tigaie definitie

2 intrări

24 definiții pentru tigaie

TIGÁIE, tigăi, s. f. 1. Vas de bucătărie de formă rotundă, cu marginea joasă și cu o coadă lungă, folosit la prăjit. ♦ (Reg.) Cratiță cu două toarte în care se fierbe mâncarea. 2. Mic recipient la vechile arme de foc, în care se punea praful de pușcă. – Din bg. tigan, sb. tiganja.
ȚIGÁIE, țigăi, adj. f. (Despre lână) Scurtă și creață, moale, mătăsoasă; (despre oi) cu lână scurtă, creață și mătăsoasă. ♦ (Substantivat) Rasă de oi autohtonă, crescută pentru producția de lână semifină, de carne și lapte; oaie din această rasă. – Et. nec.
TIGÁIE, tigăi, s. f. 1. Vas de bucătărie de formă rotundă, cu marginea joasă și cu o coadă lungă, întrebuințat la prăjit. ♦ (Reg.) Cratiță cu două toarte în care se fierbe mâncarea. 2. Mic recipient la vechile arme de foc, în care se punea praful de pușcă. – Din bg. tigan, scr. tiganj.
ȚIGÁIE, țigăi, adj. (Despre lână) Scurtă și creață, moale, mătăsoasă; (despre oi) cu lână scurtă, creață și mătăsoasă. ♦ (Substantivat) Rasă de oi autohtonă, crescută pentru producția de lână semifină, de carne și lapte; oaie din această rasă. – Et. nec.
TIGÁIE, tigăi, s. f. 1. Vas de bucătărie de formă rotundă, cu margine joasă și cu coadă lungă, întrebuințat la prăjit; (Mold.) cratiță cu două torți în care se fierbe mîncarea. Medelnicerul se și înfățișă cu tigăile acoperite cu capace. SADOVEANU, O. VII 110. Scrobul cu smîntînă, ce mai forfotește încetișor pe lîngă buza tigăii, umple încăperea cu un miros plăcut. VLAHUȚĂ, O. A. I 88. ◊ Expr. A vedea de coada tigăii v. coadă (5). (A se uita) cu un ochi la gaie și cu altul la tigaie v. gaie. 2. (La vechile arme de foc) Mic recipient în care se punea praful de pușcă. Un ianicer, avînd fitilul aprins la pușca sa, focul prinse în tigaie... și deodată acele ierbării săltară în aer. BĂLCESCU, O. II 95.
ȚIGÁIE, țigăi, adj. f. (Despre lînă) Scurtă și creață, cu firul moale, fin și mătăsos; (despre oi) care are astfel de lînă. Turma sa de oi trece peste o mie de capete, parte merinoase, parte țigăi și parte țurcance. I. IONESCU, D. 352. Urcă și coboară Și drumul măsoară Trei turme de oi, De oi tot țigăi. TEODORESCU, P. P. 435. Două oi țigăi, bîrsane Și copile năzdrăvane. ALECSANDRI, P. P. 302. ◊ (Substantivat) Majurul răspunde cu capul de fiecare țigaie. CAMILAR, N. I 451. Cu ițari de țigaie și încălțați cu opincuțe, spălați curat și pieptănați. CREANGĂ, A. 75. ♦ (Substantivat) Rasă de oi cu lînă moale și fină.
tigáie s. f., art. tigáia, g.-d. art. tigắii; pl. tigắi, art. tigắile
țigáie adj. f., s. f., pl. țigắi
tigáie s. f., art. tigáia, g.-d. art. tigăii; pl. tigăi
țigáie adj. f., s. f., pl. țigăi
TIGÁIE s. 1. (reg.) rânel, (Ban., Transilv. și Olt.) raină. (~ pentru prăjitul unor alimente.) 2. tigăiță. (~ pentru praful de pușcă.) 3. (TEHN.) broască. (~ la scrânciob.)
TIGÁIE s. v. broască, cratiță, teică.
tigáie (tigắi), s. f.1. Vas de bucătărie pentru prăjit, cratiță. – 2. Căldare, tingire, lagăr. – 3. Mic recipient în care se punea praful de pușcă la vechile arme de foc. – Var. înv. tigan. Mr. tigane, megl. tigana. Mgr. τιγάνι (Miklosich, Fremdw., 132; Cihac, II, 706; Tiktin; Vasmer, Gr., 142), cf. cuman. tegana (Kuun 124), sl. tiganŭ, bg., sb., cr. tigan, rus. tagan. – Der. tigăiță, s. f. (tigaie mică; casoletă).
țigắu (-áie), s. f. – Varietate de oi cunoscută prin finețea lînii. Origine incertă. Se pare că trebuie pornit de la o calificare a animalului, mai curînd decît a lînii sale; în așa fel ca să ne gîndim la o deformare a lui țiglău; dar explicația semantică ne scapă. Der. propusă de Cihac, II, 534, din mag. cikyuh „varietate de oi din Asia”, sau de Diculescu, Elementele, 438, din gr. σιγαλόεις „moale” pare și mai îndoielnică. Țîgîi, s. m. (insectă, Hylobius abietus) pare să confirme prima ipoteză.
TIGÁIE ~ăi f. 1) Vas de bucătărie rotund, cu fundul plat, cu marginile joase și cu o coadă lungă, folosit la prăjit. ◊ A se uita cu un ochi la gaie și cu altul la ~ a fi sașiu. 2) Conținutul unui asemenea vas. O ~ de cartofi. 3) Mic recipient în care se punea praful de pușcă la vechile arme de foc. [G.-D. tigăii] /<sl. tigani
ȚIGÁIE1 ~ăi f. 1) Rasă de oi autohtonă cu lâna scurtă, moale și creață. 2) Oaie care face parte din această rasă. /Orig. nec.
ȚIGÁIE2 ~ăi adj. (despre oi) Care are lână scurtă, moale și creață. ◊ Lână ~ lână cu firul scurt și creț. /Orig. nec.
tigaie f. 1. vas de aramă pentru prăjit; 2. lighenaș, la vechile puști, în care se punea praful. [Gr. bizantin, TIGÁNI].
țigaie f. oaie cu lâna moale, mătăsoasă și creață: sunt țigăi negre, albe, roșii. [Cf. nemț. Ziege, capră].
tigáĭe f., pl. ăĭ (mgr. și ngr. tigáni, d. vgr. tegánion, dim. d. téganon, tigaĭe; vsl. tiganŭ, taganŭ, bg. sîrb. tiganĭ). Vas culinar de metal întrebuințat la prăjit. Vasu în care se punea prafu la puștile de odinioară. – La Dos. și tigán, n., pl. e, cazan.
țigáĭ și țigắŭ, -áĭe adj., pl. m. și f. țigaĭ, ca laĭ, lăŭ (cp. cu germ ziege, capră, și cu rom. țiclăŭ). Se zice despre un fel de oĭ cu lîna maĭ mică, bătută și mătăsoasă, de calitatea cea maĭ bună: berbec țigaĭ (saŭ țigăŭ), oaĭe țigaĭe. De oaĭe țigaĭe: lînă țigaĭe. Făcut din asemenea lînă: postav țigaĭ (Acad. la bîrsan). V. țurcan.
țigắŭ, V. țigaĭ.
tigaie s. v. BROASCĂ. CRATIȚĂ. TEICĂ.
TIGAIE s. 1. (reg.) rînel, (Ban., Transilv. și Olt.) raină. (~ pentru prăjitul unor alimente.) 2. tigăiță. (~ pentru praful de pușcă.) 3. (TEHN.) broască. (~ la scrînciob.)

tigaie dex

Intrare: tigaie
tigaie substantiv feminin
Intrare: țigaie
țigaie adjectiv feminin substantiv feminin
țigău adjectiv