tiv definitie

10 definiții pentru tiv

TIV, tivuri, s. n. Margine a unui obiect de stofă, de pânză etc., îndoită și fixată printr-o cusătură pentru a împiedica destrămarea țesăturii. – Et. nec.
TIV, tivuri, s. n. Margine a unui obiect de stofă, de pânză etc., îndoită și fixată printr-o cusătură pentru a împiedica destrămarea țesăturii. – Et. nec.
TIV, tivuri, s. n. Marginea îndoită și fixată printr-o cusătură a unui obiect de pînză, făcută pentru a împiedica destrămarea țesăturii. ◊ Fig. Pe un mic petec de cer albastru... stăruia, o geană de lumină vie, care făcea un tiv roșcat acoperișului înalt de nouri fumurii și îndesați. CAMIL PETRESCU, O. I 325.
tiv s. n., pl. tívuri
tiv s. n., pl. tívuri
TIV s. 1. tivitură, (pop.) refec, (înv. și reg.) tiveală, (reg.) refecătură, roit, tighel, (prin nordul Mold. și nordul Transilv.) rubăț, (înv.) omet. (~ la o rochie prea lungă.) 2. paspoal, tivitură. (Jachetă cu ~ de catifea.)
TIV ~uri n. Îndoitură făcută de-a lungul marginii unor confecții și fixată printr-o cusătură (pentru a preveni destrămarea). ~ la rochie. /Orig. nec.
tiv n. fâșie cu care se termină poalele unei rochi. [Tras din tivì].
tiv n., pl. urĭ (var. din tighel). Tivitură, refec, margine tivită: tiv lat, îngust.
TIV s. 1. tivitură, (pop.) refec, (înv. și reg.) tiveală, (reg.) refecătură, roit, tighel, (prin nordul Mold. și nordul Transilv.) rubăț, (înv.) omet. (~ la o rochie prea lungă.) 2. paspoal, tivitură. (Jachetă cu ~ de catifea.)

tiv dex

Intrare: tiv
tiv substantiv neutru