TIZ, -Ă, tizi, -e, s. m. și f. Persoană care poartă același nume cu alta, considerată în raport cu aceasta; omonim (2). – Din sl. tizŭ.

TIZ, -Ă, tizi, -e, s. m. și f. Persoană care poartă același nume cu alta, considerată în raport cu aceasta; omonim (2). – Din sl. tizŭ.

TIZ, -Ă, tizi, -e, s. m. și f. (Mai ales la masculin singular) Persoană care poartă același nume cu alta, considerată în raport cu aceasta. Noi regăsim pe hrăpitorul tiz al acestuia în egumenia Snagovului. ODOBESCU, S. I 457. Omul ce am întîlnit întîiași dată este tizul meu derviș, ce își spuse istoria mai înainte de mine. GORJAN, H. I 128.

tiz s. m., pl. tizi

tíză s. f., g.-d. art. tízei; pl. tíze

tiz s. m., pl. tizi

tíză s. f., g.-d. art. tízei; pl. tíze

TIZ s. omonim. (Îl cheamă Petre, e ~ul meu.)

TIZ ~ă (~i, ~e) m. și f. Persoană luată în raport cu alta care poartă același nume. /<sl. tizu

tiz m. cel ce poartă acelaș nume de botez cu altul: este și tiz cu unul PANN. [Slav. TĬZŬ, de nume].

tiz, -ă adj. (vsl. tĭzŭ, tiz, cu acelașĭ nume, tŭžde, tij, asemenea; rus. tëzka, tiz). Care are acelașĭ nume de botez. V. și tir 2.