TIS s. m. v. tisă.

TÍSĂ, tise, s. f. Arbore sau arbust rășinos, care poate atinge peste 1000 de ani, cu frunze lungi, aciculare, lucitoare, cu lemnul tare și foarte prețios (Taxus baccata); p. restr. lemnul acestui arbore. [Var.: (rar) tis s. m.] – Din sl. tisa.

ȚIST interj. Exclamație cu ajutorul căreia se impune cuiva tăcere; st! – Onomatopee.

TIS s. m. v. tisă.

TÍSĂ, tise, s. f. Arbore sau arbust rășinos, care poate atinge peste 1000 de ani, cu frunze lungi, aciculare, lucioase, cu lemnul tare și foarte prețios (Taxus baccata); p. restr. lemnul acestui arbore. [Var.: (rar) tis s. m.] – Din sl. tisa.

ȚIST interj. Exclamație cu ajutorul căreia se impune cuiva tăcere; st! – Onomatopee.

TIS s. m. v. tisă.

TÍSĂ, tise, s. f. Arbore sau arbust rășinos, care poate atinge vîrsta de 1000 de ani, cu frunze în formă de ace moi, verzi, otrăvitoare, cu lemnul tare și foarte prețios (la noi specie rară, protejată ca monument natural) (Taxus baccata); lemnul acestui arbore. Ajuns în țiitoare, Boghean se răzimă de o tisă bătrînă. SADOVEANU, O. A. II 162. O lingură veche de tisă roșie, cu coada săpată în formă de șopîrlă. HOGAȘ, H. 54. Din acești țăruși răsar două tise, care cresc și se îmbrățișează deasupra bisericii din Armagh. ȘEZ. XIII 137. – Variantă: tis (VLAHUȚĂ, R. P. 60) s. m.

ȚIS interj. v. țist.

ȚIST interj. Exclamație cu ajutorul căreia se impune cuiva tăcere; st. Țist, că ne-a auzi cineva. ALECSANDRI, T. 662. (Cu pronunțare regională) Șezi binișor, nu crîcni, țîst! să nu-ți aud gura. id. la CADE. – Variantă: țis (NEGRUZZI, S. III 10) interj.

tísă s. f., g.-d. art. tísei; pl. tíse

țist/țst interj.

țst v. țist

tísă s. f., g.-d. art. tísei; pl. tíse

țist/țst interj.

țst v. țist

TÍSĂ s. (BOT.; Taxus baccata) (reg.) tisar.

ȚIST interj. v. liniște, pst, st, tăcere.

tísă (-se), s. f. – Arbore rășinos, molid (Taxus baccata). – Var. tis. Megl. tisă. Sl. tisa (Miklosich, Slaw. Elem., 49; Tiktin; Conev 48), cf. mag. tisza, bg., sb., cr., ceh. tis „pin”.

țist (-turi), s. n. – Funcționar, slujbaș, ofițer. Mag. tiszt (Cihac, II, 533; Gáldi, Dict., 163). – Der. tistie, s. f. (Trans., înv., slujbă, funcție înaltă).

TÍSĂ ~e f. 1) Arbore sau arbust rășinos, înalt și drept, cu frunze liniare persistente, cu lemnul prețios, folosit în tâmplăria fină și în sculptură. 2) Lemnul acestui arbore. /<sl. tisa

ȚIST interj. (se folosește pentru a impune cuiva tăcere). /Onomat.

tisă m. arbore totdeauna verde al cărui lemn roșiatic e mult întrebuințat în industria casnică și în sculptură (Taxus baccata). [Slav. TISA].

țist! int. spre a face să tacă: țist! că mă bagi în ipohondrie AL. [Onomatopee].

tísă f., pl. e (vsl. sîrb. tisa). Un copac conifer veninos perpetuŭ verde care crește pe la munte și face niște boabe roșiĭ (taxus baccata). Lemnu luĭ, roșiatic și moale, se întrebuințează în industria casnică și în sculptură. – Și tis, pl. tișĭ (rus. rut. bg. sîrb. tis): o bisericuță dintr’un tis bătrîn (Vlah. Rom. Pit. Tismana, 88).

țîst orĭ țst interj. de impus tăcere fără să strigĭ (tot așa rut. šústĭ). V. st, șt, pst.

țst, V. țîst.

TISĂ s. (BOT.; Taxus baccata) (reg.) tisar.

țist interj. v. LINIȘTE. PST. ST. TĂCERE.

tísă, tise, s.f. – (bot.) Arbore sau arbust din familia coniferelor, cu frunze lungi, aciculare, lucioase; poate atinge peste 1.000 de ani (Taxus baccata): „Sub creangă de tisă verde” (Calendar, 1980: 5). Supranumit arborele de fier al Carpaților; din acest lemn se confecționează cuiele de lemn ale bisericilor maramureșene, arcurile și săgețile medievale, brăzdarele plugurilor din lemn etc. Păcurarii îl tăiau pentru a-și feri oile să mănânce din ácele lor otrăvitoare. Exemplare seculare: în Baia Mare, pe str. Lăcătuș și pe Valea Roșie, în Sighet, lângă laboratorul spitalului, pe str. Dragoș Vodă și la Făget. Mai există pâlcuri de tise în Munții Maramureșului (Vaser, Repedea, Bistra) și în Rezervația Pietrosul Rodnei. – Din sl. tisa (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Tiktin, Conev, cf. DER; DEX, MDA).

tísă, tise, s.f. – (bot.) Arbore sau arbust din familia coniferelor, cu frunze lungi, aciculare, lucioase; poate atinge peste 1.000 de ani (Taxus baccata): „Sub creangă de tisă verde” (Calendar 1980: 5). Supranumit arborele de fier al Carpaților; din acest lemn se confecționează cuiele de lemn ale bisericilor maramureșene, arcurile și săgețile medievale, brăzdarele plugurilor din lemn etc. Păcurarii îl tăiau pentru a-și feri oile să mănânce din acele lor otrăvitoare. Exemplare seculare: în Baia Mare, pe str. Lăcătuș și pe Valea Roșie, în Sighet, lângă laboratorul spitalului, pe str. Dragoș Vodă și la Făget. Mai există pâlcuri de tise în M-ții Maramureșului (Vaser, Repedea, Bistra) și în Rezervația Pietrosul Rodnei. – Din sl. tis, tisa.

TAXUS L., TISĂ, fam. Taxaceae. Gen originar din regiunile temperate ale emisferei nordice, 8 specii, arbori sau arbuști, tulpină dreaptă, ascendentă sau culcată, ramuri erect-îndepărtate, mai rar orizontale. Frunze fără rășină, liniare, aciculare, plane, moi, persistente, de obicei așezate în 2 rînduri, îngustate la bază, pe partea superioară verzi-închis, pe cea inferioară verzi-deschis sau glauce. Flori dioice, cele mascule cu cca 10 stamine, antere cu 6-8 saci polinici, iar cele femele solitare, cu 3 perechi de solzi, lați, imbricați, formînd un înveliș lemnos, pe un lujer scurt, sesile. Sămînță acoperită incomplet de un arii.