ȚIȚ interj. (Reg.) Cuvânt care redă chițăitul șoarecelui. ◊ Expr. Nici țiț = niciun cuvânt, nici cârc, nici pis. – Onomatopee.

ȚIȚ interj. Cuvânt care redă chițăitul șoarecelui. ◊ Expr. Nici țiț = nici un cuvânt, nici cârc, nici pis. – Onomatopee.

ȚIȚ interj. (Regional) Onomatopee care redă chițăitul șoarecilor. ◊ Expr. Nici țiț = nici un cuvînt, nici cîrc, nici pis. Bieții băieți bine vedeau, dar nu grămușdau (= ziceau) nici țiț, știind bine că numai ei făcură pe tată-său s-o aducă-n casă [pe mama vitregă]. RETEGANUL, P. I 43.

țiț/țiț-țíț (reg.) interj.

țiț-țíț v. țiț

țiț/țiț-țíț interj.

ȚIȚ interj. v. chiț.

ȚIȚ interj. (se folosește pentru a imita sunetul produs de șoarece). /Onomat.

tit, V. titlu.

*títlu n., pl. urĭ (ngr. titlos, vsl. d. lat. titulus, fr. titre). Inscripțiune pusă în capu uneĭ cărțĭ orĭ uneĭ împărțirĭ a cărțiĭ și care arată cuprinsu. Grad de boĭerie (de nobleță) saŭ grad academic saŭ grad de funcțiune: titlu de duce, de doctor, de profesor universitar. Epitet de onoare: titlu de domn al Țăriĭ Româneștĭ, de mitropolit al Moldoveĭ. Epitet în general: titlu de amic. Nume care arată o relațiune socială: titlu de tată. Hîrtie de valoare în finanțe: titlu de rentă. Gradu de puritate al auruluĭ și argintuluĭ în aliaj: monetă cu titlu legal. Cu titlu de, ca, în calitate de: cu titlu de proprietar, de moștenitor, de amic, de comandant. Cu titlu gratuit, gratis. – L. V. titlu, títul, tit; în Trans. titulă și titlă. Și titulúș, titlúș, titĭulúș, tĭutĭuluș (după pron. ung.).

țiț/țiț-țíț interj.

țiț interj. v. CHIȚ.

TIT lat. Titus prenume roman < titus „porumbiel”, cf. și trac. Tit, cu multe derivate (An C III 486). 1. Tit (Met 138; -a, fam, act; -a f. (17 A I 38). 2. Tit/e, b, (Mar; Isp II1); -ea (Mar; 17 A I 79); țig., b. (16 B I 13); f. (16 A II 220); 3. -escu (Ard); -ești s.; -eanu, act. 4. Titiĭa f. (Sd XI 61 și 71). 5. Titicul Cîrste (17 A III 182). 6. Titila s. și pren, (Vr); – olt (RI VI 263). 7. Titinul (Tec I). 8. Titiul (Isp III2). 9. Titoiu s. (Sd XXII); b. (17 B III 129); -oianu, Drăg, (16 B VI 138) și Tituoianul, Gh., olt (Sd VI 496). 10. Titul banul (Hurm XI); – oraș; -escu; -ești s. Titița b (Cat mold II).

Tit, sfânt, apostol, unul dintre cei mai apropiați ucenici ai lui Pavel, pe care-l însoțește la Sinodul apostolic din Ierusalim din anii 49-50, precum și în alte misiuni apostolice. Este hirotonisit de Pavel episcop de Creta, fiind numit de acesta „adevărat fiu în credință” și „frate” (II, Cor. 2, 13). După Tradiție, Tit a propovăduit și în Dalmația. Bis. îl prăznuiește la 25 august. ◊ Epistola către Tit a sf. apostol Pavel v. epistolă.