tiran definitie

16 definiții pentru tiran

TIRÁN, -Ă, tirani, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. Stăpânitor absolut al unui stat sau al unei cetăți grecești din Antichitate (care guverna cu cruzime); p. gener. șef de stat care conduce în mod absolut; despot. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care încearcă să-și impună voința în orice împrejurare, care asuprește pe cei din jur; (om) crud, nemilos. – Din ngr. tirannos, fr. tyran.
TIRÁN, -Ă, tirani, -e, subst., adj. 1. S. m. Stăpânitor absolut al unui stat sau al unei cetăți grecești din antichitate (care guverna cu cruzime); p. gener. șef de stat care conduce în mod absolut; despot. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care încearcă să-și impună voința în orice împrejurare, care asuprește pe cei din jur; (om) crud, nemilos. – Din ngr. tirannos, fr. tyran.
TIRÁN1, tirani, s. m. Stăpînitor absolut al unui stat sau al unei cetăți grecești din antichitate (care guverna cu cruzime); nume dat unui șef de stat asupritor (v. despot); p. ext. persoană autoritară care își impune voința în orice împrejurare, care asuprește pe cei ce depind de ea. Din toată gospodăria săracă, dar cu zgîrcenie apărată de risipă, vedeam că am de-a face c-un tiran aspru și rînduit într-ale sale. SADOVEANU, E. 128. Acest măreț titlu, moldovenii îl dedeau acelor principi care veneau să-i scape de jugul vreunui tiran. HASDEU, I. V. 17. Pieri-vor și tiranii și robii demni de ei. BOLINTINEANU, O. 30. Varsă din cer foc și zare Cu catran și cu pucioasă, Pe acest tiran să-l arză. TEODORESCU, P. P. 105. ◊ Fig. Dorule, tiran cumplit, De ce m-ai îmbătrînit? TEODORESCU, P. P. 273.
TIRÁN2, -Ă, tirani, -e, adj. Crud, nemilos; autoritar, despotic. Cîte lacrimi s-or fi scurs pe luciul acestor pietre... podoaba operei atîtor mii de necunoscuți, care lucrau pentru glorificarea oarbei vanități a unui potentat tiran. BART, S. M. 23. Amoraș tiran, Tiran și dușman, Tare te-ai silit Și m-ai despărțit De-al meu puișor, Vrednic de amor. TEODORESCU, P. P. 286. Am o pasăre dușmană Și foarte tirană, N-are suflet, n-are minte, Ci e plină de cuvinte, Ce o-ntrebi ea spune (Ceasornicul). GOROVEI, C. 69. ◊ (Substantivat) Nu mai știa ce să facă teșmenitul de Joe ca să moaie inima tiranei de Junona. ISPIRESCU, U. 11.
tirán adj. m., s. m., pl. tiráni; adj. f., s. f. tiránă, pl. tiráne
tirán s. m., adj. m., pl. tiráni; f. sg. tiránă, g.-d. art. tiránei, pl. tiráne
TIRÁN s., adj. (POL.) 1. s. despot, satrap. (A fost un adevărat ~ în timpul guvernării sale.) 2. adj. despotic. (Domn ~.)
TIRÁN1 s. m. pasăre mică, insectivoră și bună cântătoare, din America, foarte vioaie și curajoasă, care atacă chiar păsări mai mari. (< fr. tyran)
TIRÁN2, -Ă I. s. m. despot. ◊ conducător de stat foarte aspru, crud; (p. ext.) cel care abuzează de autoritatea sa, care asuprește pe alții. II. adj. nemilos, despotic; asupritor. (< ngr. tirannos, fr. tyran)
tirán (-ni), s. m. – Despot. Gr. τύραννος (Murnu 57), sec. XVII. – Der. tiranic, adj., din fr. tyrannique; tirănesc, adj. (înv., tiranic); tirănește, adv. (înv., tiranic); tirăni, vb. (înv., a trata prost, a tiraniza); tiranie (var. înv. tirănie), s. f. (despoție) din gr. τυραννία; tiraniza, vb., din fr. tyranniser; tiranisi, vb. (a tiraniza), din gr. τυραννίζω, aorist τυράννησα.
TIRÁN1 ~i m. 1) Conducător absolut al unei țări care guvernează în mod arbitrar și cu cruzime; dictator; despot; potentat. 2) fig. Persoană autoritară care își impune voința în mod despotic; satrap; dictator; despot. /<ngr. tírannos, fr. tyran
TIRÁN2 ~ă (~i, ~e) Care terorizează pe alții; cu manifestări dictatoriale. /<ngr. tírannos, fr. tyran
tiran m. 1. se zicea la Grecii antici de cei ce uzurpau puterea suverană într’un Stat republican: cei treizeci de tirani; 2. principe care guvernă cu cruzime, cu nedreptate: Nerone fu un tiran cumplit; 3. fig. cel ce abuzează de autoritatea sa în contra dreptului și a rațiunii.
*tirán m. (lat. tyrannus, d. vgr. týrannos; fr. tyran). Uzurpator al domniiĭ: Policrate fu tiranu Samosuluĭ. Suveran crud: Nerone fu un groaznic tiran. Fig. Acela care abuzează de autoritatea luĭ: copiiĭ stricațĭ îs tiranĭ. Adj. Tiranic: domnie tirană. – La Dos. tiran (după ngr.).
TIRAN s., adj. 1. s. despot, satrap. (A fost un adevărat ~ în timpul guvernării sale.) 2. adj. despotic. (Domn ~.)
ARON TIRANUL, domn al Moldovei (1591-1592 și 1592-1595). Aliat cu Mihai Viteazul și Sigismund Báthory (1594) împotriva turcilor. Ctitor al mănăstirii Aroneanu; danii importante Bisericii Sf. Nicolae din Șcheii Brașovului.

tiran dex

Intrare: tiran (adj.)
tiran adjectiv
Intrare: tiran (s.m.)
tiran substantiv masculin