titular definitie

11 definiții pentru titular

TITULÁR, -Ă, titulari, -e, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care ocupă un post, îndeplinește o funcție etc. în mod permanent, pe baza unei numiri legale. ♦ (Persoană) care se bucură de un drept juridic. 2. (Persoană) care apare ca erou principal, care dă titlul unei opere artistice, care interpretează rolul principal. – Din fr. titulaire.
TITULÁR, -Ă, titulari, -e, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care ocupă un post, îndeplinește o funcție etc. cu caracter de permanență, pe baza unei numiri făcute după formele legale. ♦ (Persoană) care se bucură de un drept juridic. 2. (Persoană) care apare ca erou principal, care dă titlul unei opere artistice, care interpretează rolul principal. – Din fr. titulaire.
TITULÁR, -Ă, titulari, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Care îndeplinește o funcție, ocupă un post etc. cu caracter de permanență, pe baza unei numiri făcute după formele legale. Directorul... însărcinat a gera afacerile prefecturii – districtul neavînd deocamdată titular... a șoptit, cu zîmbetul său diplomatic: «Om vedea!». CARAGIALE, N. S. 60. 2. Fig. (Rar) Care apare ca erou principal, care dă titlul unei opere artistice. Se mai află și astăzi vestitul han al Spătăreștilor, unde ades au poposit triburile negre în mijlocul cărora Matei Millo a observat pe titulara piesei. SADOVEANU, E. 67.
titulár adj. m., s. m., pl. titulári; adj. f., s. f. tituláră, pl. tituláre
titulár adj. m., s. m., pl. titulári; f. sg. tituláră, pl. tituláre
TITULÁR s. (SPORT) component. (~ al echipei naționale.)
TITULÁR, -Ă adj., s.m. și f. 1. (Cel) care îndeplinește permanent și exclusiv o funcție (pe baza unei numiri legale, a unei diplome academice). ♦ (Cel) care se bucură de un drept juridic. 2. (Fig.) (Cel) care apare ca erou principal, care dă titlul unei opere artistice, care interpretează rolul principal. [Cf. fr. titulaire].
TITULÁR, -Ă adj., s. m. f. 1. (cel) care îndeplinește permanent și excesiv o funcție etc. 2. (cel) care se bucură de un drept juridic. 3. (fig.) (cel) care apare ca erou principal, care dă titlul unei opere artistice. (< fr. titulaire)
TITULÁR ~ă (~i, ~e) și substantival 1) (despre persoane) Care îndeplinește o funcție permanentă pe care o deține după lege. 2) Care posedă (ceva) pe baze juridice; cu drept legal de posesor (a ceva). 3) rar (despre personaje literare) Care deține locul central, numele lui servind drept titlu pentru opera respectivă. /<fr. titulaire
titular a. și m. care posedă titlul și dreptul unei demnități.
*titulár, -ă adj. și s. (fr. titulaire, d. lat. titulus, titlu). Care ocupă o funcțiune pe baza titluluĭ, examenuluĭ saŭ concursuluĭ: episcop titular, profesor titular la catedra de istorie.

titular dex

Intrare: titular (adj.)
titular adjectiv
Intrare: titular (s.m.)
titular substantiv masculin