TICNÍRE s. f. v. tihnire.
TIHNÍ, pers. 3 tihnește,
vb. IV.
Intranz. A se bucura (în liniște) de ceva; a-i cădea bine, a-i prii ceva. [
Var.: (
pop.)
ticní vb. IV] – Din
sl. tihnonti.
TIHNÍRE s. f. (
Înv. și
reg.) Tihnă. [
Var.:
ticníre s. f.] –
V. tihni.
TICNÍRE s. f. v. tihnire.
TIHNÍ, pers. 3 tihnește,
vb. IV.
Intranz. A se bucura (în liniște) de ceva; a-i cădea bine, a-i prii ceva. [
Var.: (
pop.)
ticní vb. IV] – Din
sl. tihnonti.
TIHNÍRE, tihniri,
s. f. (
Înv.) Tihnă. [
Var.:
ticníre s. f.] –
V. tihni.
TICNÍRE s. f. v. tihnire.
TIHNÍ, pers. 3 tihnește,
vb. IV.
Intranz. (Și în forma ticni; construit cu subiectul logic în dativ) A-i cădea bine, a-i fi favorabil, folositor, prielnic.
V. prii. Mie să-mi dai pace să-mi ticnească hodina! SADOVEANU, O. VII 29. Las’ că-i vede tu ce-am să-i fac lui Mogorogea; de i-a ticni ziua de azi, păcat să-mi fie. CREANGĂ, A. 105. Ce mînc nu-mi tihnește, Ce beau nu-mi priește. TEODORESCU, P. P. 661. ◊ (Cu subiectul gramatical neexprimat) Nu stăm mult. Nu-mi tihnește nici mie. PAS, Z. I 176. Singur la masă nu-mi ticnește. CARAGIALE, O. III 73. – Variante:
tigní (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 89),
ticní vb. IV.
TIHNÍRE s. f. (Învechit; și în forma ticnire) Liniște, pace, mulțumire. ◊
Loc. adv. Cu tihnire = în tihnă, în liniște; netulburat, nestingherit. Petrecea mai ușurată despre toate și mai cu ticnire întru fericirile ce îi făcea bătrînul. GORJAN, H. IV 178. – Variantă:
ticníre s. f.
tihní (a ~) vb.,
ind. prez. 3
sg. tihnéște,
imperf. 3
sg. tihneá;
conj. prez. 3 să tihneáscă
tihníre (
înv.,
reg.)
s. f.,
g.-d. art. tihnírii
tihní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tihnésc, 3 sg. tihnéște, imperf. 3 sg. tihneá; conj. prez. 3 sg. și pl. tihneáscă
tihníre s. f., g.-d. art. tihnírii
TIHNÍ vb. a-i prii. (Nu i-a ~ acolo.)
tihní (-nésc, -ít), vb. –
1. A se bucura de odihnă, a sta liniștit. –
2. A se simți bine, a profita de ceva, a-i conveni. –
Var. Mold. ticni,
Trans. tigni (și
var.). Rezultat din confuzia
sl. tichnąti „a fi odihnit” cu
sl. tekniti „a se simți bine” (Cihac, II, 409). Se conjugă numai la
pers. III; cu primul sens, se folosește aproape exclusiv participiul tihnit. –
Der. tihnă,
s. f. (liniște, odihnă, repaus), postverbal; tihneală,
s. f. (pace, liniște); netihnă,
s. f. (neliniște).
A TIHNÍ pers. 3 ~éște intranz. pop. (construit cu dativul) A fi de folos; a prii. Odihna la mare îi ~ește. /<sl. tihnonti
ticnì v. Mold. V.
tihni: de i-a ticni ziua de azi CR.
tihnì v.
1. a avea tihnă;
2. a-i prii. [Slav. TIHNÕTI, a odihni (de unde și varianta Mold. ticnì].
tihnésc v. intr. (vsl. tihnonti, a se odihni, d. tihŭ, liniștit, blînd). A-țĭ tihni, a te simți mulțămit: mĭe nu-mĭ tihnește să mănînc și să nu daŭ și flămînduluĭ care se uĭtă la mine. – Și
ticnesc (Mold.): babeĭ nu-ĭ ticnea (VR. 1911, 11, 254) și
tignesc (Trans.).
TIHNI vb. a-i prii. (Nu i-a ~ acolo.)
tihní, (tigni, ticni), vb. intranz. – A trăi în liniște, în pace; viață liniștită, lipsită de griji: „Tăte bune și frumoase ar hi, numai de ne-ar tigni de lumea asta” (Papahagi, 1925: 326). – Din sl. tihnonti „a se odihni” (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA) < tihǔ „liniștit, blând” (Scriban).
tihní, (tigni, ticni), vb. intranz. – A trăi în liniște, în pace; viață liniștită, lipsită de griji: „Tăte bune și frumoase ar hi, numai de ne-ar tigni de lumea asta” (Papahagi 1925: 326). – Sl. tichnati „a fi odihnit”, contaminat cu tikniti „a se simți bine” (Cihac cf. DER).