toamnă definitie

22 definiții pentru toamnă

TOÁMNĂ, toamne, s. f. Anotimp care urmează după vară și precedă iarna, cuprinzând (în emisfera boreală) intervalul dintre 23 septembrie și 22 decembrie, caracterizat prin scăderea treptată a duratei zilei, însemnate precipitații și veștejirea vegetației. ◊ Loc. adj. De toamnă = care se face sau se întâmplă toamna, care este necesar sau caracteristic acestui anotimp. ◊ Loc. adv. Astă-toamnă = în toamna trecută. La toamnă = când va veni toamna; în timpul toamnei viitoare. De (cu) toamnă = fiind încă toamnă. Pe (sau în) toamnă = când a sosit (sau când va sosi) toamna, pe timpul toamnei. Până la toamnă = până la începutul toamnei. ♦ (Adverbial; în forma toamna) în timpul toamnei. – Lat. autumnus.
TOÁMNĂ, toamne, s. f. Anotimp care urmează după vară și precedă iarna, cuprinzând (în emisfera boreală) intervalul dintre 23 septembrie și 22 decembrie, caracterizat prin scăderea treptată a duratei zilei, însemnate precipitații și veștejirea vegetației. ◊ Loc. adj. De toamnă = care se face sau se întâmplă toamna, care este necesar sau caracteristic acestui anotimp. ◊ Loc. adv. Astă toamnă = în toamna trecută. La toamnă = când va veni toamna; în timpul toamnei viitoare. De (cu) toamnă = fiind încă toamnă. Pe (sau în) toamnă = când a sosit (sau când va sosi) toamna, pe timpul toamnei. Până la toamnă = până la începutul toamnei. ♦ (Adverbial; în forma toamna) În timpul toamnei. – Lat. autumnus.
TOÁMNĂ, toamne, s. f. Anotimpul care urmează după vară și precede iarna, reprezentînd (în emisfera boreală) intervalul dintre echinocțiul de la 21 septembrie și solstițiul de la 22 decembrie și caracterizat prin scăderea treptată a zilelor, veștejirea vegetației etc. Amurgul toamnei mohorîte ne-a despărțit atunci cărarea. GOGA, C. P. 94. Trecu și vara, și trecu Și toamna, și pe văi căzu Zăpada iernii. COȘBUC, P. I 282. Afară-i toamnă, frunză-mprăștiată, Iar vîntul zvîrle-n geamuri grele picuri. EMINESCU, O. I 119. ◊ (Personificat) Toamna cînta cu ciudate glasuri la ferestre. SADOVEANU, O. VII 151. Toamna cu-a ei albă frunte Și cu galbenii conduri, A lăsat argint pe munte Și rugină pe păduri. TOPÎRCEANU, P. 130. Toamna mîndră, harnică Și de bunuri darnică A-mpărțit a ei comori. ALECSANDRI, P. A. 155. ◊ Fig. (Simbolizînd veștejirea, sfîrșitul vegetației) Cînd toamna vieții vine, o frunte se-ntristează, Amorul rupe arcul și zboară rîzător. BOLINTINEANU, O. 4. Avea trei fii, războinici vestiți... flori din toamna vieții. ALECSANDRI, P. III 343. Vrea să-i vină toamna vîrstei cei bărbătești cu rod. ȚICHINDEAL, F. 182. ◊ Loc. adj. De toamnă = care se face sau se întîmplă toamna, care este necesar sau caracteristic acestui anotimp. E seară. O seară de toamnă moscovită, cu burniță ușoară. STANCU, U.R.S.S. 9. Vîntul de toamnă începu să bată. Zilele erau mai răcoroase, nopțile mai reci. GÎRLEANU, L. 41. ♦ (Adverbial, în forma toamna) În timpul toamnei. Toamna tîrziu În noaptea cu lună, Cum vîjîie codru Și geme și sună! COȘBUC, P. I 187. Toamna frunzele colindă, Sun-un greier sub o grindă. EMINESCU, O. I 76. Dragi-mi sînt fetele, dragi, Toamna cînd culeg la fragi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 76. ◊ Loc. adv. La toamnă = cînd va veni toamna sau în timpul toamnei viitoare. Ba s-a însura la toamnă, ba la iarnă, ba la primăvară. CREANGĂ, P. 141. Știi bădiță cum ziceai Seara, cînd la noi veneai Că la toamnă-o să mă iai? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 258. De cu toamnă = fiind încă toamnă. Astă-toamnă = toamna trecută. Astă-toamnă era bine, Că-mi zicea mîndra: jupîne. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 72. Toamna asta = toamna prezentă; (conținînd ideea de apropiere în timp) toamna trecută sau viitoare. Pe toamnă = cînd a sosit (sau cînd va sosi) toamna, în timpul toamnei. Pe toamnă se pomenește cu un alt argat, că-i aduce un burdușel de brînză. ISPIRESCU, L. 209. Pînă la toamnă = pînă la începutul toamnei. Gîndit-am mîndră, gîndit Să mă las de-al tău iubit Dar inima iar mă-ntoarnă Să te iubesc pînla toamnă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 42. În toamnă = în timpul toamnei, cînd a fost (sau va fi) toamnă. Se gîndea că o să-și facă în toamnă o căsuță a lui și că după crăciun face nunta cu Nica. CAMIL PETRESCU, O. I 25. ◊ Expr. Toamna se numără bobocii v. boboc (2).
ástă-toámnă (toamna trecută) adv.
!crin-de-toámnă (plantă) s. m., pl. crini-de-toámnă
!rújă-de-toámnă (plantă) s. f., g.-d. art. rújii-de-toámnă; pl. rúji-de-toámnă
toámnă s. f., g.-d. art. toámnei; pl. toámne
ástă-toámnă adv. (în tempo rapid: as-toamnă)
crin-de-toámnă s. m.
rújă-de-toámnă s. f.
toámnă s. f., g.-d. art. toámnei; pl. toámne
RUJĂ-DE-TOÁMNĂ s. v. crizantemă, dumitriță, steliță, tufănică.
Toamnă ≠ primăvară
toámnă (-ne), s. f. – Anotimpul de după vară. – Mr., megl. toamnă, istr. tomne. Lat. autumnus (REW 812), cf. fr. automne, sp. otoño, port. outono; schimbul de gen ca în iarnă, prin analogie cu vară și primăvară (Tiktin; Iordan, Dift., 189; Pascu, Beiträge, 8). Ipoteza unui lat. *autumnĭum (Pușcariu, ZRPh., XXVIII, 688; Pușcariu 1743) nu pare necesară. Explicația trecerii lui u › o(a) prin intermediul unei forme der., cu u aton (Graur, BL, V, 78) nu este suficientă. Probabil trebuie să se pornească de la un lat. *otumna, cu diftongul redus ca în orĭcla < aurĭcŭla; și de aici u › o, prin asimilare, cf. rezultatele din fr. și sp. Der. tomna, vb. ( a petrece toamna); tomnat, s. n. (sezon de toamnă; cheltuiala pazei sau a pășunatului unei turme în timpul toamnei); tomnatic (var. tomnatec), adj. (autumnal); întomna, vb. refl. (a sosi toamna); tomniu, adj. (autumnal).
TOÁMNĂ ~e f. Anotimp al anului care urmează după vară și cuprinde, în emisfera nordică, lunile septembrie, octombrie și noiembrie. ◊ ~ târzie sfârșit de toamnă. La ~ a) când va sosi toamna; b) în timpul toamnei viitoare. Astă ~ toamna trecută. [G.-D. toamnei] /<lat. autumnus
aster m. plantă cultivată ca podoabă în grădini, numită de popor rujă vânătă de toamnă.
toamnă f. 1. unul din cele patru anotimpuri, dela 22 Septemvrie până la 22 Decemvrie; 2. fig. vârsta ce precede bătrânețile. [Lat. AUTUMNUS].
toámnă (oa dift.) f., pl. e (lat. autŭmnus și autŭmnum, pl. autumna, id.). Al treilea anotimp (22 Sep. – 22 Dec.). Fig. Etatea omuluĭ după 30-35 de anĭ pînă la bătrîneță).
ástă-toámnă adv.
rujă-de-toamnă s. v. CRIZANTEMĂ. DUMITRIȚĂ. STELIȚĂ. TUFĂNICĂ.
COLCHICUM L., BRÎNDUȘĂ DE TOAMNĂ, fam. Liliaceae. Gen originar din Europa, Asia și Africa, cca 65 specii, plante. erbacee, bulboase, foarte veninoase, cca 15- 30 cm înălțime. Înflorește vara-toamna. Flori (3 stile, perigon tubulos) simple sau învoite, infundibuliforme, roz, albe, violete, roșietice, liliachii. Fructul, o capsulă cu 3 loji. Frunzele apar după înflorire. Preferă soluri adînc lucrate; bine drenate, îngrășate și puțin umede.
HOSTA Tratt., CRIN DE TOAMNĂ, fam. Liliaceae. Gen originar din Japonia și China, cca 38 specii, erbacee, vivace, cu rizom scurt, puțin lemnificat și rădăcini stufoase. Frunzele late, mari, elegante, variegate, radicale, pețiolate, ovate sau ușor cordiforme, cu numeroase nervuri curbate, aparente, formează o tufă joasă. Flori (6 stamine curbate spre în jos, filamentoase, antere lunguiețe, stil filamentos cu stigmat puțin îngroșat) mari, albe, albastre, albastre-violet, verzi-albastre, în racem, pe un peduncul înalt de cca 6 cm, simplu, pendente, infundibuliforme cu 6 segmenți. Capsulă cu multe semințe.

toamnă dex

Intrare: toamnă
toamnă substantiv feminin
Intrare: astă-toamnă
astă-toamnă adverb
ăst adjectiv
toamnă substantiv feminin
Intrare: crin-de-toamnă
crin-de-toamnă substantiv masculin
Intrare: rujă-de-toamnă
rujă-de-toamnă substantiv feminin
Intrare: rujă vânătă de toamnă
rujă vânătă de toamnă substantiv feminin