DOBOȘÁR s. m. v. toboșar.

TOBOȘÁR, toboșari, s. m. Persoană care bate toba într-o orchestră sau într-o fanfară; tobaș. ♦ (Adesea fig.) Persoană care adună lumea bătând din tobă, pentru a comunica vești și ordine de interes obștesc. [Var.: (înv. și pop.) doboșár s. m.] – Cf. magh. doboș.

DOBOȘÁR s. m. v. toboșar.

TOBOȘÁR, toboșari, s. m. Persoană care bate toba într-o orchestră sau într-o fanfară; tobaș. ♦ (Adesea fig.) Persoană care adună lumea bătând din tobă, pentru a comunica vești și ordine de interes obștesc. [Var.: (înv. și pop.) doboșár s. m.] – Cf. magh. doboș.

DOBOȘÁR s. m. v. toboșar.

TOBOȘÁR, toboșari, s. m. Persoană care bate toba într-o orchestră sau într-o fanfară. Pun toboșarul să-ți cînte ca la nuntă. PAS, Z. I 153. Acolo sînt și harpiste, ca la vînătoarea de mistreți... și trîmbițași și toboșari. ODOBESCU, S. III 111. Nu mi-e soare răsărit, Ci mi-e neica... Cu doisprece lăutari Și cu șase toboșari. ȘEZ. I 291. ♦ Crainic care adună lumea bătînd în tobă, pentru a face comunicări de interes obștesc. Îl cheamă astfel fiindcă... a fost toboșar municipal. CARAGIALE, M. 250. ◊ Fig. Fost-am totuși eu și voi rămîne Toboșarul timpurilor noi. BENIUC, V. 102. – Variantă: doboșár s. m.

toboșár s. m., pl. toboșári

toboșár s. m., pl. toboșári

TOBOȘÁR s. (MUZ.) (rar) tambur, (înv. și reg.) tobaș, (reg.) tobar. (~ într-o fanfară.)

TOBOȘÁR ~i m. 1) Persoană care bate toba. 2) înv. Crainic care, bătând în tobă, aduna lumea pentru a anunța ceva de interes obștesc. /tobaș + suf. ~ar

toboșar m. cel ce bate toba. [Mold. doboșer = ung. DOBOS].

doboșár V. toboșar.

toboșár m. (din maĭ vechĭu doboșar, infl. de tobă, d. ung. dobos, toboșar, de unde și sîrb. dobóšar). Vest. Acela care bate în tobă saŭ în tarabană (tarabangiŭ): un toboșar bătea o tobă (CL. 1910, 433). – În Trans. dobáș.

TOBOȘAR s. (MUZ.) (rar) tambur, (înv. și reg.) tobaș, (reg.) tobar. (~ într-o fanfară.)

toboșar, toboșari s. m. (intl.) informator, denunțător, trădător.