TIPĂRITÚRĂ, tipărituri, s. f. Lucrare, carte tipărită. – Tipări + suf. -tură.

TIPĂRITÚRĂ, tipărituri, s. f. Lucrare, carte tipărită. – Tipări + suf. -tură.

TIPĂRITÚRĂ, tipărituri, s. f. 1. Faptul de a tipări, tipărire, imprimare prin tipar; p. ext. (cu sens colectiv) caractere tipografice. Erau acolo, cătră sfîrșit, și foi tainice cu tipăritură măruntă. SADOVEANU, E. 112. 2. (Concretizat) Lucrare tipărită, imprimat, publicație. Am vrut să aflu dacă în bibliotecă se găsesc și cărți scrise în limba romînă. Mi s-a arătat un dulap întreg plin cu tipărituri. STANCU, U.R.S.S. 34. De mult nu mai aveai nici tu bune păreri despre astfel de tipărituri și totuși nu le înlăturai. PAS, Z. I 297.

tipăritúră (rar) s. f., g.-d. art. tipăritúrii; pl. tipăritúri

tipăritúră s. f., g.-d. art. tipăritúrii; pl. tipăritúri

TIPĂRITÚRĂ s. 1. imprimat, (rar) tipăreală, (înv.) publicare, tipărire. (Tot felul de ~i.) 2. carte, lucrare, operă, scriere, tom, volum, (livr.) op. (O ~ voluminoasă.)

TIPĂRITÚRĂ ~i f. 1) Publicație tipografică finită imprimată. 2) Caracterul semnelor grafice dintr-un text tipărit. /a tipări + suf. ~ătură

tipăritură f. rezultatul tipăririi, carte tipărită.

tipăritúră f., pl. ĭ. Lucru tipărit, imprimat: a trimete pin poștă niște tipăriturĭ. Modu de a tipări.

TIPĂRITURĂ s. 1. imprimat, (rar) tipăreală, (înv.) publicare, tipărire. (Tot felul de ~i.) 2. carte, lucrare, operă, scriere, tom, volum, (livr.) op. (O ~ voluminoasă.)