TINCTÚRĂ, tincturi, s. f. Medicament obținut prin dizolvarea în alcool sau în eter a elementelor active dintr-o plantă, dintr-un produs chimic etc. – Din lat. tinctura. Cf. fr. teinture.

TINCTÚRĂ, tincturi, s. f. Medicament obținut prin dizolvarea în alcool sau în eter a elementelor active dintr-o plantă, dintr-un produs chimic etc. – Din lat. tinctura. Cf. fr. teinture.

tinctúră (tinc-tu-) s. f., g.-d. art. tinctúrii; pl. tinctúri

tincturá vb., ind. prez. 1 sg. tincturéz, 3 sg. tinctureáză

tinctúră s. f. (sil. tinc-), g.-d. art. tinctúrii; pl. tinctúri

TINCTURÁ vb. I. tr. (Text.) 1. A da tente diverse stofelor, fibrelor etc. cu ajutorul unor coloranți. 2. (Fig.) A da culoare. [După fr. teinturier, teindre].

TINCTÚRĂ s.f. Medicament lichid obținut prin dizolvarea unor substanțe (extrase din plante) în alcool sau în eter. ♦ (Fig.) Nuanță, culoare, coloratură. [< lat. tinctura, cf. fr. teinture].

TINCTURÁ vb. tr. 1. a da tente diverse stofelor, fibrelor etc. cu ajutorul unor coloranți; a vopsi. 2. (fig.) a da culoare. (după fr. teinturier)

TINCTÚRĂ s. f. 1. medicament lichid obținut prin dizolvarea în alcool sau eter a unor extrase din plante, din organe de animale sau din minerale. 2. (fig.) nuanță, culoare; coloratură. (< lat. tinctura)

tinctúră (-ri), s. f. – Medicament obținut prin dizolvarea în alcool a elementelor active dintr-o plantă. Lat. tinctura (sec. XIX).

TINCTÚRĂ ~i f. Preparat medicamentos lichid obținut dintr-un extract de plante dizolvat în alcool sau în eter. ~ de iod. [G.-D. tincturii; Sil. tinc-tu-] /<lat. tinctura, fr. tincture

tinctură f. 1. licoare colorantă preparată pentru vopsit; 2. coloare de care un obiect e impregnat: tinctură solidă; 3. soluțiune chimică: tinctură de iod, tincturi medicinale; 4. fig. cunoștință superficială, spoeală.

*tinctúră f., pl. ĭ (lat. tinctura). Licoare colorantă: tinctură pentru păr. Medicament lichid din substanța vegetală (maĭ rar animală saŭ minerală) disolvat în alcool (maĭ rar în eter): tinctură de ĭod.