tilingă definitie

18 definiții pentru tilingă

TILÍNCĂ, tilinci, s. f. Vechi instrument muzical popular de suflat, asemănător cu fluierul, dar fără găuri laterale, făcut din scoarță de paltin, răchită, tei etc. [Var.: tilíngă s. f.] – Cf. tilinc.
TILÍNGĂ s. f. v. tilincă.
TILÍNCĂ, tilinci, s. f. Vechi instrument muzical popular de suflat, asemănător cu fluierul, dar fără găuri laterale, făcut din scoarță de paltin, răchită, tei etc. [Var.: tilíngă s. f.] – Cf. tilinc.
TILÍNGĂ s. f. v. tilincă.
TILÍNCĂ, tilinci, s. f. 1. Instrument primitiv de suflat, asemănător cu fluierul, dar fără găuri pentru degete, făcut din coajă de tei ori de cireș sau din lemn de soc, paltin etc., avînd un timbru ascuțit, șuierat; trișcă. Era... răsfăț de sunete ca din tilinci de argint. DELAVRANCEA, S. 90. S-a-ntins poporul adunat Să joace-n drum după tilinci. COȘBUC, P. I 57. ◊ (Poetic) Povești străbune, cîntece uitate, Cu glasuri de tilinci îndepărtate Îmi amăgesc iar gîndul și mă-ngînă. IOSIF, V. 92. 2. Talangă. (Atestat în forma telincă) Iar cînd mor oameni mai mici, Trag clopotul de calici, Care sună ca telinca. ALECSANDRI, T. 904. 3. Groapă de fîntînă. Au aflat apa încuiată, că era podită tilinca fîntînii pe deasupra apei. SBIERA, P. 227. – Variante: telíngă (RUSSO, O. 122), telíncă, tilíngă (BASSARABESCU, S. N. 129) s. f.
TILÍNGĂ s. f. v. tilincă.
tilíncă s. f., g.-d. art. tilíncii; pl. tilínci
tilíncă s. f., g.-d. art. tilíncii; pl. tilínci
TILÍNCĂ s. (MUZ.) (Olt.) tutelcă. (Cântă din ~.)
tilíncă (-ci), s. f.1. Clopoțel. – 2. Fluier, trișcă. – Var. telincă, titili(n)c(ă), (ti)tilingă, Trans. pipilincă. Creație expresivă, cf. talangă, sp. tilin. – Der. tilinca (var. telinca), vb. (a cînta din tilincă; a suna tilinca). Mag. tilinka, pe care Cihac, II, 533, îl propune ca etimon al rom. și rut. tylynka provin din rom.Cf. tilișcă, trișcă.
TILÍNCĂ ~ci f. Instrument muzical popular de suflat, de forma unui fluier, fără găuri laterale, care emite sunete acute. [G.-D. tilincii] /cf. tilinc
tilíncă, tilínci, s.f. (pop.) 1. fluier din coajă de tei, de paltin, din soc ori din salcie, fără găuri; șuierătoare. 2. clopoțel la oi, la vite. 3. groapa fântânii.
tilincă (telincă) f. fluier ciobănesc fără găuri din scoarță de paltin, răchită sau teiu, [Și titilincă, titilic: onomatopee].
tilíncă f., pl. ĭ (var. din talangă. D. rom. vine ung. rut. tilinka). Fluĭer fără găurĭ făcut din coajă de teĭ, din soc orĭ din salcie. – La Brașov pipilingă, șuĭerătoare dintr’o vărguță de salcie. (Ca să răsune maĭ tare, se pune într’un corn de boŭ). V. trișcă.
TILINCĂ s. (MUZ.) (Olt.) tutelcă. (Cîntă din ~.)
tilincă v. fluier.
tilíncă, tilinci, s.f. – Instrument muzical utilizat în Maramureș, construit din lemn (scoarță de salcie) sau metal, cu dop sau fără și fără găuri pentru degete, închizând din când în când cu degetul arătător capătul de jos al țevii (Țiplea, 1906; Borlean, 2000: 47): „În mânuța de-a dreapta / Tăt îmi puneți tilinca” (var. Miorița). – Cf. tilinc (onomatopee care imită sunetul de clopoțel) (DEX, MDA), cf. talangă (Scriban, DER, MDA). Cuv. rom. > magh. tilinka, ucr. tylynka (Scriban, DER).
tilíncă, -i, s.f. – 1. Fluier ciobănesc confecționat din scoarță de salcie (fără găuri laterale) (Țiplea 1906): „În mânuța de-a dreapta / Tăt îmi puneți tilinca” (Miorița). – Din tilinc (onomatopee care imită sunetul de clopoțel).

tilingă dex

Intrare: tilincă
tilingă
tilincă substantiv feminin