TITÁN1 s. n. Element chimic, metal alb-argintiu, cu duritate mare, care se găsește răspândit în natură sub formă de compuși și care se folosește la fabricarea unor oțeluri speciale. – Din fr. titane.

TITÁN2, titani, s. m. Om cu puteri extraordinare; uriaș, gigant. ♦ Om cu calități extraordinare, cu o putere de muncă ieșită din comun. – Din fr. titan, lat. Titan, -anis.

TITÁN1 s. n. Element chimic, metal alb-argintiu, cu duritate mare, care se găsește răspândit în natură sub formă de compuși și care se folosește la fabricarea unor oțeluri. – Din fr. titane.

TITÁN2, titani, s. m. Om cu puteri extraordinare; uriaș, gigant. ♦ Om cu calități extraordinare, cu o putere de muncă ieșită din comun. – Din fr. titan, lat. Titan, -anis.

TITÁN1 s. n. Metal cu duritate mare, care se găsește răspîndit în natură sub formă de compuși.

TITÁN2, titani, s. m. 1. Nume dat în mitologia greacă fiecăruia dintre cei 12 fii ai lui Uranus, cunoscuți prin lupta lor împotriva lui Zeus pentru stăpînirea pămîntului. Îl legăna în umbrele basmului pe brațe titanii. BOUREANU, S. P. 30. ◊ (În metafore și comparații, simbolizînd forța fizică, puterea) Dunărea se aruncă furioasă, rupînd cu zgomot cele din urmă stăvilare ce i se mai ridică în cale. Și, în vălmășagul acestei ciocniri de titani, fiecare val pare că strigă, fiecare stîncă pare că se mișcă. VLAHUȚĂ, O. A. II 116. Aci piatra este ruptă din munții vecini și aruncată peste acest pisc cu forță de titan. BOLLIAC, O. 290. 2. Fig. Om cu calități extraordinare, capabil de realizări excepționale. Este o mîndrie pentru poporul nostru de a avea tradusă în limba romînă opera unor titani ai literaturii și științei universale ca Pușkin și Tolstoi, Mendeleev și Pavlov. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 369, 1/1.

titán2 (element chimic) s. n.; simb. Ti

titán1 (uriaș) s. m., pl. titáni

titán (element chimic) s. n., simb. Ti

titán (uriaș) s. m., pl. titáni

TITÁN s. v. uriaș.

TITÁN s.n. Metal alb-argintiu, foarte dur și casant, răspândit în natură sub formă de compuși. [< fr. titane].

TITÁN s.m. 1. (Mit.) Fiecare dintre cei doisprezece copii ai lui Uranus care s-au răsculat împotriva lui Zeus pentru stăpânirea Pământului; gigant. 2. (Fig.) Om de o putere extraordinară, fizică sau spirituală; uriaș, gigant. [Cf. fr. titan, lat., gr. titan].

TITÁN2 s. n. metal alb-argintiu, foarte dur și casant, greu fuzibil, la elaborarea unor aliaje și oțeluri speciale. (< fr. titane)

TITÁN1 s. m. 1. (mit.) fiecare dintre cei 12 fii ai lui Uranus și ai Geei care s-au răsculat împotriva lui Zeus pentru supremație; (p. ext.) gigant. uriaș. 2. (fig.) om de o putere extraordinară. ◊ personalitate care s-a impus într-un domeniu. (< fr., lat. titan)

TITÁN1 n. Metal dur, alb-argintiu, întrebuințat la fabricarea oțelurilor speciale, iar, sub formă de oxid, ca pigment alb în pictură. /<fr. titane

TITÁN2 ~i m. 1) Fiecare dintre cei doisprezece uriași care, declarând război zeilor din Olimp și fiind înfruntați, au fost aruncați în tartar. 2) fig. Persoană înzestrată cu o forță fizică sau spirituală extraordinară. /<gr. Titan, fr. titan

Titani m. pl. Mit. numele zeilor preolimpici, fii lui Uranus și ai Terrei, cari voiră să asalteze cerul și să detroneze pe Jupiter: 2. fig. spirite cutezătoare cari sucombă sub povara unor întreprinderi colosale.

*titán m. (vgr. titán, gigant, fiŭ al Pămîntuluĭ și al Ceruluĭ, ca Iperion, Atlante, Prometeŭ, care grămădiră munte peste munte ca să asalteze ceru și fură trăsnițĭ de Joĭe). Gigant, uriaș: un titan al științeĭ. S. n., pl. e. Cĭocan colosal sprijinit pe treĭ grinzĭ în formă de piramidă de bătut piloțĭ în apă.

TITAN s. colos, gigant, uriaș, (reg.) tătar. (Un ~ din basme.)

Ti, simbol chimic pentru titan.

TITÁN2 (< fr. {i}; {s} gr. Titan) s. n. Element chimic (Ti; nr. at. 22, m. at. 47,90, p. t. 1.668°C, p. f. 3.260°C, gr. sp. 4,5), destul de răspândit în natură (rar în concentrații mari). Metal alb-argintiu ușor, foarte stabil din punct de vedere chimic. Mineralele principale din care se extrage t. sunt ilmenitul, rutilul, loparitul ș.a. T. și aliajele lui se folosesc ca materiale de construcții în ind. constructoare de avioane, rachete, nave, în ind. chimică, precum și în pictură sub formă de oxid, ca pigment alb (alb de t.). A fost obținut în stare metalică de Berzelius în 1825, combinațiile sale fiind cunoscute încă din 1789.

TITÁN1 (< fr., lat.; {s} gr. Titan, fiul cel mare al lui Uranus) s. m. (Fig.) Uriaș, gigant. ♦ Om cu o putere fizică și spirituală extraordinară; om capabil de fapte excepționale.

TITAN3, al șaselea satelit al planetei Saturn; 5.150 km diametru; perioada de rotație egală cu cea de revoluție: 15,9 zile. Temperatura solului: -178°C. Date despre el au fost furnizate de sondele americane „Voyager 1” (1980) și „Voyager 2” (1981) și de sonda „Cassini”, realizată de N.A.S.A. în colaborare cu Agenția Spațială Europeană. „Cassini” a intrat în orbita lui T. în 2004 și a lansat sonda „Huygens”, care a aterizat în zona ecuatorială a lui T. (pe 14 ian. 2005). Atmosfera lui T., densă și opacă, conține 98,4% azot și doar 1,6% metan și alte gaze. Suprafața satelitului prezintă zone netede, care alternează cu un relief mai accidentat și lacuri de metan lichid. Sonda „Cassini” a pus în evidență și existența unei activități vulcanice. Descoperit de Chr. Huygens în 1655.

TITAN4 (în mitologia greacă; și ca n. pr.), fiecare dintre cei șase uriași legendari (Ocean, Koios, Krios, Hiperion, Iapet, Cronos), fiii lui Uranus și ai Geei. S-au războit zece ani cu Zeus și cu ceilalți zei olimpieni. Înfrânți, au fost aruncați în Tartar. Îm miturile de mai târziu t. sunt confundați cu giganții.

TITAN5, serie de rachete purtătoare americane pentru lansarea navelor cosmice „Gemini”, a sateliților artificiali ai Pământului și a stațiilor automate interplanetare; același nume îl are și programul de elaborare a acestora, în continuă perfecționare (TI-TIV). Masa de start: c. 850 t, masa încărcăturii utile: c. 10 t.