tocănire definitie

2 intrări

18 definiții pentru tocănire

TOCĂNÍ, tocănesc, vb. IV. Intranz. A bate, a bocăni, a ciocăni; a toca. – Contaminare între toca și ciocăni, bocăni.
TOCĂNÍRE, tocăniri, s. f. Acțiunea de a tocăni și rezultatul ei; bocănit, ciocănitură, – V. tocăni.
TOCĂNÍ, tocănesc, vb. IV. Intranz. A bate, a bocăni, a ciocăni; a toca. – Contaminare între toca și ciocăni, bocăni.
TOCĂNÍRE, tocăniri, s. f. Acțiunea de a tocăni și rezultatul ei; bocănit, ciocănitură. – V. tocăni.
TOCĂNÍ, tocănesc, vb. IV. Intranz. A bate, a bocăni, a ciocăni; a toca. În fluiere și triște Cînta, lin tocănind pe o covată, Cît putea simțirile să miște Fieșcui. BUDAI-DELEANU, Ț. 95.
TOCĂNÍRE, tocăniri,s. f. Acțiunea de a tocăni și rezultatul ei; bocănit, ciocănitură. O luă în pas lin spre Murăș, ca să-l scoată în răchitișul de la capul uliței, de unde se auzea tocănirea morilor. SLAVICI, O. II 60.
tocăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tocănésc, imperf. 3 sg. tocăneá; conj. prez. 3 să tocăneáscă
tocăníre s. f., g.-d. art. tocănírii; pl. tocăníri
tocăní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tocănésc, imperf. 3 sg. tocăneá; conj. prez. 3 sg. și pl. tocăneáscă
tocăníre s. f., g.-d. art. tocănírii; pl. tocăníri
TOCĂNÍ vb. v. bate, bocăni, bodogăni, cicăli, ciocăni, dăscăli, jegoși, mărunți, mânji, murdări, păta, plictisi, pocăni, sâcâi, toca.
TOCĂNÍRE s. v. bătaie, bocăneală, bocănire, bocănit, bocănitură, ciocăneală, ciocănire, ciocănit, ciocănitură.
A TOCĂNÍ ~ésc intranz. A lovi repetat (cu un obiect în ceva tare), producând un zgomot specific. /toc + suf. ~ăni
tocănì v. a toca mărunt; fig. a toca într’una din gură.
tocănésc v. intr. (d. interj. toc, ca bocănesc d. boc. Cp. cu docănesc). Toc (bat toaca) mult, bocănesc: nu maĭ tocăni, că m’aĭ asurzit! Strig la mîncare pin strigătu de toc-toc: ĭeșĭ afară să tocănească angăriile (Neam. Rom. Lit. 2, 810).
tocăni vb. v. BATE. BOCĂNI. BODOGĂNI. CICĂLI. CIOCĂNI. DĂSCĂLI. JEGOȘI. MĂRUNȚI. MÎNJI, MURDĂRI. PĂTA. PLICTISI. POCĂNI. SÎCÎI. TOCA.
tocănire s. v. BĂTAIE. BOCĂNEALĂ. BOCĂNIRE. BOCĂNIT. BOCĂNITURĂ. CIOCĂNEALĂ. CIOCĂNIRE. CIOCĂNIT. CIOCĂNITURĂ.
tocăní, tocănesc, vb. – (reg.) 1. (tranz.) A zdrobi, a pisa. 2. (tranz., refl.) A (se) mânji. – Contaminare între toca și bocăni (Scriban, DEX); din toc „zgomot produs de ciocănitură” + suf. -ăni (MDA).

tocănire dex

Intrare: tocăni
tocăni verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: tocănire
tocănire substantiv feminin