tigvă de tină definitie

28 definiții pentru tigvă de tină

TIGVĂ, tigve, s. f. 1. (Pop.) Craniu, țeastă; (depr.) cap; p. ext. ins, individ. 2. Plantă erbacee agățătoare sau târâtoare din familia cucurbitaceelor, cu flori mari, albe, cu fructe mari de forme variate, de obicei bombate, care la maturitate devin lemnoase și gălbui; tâlv (Lagenaria vulgaris); p. restr. fructul acestei plante. ♦ Vas făcut din fructul uscat de tigvă (2). ◊ Expr. Cap de tigvă = om prost. [Var.: (reg.) tívgă s. f.] – Din bg., sb. tikva.
TÍVGĂ s. f. v. tigvă.
TÍGVĂ, tigve, s. f. 1. (Pop.) Craniu, țeastă; (depr.) cap; p. ext. ins, individ. 2. Plantă erbacee agățătoare sau târâtoare din familia cucurbitaceelor, cu flori mari, albe, cu fructe mari de forme variate, de obicei bombate, care la maturitate devin lemnoase și gălbui; tâlv (Lagenaria vulgaris); p. restr. fructul acestei plante. ♦ Vas făcut din fructul uscat de tigvă (2). ◊ Expr. Cap de tigvă = om prost. [Var.: (reg.) tívgă s. f.] – Din bg., scr. tikva.
TÍVGĂ s. f. v. tigvă.
TÍDVĂ s. f. v. tigvă.
TÍGVĂ, tigve, s. f. (Și în forma tidvă) 1. Craniu, țeastă; (depreciativ) cap, p. ext. ins, individ. Făcu două cercuri în aer, mici cît scobitura ochilor într-o tigvă de om. DUMITRIU, N. 158. Măria-sa împăratul, stăpîn al tidvelor omenirii, le-a poruncit în trei rînduri. SADOVEANU, D. P. 9. Deasupra tărăbilor de scînduri spînzurau... miei cu tidvele rînjind. C. PETRESCU, Î. II 159. 2. Plantă erbacee agățătoare sau tîrîtoare din familia cucurbitaceelor, cu flori mari, albe, cu fructe de forme variate, și, la maturitate, de culoare gălbuie (Lagenaria vulgaris); fructul acestei plante. Din tigvă amară în zadar iei sămînță. ◊ Expr. Cap de tigvă = cap prost; om prost. Taci, cap de tigvă, grăi Tămădueanu. DELAVRANCEA, S. 224. 3. Vas făcut din fructul uscat al tigvei (2). Are Dănilă baciul tigve de jintiță pe care le ține la răcoare în fundul hrubei, sub deal. SADOVEANU, O. L. 36. Tigva nu merge de multe ori la apă, că or se sparge, or crapă. PANN, P. V. I 51. – Variante: tídvă, títvă, tiúgă (MAT. FOLK. 1565), tívgă (GÎRLEANU, L. 30, ISPIRESCU, L. 357) s. f.
TÍTVĂ s. f. v. tigvă.
TIÚGĂ s. f. v. tigvă.
TÍVGĂ s. f. v. tigvă.
tígvă s. f., g.-d. art. tígvei; pl. tígve
tígvă s. f., g.-d. art. tígvei; pl. tígve
TÍGVĂ s. 1. (BOT.; Lagenaria gourda) tărtăcuță, tâlv, (reg.) bostănel, cătrună, ciugai, curcubetă, lupoaie, sămânțar, sărăboi, troacă. 2. (BOT.; Lagenaria vulgaris) (reg.) curcubetă. 3. tâlv, (Olt.) troacă. (Ține apă în ~.) 4. v. craniu.
TÍGVĂ s. v. cap, creastă, creștet, culme, pisc, vârf.
TIGVĂ DE TÍNĂ s v. pepene.
tígvă (-ve), s. f. – Dovleac, bostan (Lagenaria vulgaris). – 2. Vas făcut dintr-un bostan gol. – 3. Bidon, ploscă. – 4. Cap, devlă. – 5. Hîrcă, craniu. – Var. tidvă, titvă, tivgă, tivdă, tiugă. Sl. tyky „tigvă” (Miklosich, Slaw. Elem., 50; Cihac, II, 409; Tiktin; Iordan, BL, VIII, 123; Petrovici, Dacor., X, 35), cf. sl. tykvi, bg., sb. tikva, pol. tykwa, rus. tykva (Vasmer, III, 160). Tigvă și tivgă circulă în principal în Munt., tidvă și tidvá în Mold., tiugă în Olt. De la această ultimă var. ar putea fi un dublet teucă (var. teică), s. f. (vas de lemn, ciutură; albie, canal; canal mic la moara de făină), insuficient explicat de Tiktin (de la tei), de Diculescu, Elementele, 468 (din gr. τεῦχος „instrument, covată”) și de Scriban (din tc. tekne); cf. teaucă, s. f. (cotei; vorbăreț), explicabil semantic plecînd de la zgomotul produs de apa morii sau mai precis de titirezul ei. Nu este clară legătura cu treucă, var. de la teucă?
TÍGVĂ ~e f. pop. 1) Totalitate a oaselor capului; craniu; țeastă; scăfârlie. 2) pop. Cap al omului. ◊ Cap de ~ om mărginit. 3) Plantă erbacee agățătoare cu tulpina culcată, cu frunze dințate și cu fructe gălbui, bombate la capăt și alungite spre coadă; tătarcă. 4) Vas făcut din fructul uscat și scobit al acestei plante, folosit pentru a bea; tătarcă. /<bulg., sb. tikva
tidvă f. 1. plantă originară din țările tropicale, al cării fruct verde și cărnos devine la maturitate gălbuiu și lemnos (Cucurbita lagenaria); 2. curcubetă uscată și golită de păstrat apă; 3. fam. cap: furtuna e în tidva-ți, Ciubăr! AL. [Și tigvă = serb. TIKVA, de unde (prin asimilațiune) tidvă și (prin metateză) tivgă].
tigvă f. V. tidvă.
tivgă f. 1. tidvă; 2. urcior dintr’o tivgă golită: tivga nu merge de multe ori la apă; 3. fam. căpățână: de și ești diavol, dar ți’e tivga goală PANN. [V. tidvă].
tidvă, V. tivdă.
tígvă, V. tivdă.
tĭúgă f., pl. ĭ (var. din tivgă). Olt. Munt. Tivgă.
tívdă (Mold.) f., pl. e, tívgă (Munt.), pl. ĭ, și tígvă (Olt.), pl. e (bg. sîrb. tikva, rus. týkva, d. vsl. tyky, tivdă; ung. tök. Un fel de dovleac care are forma uneĭ gărăfĭ și în care, cînd e uscat, țăraniĭ țin sare, lapte ș. a. (lagenaria vulgaris). Vreju acestuĭ dovleac. Craniŭ, hîrcă: o tivdă păgînească (Al.). – În Olt. la munte tigvă, la cîmp tĭugă. În Munt. tĭugă se zice maĭ mult celeĭ cilindrice, care se întrebuințează ca tragă, și care se numește în Olt. tilv. Pe aĭurea și tidvă.
tívgă, V. tivdă.
tigvă s. v. CAP. CREASTĂ. CREȘTET. CULME. PISC. VÎRF.
TIGVĂ s. 1. (BOT.; Lagenaria gourda) tărtăcuță, tîlv, (reg.) bostănel, cătrună, ciugai, curcubetă, lupoaie, sămînțar, sărăboi, troacă. 2. (BOT.; Lagenaria vulgaris) (reg.) curcubetă. 3. tîlv, (Olt.) troacă. (Ține apă în ~.) 4. (ANAT.) căpățînă, craniu, hîrcă, scăfîrlie, țeastă, cutie craniană, (pop. și fam.) devlă, (înv. și reg.) scafă, (înv.) glavă, glăvățînă. (~ a unui mort deshumat.)
tigvă de ti s. v. PEPENE.
LAGENARIA Ser., TIDVĂ, fam. Curcubitaceae. Gen cu o singură specie originară din părțile tropicale ale Africii și Asiei. Plantă erbacee, anuală, pubescentă,. agățătoare sau tîrîtoare: Lagenaria siceraria (Mol.) Standley (syn. L. vulgaris Ser.). Specie care înflorește vara-toamna. Flori (5 petale libere, acute, stil cu 3 stigmate bilobate, 3 stamine, caliciul campanulat sau, infundibuliform cu 5 sepale lanceolate îndepărtate) monoice, mari, albe, singulare, în axa frunzelor, cu pedunculi lungi. Frunze alterne, aproape întregi sau sinuat-dentate, cordiforme la bază și rotunde la vîrf. Pețiolul este însoțit de 2 glandule. Cîrceii opuși frunzelor sînt ramificați. Fructul, lung de cca 0,95 na, piriform, cu gît subțire și lung, cu coajă lemnoasă, galbenă, albicioasă, la început, pubescent, fragil, mai tîrziu glabru. Semințe (pînă la 2 cm lungime) albe, invers-ovate, triunghiulare sau oblonge, cu vîrf rotunjit său retezat.

tigvă de tină dex