TÍJĂ, tije, s. f. 1. Tulpină aeriană a plantelor erbacee. 2. Bară de metal (cilindrică) făcând parte dintr-un sistem tehnic, ca element de legătură sau de ghidare. – Din fr. tige.

TÍJĂ, tije, s. f. 1. Tulpină aeriană a plantelor erbacee. 2. Bară de metal (cilindrică) făcând parte dintr-un sistem tehnic, ca element de legătură sau de ghidare. – Din fr. tige.

TÍJĂ, tije, s. f. 1. (Rar) Tulpina aeriană a plantelor erbacee. V. lujer, vrej. Din mijlocul frunzelor late și grase, nufărul se ridică în aer. E mai întîi o tijă înaltă, încît floarea mică din vîrful ei pare o cupă cu picior lung, pentru băut o băutură rară. BOGZA, C. O. 158. 2. Bară rotundă care face parte dintr-un sistem tehnic ca organ de legătură, fiind solicitată în general la întindere și la compresiune.

tíjă s. f., g.-d. art. tíjei; pl. tíje

tíjă s. f., g.-d. art. tíjei; pl. tíje

TÍJĂ s.f. 1. Parte a plantelor erbacee care crește de la rădăcină în sus; tulpină, pai. 2. (Tehn.) Piesă de forma unei bare, care suportă solicitări numai în lungul axei sale. [< fr. tige].

TÍJĂ s. f. 1. tulpină aeriană a plantelor erbacee. 2. ornament arhitectural care imită tija (1). 3. (tehn.) piesă de forma unei bare care suportă solicitări numai în lungul axei sale. (< fr. tige)

TÍJĂ ~e f. 1) Parte aeriană a plantelor erbacee. 2) tehn. Bară metalică prin care se realizează legătura dintre două piese ale unui sistem tehnic. [G.-D. tijei] /<fr. tige

TIJĂ DE REFLEX element stabilizator la deltaplan care intră în funcțiune singur la mărirea excesivă a vitezei de zbor, având efect redresor.