tihnit definitie

2 intrări

30 definiții pentru tihnit

TICNÍ vb. IV v. tihni.
TICNÍT, -Ă adj. v. tihnit.
TIHNÍ, pers. 3 tihnește, vb. IV. Intranz. A se bucura (în liniște) de ceva; a-i cădea bine, a-i prii ceva. [Var.: (pop.) ticní vb. IV] – Din sl. tihnonti.
TIHNÍT, -Ă, tihniți, -te, adj. (Despre viața cuiva; adesea adverbial) Liniștit, lipsit de griji. ♦ Pașnic, odihnitor. [Var.: (pop.) ticnít, -ă adj.] – V. tihni.
TICNÍ vb. IV v. tihni.
TICNÍT, -Ă adj. v. tihnit.
TIHNÍ, pers. 3 tihnește, vb. IV. Intranz. A se bucura (în liniște) de ceva; a-i cădea bine, a-i prii ceva. [Var.: (pop.) ticní vb. IV] – Din sl. tihnonti.
TIHNÍT, -Ă, tihniți, -te, adj. (Despre viața cuiva; adesea adverbial) Liniștit, lipsit de griji. ♦ Pașnic, odihnitor. [Var.: (pop.) ticnít, -ă adj.] – V. tihni.
TICNÍ vb. IV v. tihni.
TICNÍT, -Ă adj. v. tihnit.
TIHNÍ, pers. 3 tihnește, vb. IV. Intranz. (Și în forma ticni; construit cu subiectul logic în dativ) A-i cădea bine, a-i fi favorabil, folositor, prielnic. V. prii. Mie să-mi dai pace să-mi ticnească hodina! SADOVEANU, O. VII 29. Las’ că-i vede tu ce-am să-i fac lui Mogorogea; de i-a ticni ziua de azi, păcat să-mi fie. CREANGĂ, A. 105. Ce mînc nu-mi tihnește, Ce beau nu-mi priește. TEODORESCU, P. P. 661. ◊ (Cu subiectul gramatical neexprimat) Nu stăm mult. Nu-mi tihnește nici mie. PAS, Z. I 176. Singur la masă nu-mi ticnește. CARAGIALE, O. III 73. – Variante: tigní (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 89), ticní vb. IV.
TIHNÍT, -Ă, tihniți, -te, adj. (Și în forma ticnit) Liniștit, netulburat; lin, pașnic. Era o zi tihnită și leneșă de sărbătoare: sălbătăciuni aripate zburau puține și cu grabă prin văzduh. SADOVEANU, N. P. 205. Au început din nou viața tihnită de mai înainte. STĂNOIU, C. I. 70. Mă hotărîi să dorm și eu în fundul ticnit al vizuinii mele. HOGAȘ, M. N. 179. Cine n-a simțit... nespusa fericire de a visa deștept ceasuri întregi în dulcea și tihnita-i singurătate! VLAHUȚĂ, O. A. 118. ◊ (Adverbial) Vorbesc tihnit; spun polojănii de pe cînd umblau ei pribegi, fugari de oaste. MIRONESCU, S. A. 53. Urechiă-și da silințe tihnit la loc să șadă. MACEDONSKI, O. I 49. ♦ (Despre persoane) Calm, potolit. Filip, greoi și tihnit, se scormoni, tuși, dădu din cap. REBREANU, R. I 234. Acest băiat tihnit și atît de gînditor... avea ceva de artist cu figura lui palidă, cu zîmbetul lui trist. VLAHUȚĂ, O. A. 111. – Variante: tignít, -ă (MARIAN, NU. 683, POPESCU, B. III 119), ticnít, -ă adj.
tihní (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. tihnéște, imperf. 3 sg. tihneá; conj. prez. 3 să tihneáscă
tihní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tihnésc, 3 sg. tihnéște, imperf. 3 sg. tihneá; conj. prez. 3 sg. și pl. tihneáscă
TIHNÍ vb. a-i prii. (Nu i-a ~ acolo.)
TIHNÍT adj. 1. v. liniștit. 2. v. comod. 3. v. cumpătat. 4. v. calm. 5. liniștit, patriarhal. (Un oraș ~.)
tihní (-nésc, -ít), vb.1. A se bucura de odihnă, a sta liniștit. – 2. A se simți bine, a profita de ceva, a-i conveni. – Var. Mold. ticni, Trans. tigni (și var.). Rezultat din confuzia sl. tichnąti „a fi odihnit” cu sl. tekniti „a se simți bine” (Cihac, II, 409). Se conjugă numai la pers. III; cu primul sens, se folosește aproape exclusiv participiul tihnit. – Der. tihnă, s. f. (liniște, odihnă, repaus), postverbal; tihneală, s. f. (pace, liniște); netihnă, s. f. (neliniște).
A TIHNÍ pers. 3 ~éște intranz. pop. (construit cu dativul) A fi de folos; a prii. Odihna la mare îi ~ește. /<sl. tihnonti
TIHNÍT ~tă (~ți, ~te) și adverbial Care este liniștit; netulburat de nimic. ◊ A vorbi ~ a vorbi cu voce domoală. Viață ~tă viață lipsită de griji. /v. a tihni
ticnì v. Mold. V. tihni: de i-a ticni ziua de azi CR.
tihnì v. 1. a avea tihnă; 2. a-i prii. [Slav. TIHNÕTI, a odihni (de unde și varianta Mold. ticnì].
tihnit a. lin, neturburat: o vieață tihnită.
ticnésc, V. tihnesc.
ticnít, V. tihnit.
tihnésc v. intr. (vsl. tihnonti, a se odihni, d. tihŭ, liniștit, blînd). A-țĭ tihni, a te simți mulțămit: mĭe nu-mĭ tihnește să mănînc și să nu daŭ și flămînduluĭ care se uĭtă la mine. – Și ticnesc (Mold.): babeĭ nu-ĭ ticnea (VR. 1911, 11, 254) și tignesc (Trans.).
tihnít, -ă adj. Liniștit și mulțămit: vĭață tihnită. – Și ticnit (Mold.) și tignit (Trans.).
TIHNI vb. a-i prii. (Nu i-a ~ acolo.)
TIHNIT adj. 1. calm, lin, liniștit, netulburat, (fig.) senin, (înv. fig.) seninos. (Viață ~.) 2. comod, liniștit, ușor. (Duce un trai ~.) 3. așezat, chibzuit, cumpătat, echilibrat, liniștit, pașnic, potolit. (A avut o tinerețe ~.) 4. calm, domol, liniștit, molcom, netulburat, pașnic, potolit, (înv.) păciuit, (fig.) destins, dulce. (O atmosferă ~.) 5. liniștit, patriarhal. (Un oraș ~.)
tihní, (tigni, ticni), vb. intranz. – A trăi în liniște, în pace; viață liniștită, lipsită de griji: „Tăte bune și frumoase ar hi, numai de ne-ar tigni de lumea asta” (Papahagi, 1925: 326). – Din sl. tihnonti „a se odihni” (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA) < tihǔ „liniștit, blând” (Scriban).
tihní, (tigni, ticni), vb. intranz. – A trăi în liniște, în pace; viață liniștită, lipsită de griji: „Tăte bune și frumoase ar hi, numai de ne-ar tigni de lumea asta” (Papahagi 1925: 326). – Sl. tichnati „a fi odihnit”, contaminat cu tikniti „a se simți bine” (Cihac cf. DER).

tihnit dex

Intrare: tihni
tihni verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
ticni verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: tihnit
tihnit adjectiv
ticnit