timpuriu definitie

14 definiții pentru timpuriu

TIMPURÍU, -ÍE, timpurii, adj. 1. Care se întâmplă, apare sau se face înainte de data sau de timpul obișnuit sau prevăzut. ◊ Loc. adv. De timpuriu = înainte de data sau de momentul obișnuit sau prevăzut, din vreme; devreme. 2. (Despre varietăți de fructe sau de legume) Care se coace sau devine bun de mâncat înainte de vremea obișnuită; (despre flori) care se dezvoltă mai devreme; (despre copaci) care înflorește sau înverzește mai devreme decât timpul obișnuit. – Lat. *temporivus.
TIMPURÍU, -ÍE, timpurii, adj. 1. Care se întâmplă, apare sau se face înainte de data sau timpul obișnuit sau prevăzut. ◊ Loc. adv. De timpuriu = înainte de data sau de timpul obișnuit sau prevăzut, din vreme; devreme. 2. (Despre varietăți de fructe sau de legume) Care se coace sau devine bun de mâncat înainte de vremea obișnuită; (despre flori) care se dezvoltă mai devreme; (despre copaci) care înflorește sau înverzește mai devreme decât timpul obișnuit. – Din lat. *temporivus.
TIMPURÍU, -ÍE, timpurii, adj. 1. Care apare sau se face înainte de data sau de momentul obișnuit, așteptat, prevăzut. Bătrînețea venea timpurie. SADOVEANU, O. I 309. E un amurg de toamnă timpurie. D. BOTEZ, P. O. 43. Săltau atîția fluturi pe cîmpie Cînd străluceați în roua dimineții... Ce v-ați făcut mireasma timpurie? IOSIF, P. 37. Frumusețea semănăturilor în acest an de secetă mare provine... și de la timpuria semănătură. I. IONESCU, D. 270. ◊ (Adverbial) S-a însurat timpuriu cu o fată săracă. C. PETRESCU, R. DR. 302. Întocmai cum în zare luceafărul de sară... Pe cerul gol de stele răsare timpuriu, Ca-n zori tot el să steie aprins cel mai tîrziu. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 78. ◊ Loc. adv. De timpuriu = a) înainte de data sau de momentul obișnuit, așteptat, prevăzut. În anul acela, se pornise de timpuriu iarnă cumplită. I. BOTEZ, ȘC. 49. Gătind ea toate încă mai de timpuriu decît în duminica trecută. SBIERA, P. 213; b) înainte de a se însera. Noi vrem să plecăm ca să ajungem de timpuriu la mînăstirea Războieni. BOLINTINEANU, O. 282. 2. (Despre fructe sau legume) Care se coace sau devine bun de mîncat înainte de timpul obișnuit sau înaintea altor varietăți de aceeași natură; (despre flori) care se dezvoltă mai devreme; (despre copaci) care înflorește sau înverzește mai devreme decît la timpul obișnuit sau înaintea celorlalți copaci. Albinele și-au început dulce zumzet la copacii timpurii: la corn, la ulm, la plopi și la sălcii. SADOVEANU, O. VI 399. Ca niște viorele Și timpurii brîndușele. CONACHI, P. 217.
timpuríu adj. m., f. timpuríe; pl. m. și f. timpuríi
timpuríu adj. m., f. timpuríe; pl. m. și f. timpuríi
MERCANTILISM TIMPURÍU s. (EC.) sistem monetar.
RENAȘTERE TIMPURÍE s. (IST., ARTE) v. quattrocento.
TIMPURÍU adj., adv. 1. adj. precoce, văratic, (rar) precopt, (reg.) oarzăn, orzatic, orzesc, primăriu, scorumnic, (Transilv. și Ban.) pârgav, pârgaviț. (Mere ~ii.) 2. adv. devreme, (pop.) degrabă. (Astăzi se culcă ~.)
Timpuriu ≠ târziu
TIMPURÍU ~e (~i) 1) Care are loc înainte de timpul obișnuit sau prevăzut. ◊ De ~ a) din timp; b) înainte de timpul obișnuit. 2) (despre fructe și legume) Care ajunge mai înainte decât altele de același fel la starea când poate fi consumat; devreme. 3) (despre flori) Care apare și se dezvoltă mai repede în raport cu altele. /<lat. temporivus
timpuriu a. ce vine înainte de timp. [Lat. vulg. TEMPORIVUS].
timpuríŭ, -íe adj. (lat. pop. tĕmporivus, it. ven. gen. temporivo). În ainte de timpu obișnuit: ĭarnă timpurie. Precoce: poame timpuriĭ. Prematur: moarte timpurie. Adv. Devreme: a sosi timpuriŭ. De timpuriŭ, din timp: a pleca de timpuriŭ.
TIMPURIU adj., adv. 1. adj. precoce, văratic, (rar) precopt, (reg.) oarzăn, orzatic, orzesc, primăriu, scorumnic, (Transilv. și Ban.) pîrgav, pîrgaviț. (Mere ~.) 2. adv. devreme, (pop.) degrabă. (Astăzi se culcă ~.)
EIN UNNÜTZ LEBEN IST EIN FRÜHER TOD (germ.) o viață nefolositoare e o moarte timpurie – Goethe, „Iphigenia in Aulis”, I, 2.

timpuriu dex

Intrare: timpuriu
timpuriu adjectiv