TIVÍ, tivesc, vb. IV. Tranz. A face, a coase un tiv. ♦ Fig. A mărgini, a împrejmui (cu un chenar, cu o dungă de altă culoare). – Din tiv.

TIVÍRE, tiviri, s. f. Acțiunea de a tivi și rezultatul ei; tivitură. – V. tivi.

TIVÍ, tivesc, vb. IV. Tranz. A face, a coase un tiv. ♦ Fig. A mărgini, a împrejmui (cu un chenar, cu o dungă de altă culoare). – Din tiv.

TIVÍRE, tiviri, s. f. Acțiunea de a tivi și rezultatul ei; tivitură. – V. tivi.

TIVÍ2, tivesc, vb. IV. Tranz. (În expr.) A o tivi la fugă (de fugă sau fuga) = a o lua la fugă, a fugi, a o șterge.

TIVÍ1, tivesc, vb. IV. Tranz. 1. A face un tiv. Adio, scumpă și neprețuită, modistă!... care-mi îndulcești viața și-mi tivești basmalele! ALECSANDRI, T. I 75. Colo sus la scăpătat Este-un cort mare rotat, Împăturat e în patru, Cu postav roșu tivit. BIBICESCU, P. P. 302. ♦ Fig. A mărgini, a împrejmui, a înconjura (cu un chenar). Deschise ochii mari, albaștri, tiviți cu gene negre, și-l privi țintă. SADOVEANU, O. VII 35. Vezi luna-n cingătoarea Aprinsei bolți albastre, Argintul ei tivește Și pragul casei noastre. GOGA, P. 38. Însuflețirea răsăritului se lăsa peste tot, tivea norii cu vișiniu. MACEDONSKI, O. III 48. Cu un roș fir de jeratic culmi de munte sînt tivite. EMINESCU, O. IV 119. ◊ Refl. Apele s-au tivit cu margini vinete de gheață. C. PETRESCU, S. 53. ◊ Refl. pas. Cînd se ară... bucata arată se tivește cu o brazdă. PAMFILE, A. R. 63. 2. A detașa prin așchiere, cu ferăstrăul, marginile scîndurilor brute.

TIVÍRE, tiviri, s. f. Acțiunea de a tivi1 și rezultatul ei.

tiví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tivésc, imperf. 3 sg. tiveá; conj. prez. 3 să tiveáscă

tivíre s. f., g.-d. art. tivírii; pl. tivíri

tiví vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tivésc, imperf. 3 sg. tiveá; conj. prez. 3 sg. și pl. tiveáscă

tivíre s. f., g.-d. art. tivírii; pl. tivíri

TIVÍ vb. (pop.) a refeca, (reg.) a rupturi, a tigheli, (prin nord-estul Olt.) a muchia, (Transilv.) a știpui. (A ~ o rochie.)

TIVÍ vb. v. chenărui, împrejmui, încadra, înconjura, mărgini, muchia, olări, teși.

TIVÍRE s. 1. tivit. (~ unei fuste.) 2. (IND.) refecare. (~ lemnului.)

tiví (-vésc, -ít), vb. – 1. A fugi, a începe să alerge. – 2. A coase marginea, a face tiv. – 3. (Arg.) A se împreuna. Probabil de la tiva „iute, repede”, cf. tava. Evoluția semantică nu este clară, dar cf. sp. corrido „urmat, continuat”. Explicația pornind de la tighel (Scriban) este evident insuficientă. – Der. tiv, s. n. (îndoitură, margine), deverbal; tivel, s. n. (Mold., tiv), prin contaminare cu tighel; tiveală (var. tivitură), s. f. (îndoitură; margine, chenar, tiv).

A TIVÍ1 ~ésc tranz. 1) (obiecte confecționate din textile) A înzestra cu un tiv; a refeca. 2) fig. A împodobi pe la margini cu un chenar. /Din tiv

tivì v. a coase pe margini, a pune chenar. [Origină necunoscută].

tivésc v. tr. (d. tiv). Cos îndoind marginea ca să nu se destrame. A o tivi de fugă, (NPl. Ceaur, 12), a o rupe de fugă, a fugi de-odată, a o tuli.

TIVI vb. (pop.) a refeca, (reg.) a rupturi, a tigheli, (prin nord-estul Olt.) a muchia, (Transilv.) a știpui. (A ~ o rochie.)

tivi vb. v. CHENĂRUI. ÎMPREJMUI. ÎNCADRA. ÎNCONJURA. MĂRGINI. MUCHIA. OLĂRI. TEȘI.

TIVIRE s. tivit.

tivi, tivesc v. t. (d. bărbați) a avea un contact sexual