TIGĂÍȚĂ, tigăițe, s. f. 1. Diminutiv al lui tigaie (1). 2. (Reg.) Vas special, în formă de farfurie cu fundul lat și cu mâner, în care se fixează lumânarea aprinsă. – Tigaie + suf. -iță.

TIGĂÍȚĂ, tigăițe, s. f. 1. Diminutiv al lui tigaie (1). 2. (Reg.) Vas special, în formă de farfurie cu fundul lat și cu mâner, în care se fixează lumânarea aprinsă. – Tigaie + suf. -iță.

TIGĂÍȚĂ, tigăițe, s. f. 1. Diminutiv al lui tigaie; vas mic cu marginile joase ca o tigaie și cu două torți. Acest amestec să se puie într-o tigăiță să fiarbă lin pe spuză. PISCUPESCU, O. 323. Am o tigăiță albă și am două feluri de mîncări într-însa (Oul). GOROVEI, C. 264. 2. (Regional) Vas special, în formă de farfurie cu fundul lat, cu marginea înaltă și cu mîner, în care se fixează lumînarea aprinsă. În geamuri ardeau pe sfîrșite lumînările, în tigăițele lor de lut. SADOVEANU, P. S. 46.

tigăíță s. f., g.-d. art. tigăíței; pl. tigăíțe

tigăíță s. f., g.-d. art. tigăíței; pl. tigăíțe

TIGĂÍȚĂ s. tigaie. (~ pentru praful de pușcă.)

TIGĂÍȚĂ s. v. teică.

TIGĂIȚĂ s. tigaie. (~ pentru praful de pușcă.)

tigăiță s. v. TEICĂ.