tiranie definitie

2 intrări

13 definiții pentru tiranie

TIRANÍE, tiranii, s. f. 1. Formă de conducere politică în Grecia antică; p. gener. conducere politică, guvernare despotică sau obținută prin uzurpare. 2. Caracterul a ceea ce este tiranic. ♦ Comportare, atitudine de tiran (2); faptă de tiran. – Din fr. tyrannie.
TIRANÍE, tiranii, s. f. 1. Formă de conducere politică în Grecia antică; p. gener. conducere politică, guvernare despotică sau obținută prin uzurpare. 2. Caracterul a ceea ce este tiranic. ♦ Comportare, atitudine de tiran (2); faptă de tiran. – Din fr. tyrannie.
TIRANÍE, (rar) tiranii, s. f. 1. (În antichitate) Formă de guvernămînt în unele cetăți grecești în epoca de trecere de la oligarhia aristocratică la democrația sclavagistă; (mai tîrziu) putere ilegală obținută de un tiran prin uzurpare. 2. Caracterul a ceea ce este tiranic; stăpînire arbitrară și dușmănoasă, domnie despotică. Tirania se va zbate Să te rupă cu-al ei dinte. Tu cu pala forții Fulger-o și zvîrle-o morții, Și din drum nu te abate, Haide înainte! NECULUȚĂ, Ț. D. 46. Pînă cînd să ne tot plece cruda, oarba tiranie? ALECSANDRI, P. II 7. Istoria omenirii nu ne înfățișează decît lupta necontenită a dreptului în contra tiraniei. BĂLCESCU, O. I 324. ♦ Comportare, atitudine de tiran; (mai ales la pl.) faptă de tiran. Peste vreo cinci zile, altă rublă; pe urmă, din patru în patru zile, regulat. Dar toate tiraniile trebuie să aibă un capăt. Am hotărît să mă revolt. CARAGIALE, O. II 76. Ea-n casă poruncește cu aspră tiranie. NEGRUZZI, S. II 245. Ghinea, vistier mare, se făcuse nesuferit țării prin tiraniile lui. BĂLCESCU, O. I 20. – Variantă: tirăníe (COȘBUC, P. I 264, CONACHI, P. 297, BUDAI-DELEANU, Ț. 357) s. f.
TIRĂNÍE s. f. v. tiranie.
tiraníe s. f., art. tiranía, g.-d. art. tiraníei; pl. tiraníi, art. tiraníile
tiraníe s. f., art. tiranía, g.-d. art. tiraníei; pl. tiraníi, art. tiraníile
TIRANÍE s. (POL.) despotism, samavolnicie, (înv.) despoție. (~ unei guvernări.)
TIRANÍE s.f. 1. Formă de guvernământ antică a unor cetăți grecești caracteristică epocii de trecere de la oligarhia aristocratică la democrația sclavagistă. ♦ Putere obținută prin uzurpare. 2. Stăpânire nedreaptă, bazată pe asuprire și violență; domnie despotică. Gen. -iei. / < fr. tyrannie, lat., gr. tyrannia].
TIRANÍE s. f. 1. (ant.) formă de guvernământ a unor cetăți grecești caracteristică epocii de trecere de la oligarhia aristocratică la democrația sclavagistă. 2. guvernare despotică, instituită prin uzurpare. 3. comportare, atitudine de tiran; asuprire, cruzime. (< fr. tyrannie)
TIRANÍE ~i f. 1) Formă de conducere politică în care puterea de stat se afla în mâinile unui tiran; despotism. 2) Guvernare bazată pe puterea nelimitată a unei persoane despotice. 3) Atitudine sau comportare de tiran. [G.-D. tiraniei] /<ngr. tirannia, fr. tyrannie
tiranie f. 1. domnie uzurpată și ilegală; 2. guvern legitim, dar injust și crud; 3. opresiune, violență: e o tiranie; 4. purtare imperioasă și violentă în raporturile de familie sau de societate; 5. fig. putere ce unele lucruri au asupra oamenilor: tirania modei, tirania pasiunilor.
*tiraníe f. (vgr. și ngr. tyrannia, fr. tyrannie, it. tirannia). Domnie uzurpată: tirania luĭ Pisistrate la Atena. Domnie crudă și nrdreaptă: tirania luĭ Caligula. Fig. Conducere aspră, abuz de autoritate, Puterea irezistibilă a unor lucrurĭ: tirania modeĭ, a pasiunilor. – Maĭ vechĭ -ăníe, tiranie, cruzime.
TIRANIE s. despotism, samavolnicie, (înv.) despoție. (~ unei guvernări.)

tiranie dex

Intrare: tiranie
tiranie substantiv feminin
Intrare: tirănie
tirănie