TIOHĂÍ, tiohăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A alunga un animal cu strigătul „tio”; a huidui (oameni, animale). [Pr.: tio-. – Var.: tiuí vb. IV] – Din tio.

TIOHĂÍT, tiohăituri, s. n. Faptul de a tiohăi. [Pr.: tio-]

tiohăí (reg.) (tio-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tiohăiésc, imperf. 3 sg. tiohăiá; conj. prez. 3 să tiohăiáscă

tiohăí vb., (sil. tio-)/tiuí (sil. ti-) ind. prez. l sg. și 3 pl. tiohăiésc/tiuiésc, imperf. 3 sg. tiohăiá/tiuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. tiohăiáscă/tiuiáscă

TIOHĂÍ vb. v. huidui.

tiohăí, tiohăésc, vb. IV (reg.) 1. a alunga un animal (mai ales câinele). 2. a huidui. 3. a asmuți.

tiohăì v. Mold. a alunga (mai ales câinele). [V. tio!].

tĭohăĭésc v. tr. (d. tĭo, tĭuho. Cp. și cu ung. coholni, a mîna caiĭ strigîndu-le coh, pron. țoh). Est. Huĭduĭesc.

tiohăi vb. v. HUIDUI.

TIOHĂÍT, -Ă, tiohăiți, -te, adj. v. TIOHĂI. – [Sinonime, Ortografic, DAR, DLRM]