timid definitie

15 definiții pentru timid

TIMÍD, -Ă, timizi, -de, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Lipsit de îndrăzneală, de încredere în sine; sfios, rușinos; (despre însușirile sau acțiunile oamenilor) care dovedește, trădează o astfel de fire. – Din fr. timide, lat. timidus.
TIMÍD, -Ă, timizi, -de, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Lipsit de îndrăzneală, de încredere în sine; sfios, rușinos; (despre însușirile sau acțiunile oamenilor) care dovedește, trădează o astfel de fire. – Din fr. timide, lat. timidus.
TIMÍD, -Ă, timizi, -de, adj. (Despre oameni) Lipsit de curaj, de îndrăzneală, de încredere în sine; nesigur în păreri și în acțiuni (v. sfios, rușinos); (despre însușirile sau acțiunile oamenilor) care dovedește o astfel de fire. Eram însă prea copil, prea timid. GALACTION, O. I 97. Ei se privesc cu... un zîmbet de prietenie timidă. CAMIL PETRESCU, T. II 52. Se auzi deodată o timidă bătaie în ușă. REBREANU, R. I 242. Părea o chemare discretă, un semn delicat, timid, abia înțeles. VLAHUȚĂ, O. A. III 47. ◊ (Adverbial) Bătrîna... în loc să plece, timid și simplu cum a intrat, și-a înscenat o ieșire teatrală. ANGHEL, PR. 121. ♦ Fig. Delicat, gingaș, plăpînd. Pe stratul mort, subt ploile de toamnă, E o timidă floare de april. CAZIMIR, L. U. 86. Un cîmp uriaș răscolit, spart, cu gloduri arse, presărat cu roți de tun, cu arme... printre care cresc timide albăstrele. SAHIA, N. 15. – Pl. și: (f.) timizi (EMINESCU, O. I 51).
timíd adj. m., pl. timízi; f. timídă, pl. timíde
timíd adj. m., pl. timízi; f. sg. timídă, pl. timíde
TIMÍD adj. rușinos, sfiicios, sfios, (rar) sfielnic, (reg.) obraznic, obrăzat, pâșin, (înv.) sfieț. (Ce copil ~!)
TIMÍD adj. v. modest.
Timid ≠ dezghețat
TIMÍD, -Ă adj. Lipsit de îndrăzneală; lipsit de încredere în sine; sfios, rușinos. ♦ (fig.) Delicat, plăpând. [Pl. -izi, -ide. / < fr. timide, cf. lat. timidus].
TIMÍD, -Ă I. adj., s. m. f. (om) lipsit de îndrăzneală, de încredere în sine; sfios, rușinos. II. adj. (fig.) modest (2). ◊ (adv.) cu timiditate. (< fr. timide, lat. timidus)
TIMÍD ~ dă (~ zi, ~ de) 1) (despre persoane) Care manifestă lipsă de îndrăzneală; sfios; rușinos. 2) (despre manifestări ale oamenilor) Care denotă lipsă de siguranță și curaj; fără siguranță și curaj. Protest ~. /<lat. timidus, fr. timide
*tímid, -ă adj. (lat. timidus, d. timére, a se teme). Sfios. Adv. Cu sfială. – Fals timíd (după fr.).
TIMID adj. rușinos, sfiicios, sfios, (rar) sfielnic, (reg.) obraznic, obrăzat, pîșin, (înv.) sfieț. (Ce copil ~!)
timid adj. v. MODEST.

timid dex

Intrare: timid
timid adjectiv