tiflă definitie

13 definiții pentru tiflă

TÍFLĂ, tifle, s. f. Gest batjocoritor făcut cu palma întinsă, cu degetul mare apropiat de vârful nasului și cu celelalte degete desfăcute și agitate; bleandă2. ◊ Expr. A da (cuiva) cu tifla ori a da (sau a arunca cuiva) o tiflă = a) a face gestul descris mai sus; b) a disprețui, a desconsidera, a sfida; a renunța cu dispreț la ceva. – Din ngr. tifla.
TÍFLĂ, tifle, s. f. Gest batjocoritor făcut cu palma întinsă, cu degetul mare apropiat de vârful nasului și cu celelalte degete desfăcute și agitate; bleandă2. ◊ Expr. A da (cuiva) cu tifla ori a da (sau a arunca cuiva) o tiflă = a) a face gestul descris mai sus; b) a disprețui, a desconsidera, a sfida; a renunța cu dispreț la ceva. – Din ngr. tifla.
TÍFLĂ, tifle, s. f. Gest batjocoritor făcut cu palma întinsă, cu degetul cel mare apropiat de vîrful nasului și cu celelalte degete desfăcute; bleandă. Să-i primesc sfaturile cu o tiflă de puștan obraznic. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 296. ◊ Expr. A da (cuiva) cu tifla, sau a da (cuiva) o tiflă (rar, tifla) sau (rar) a arunca (cuiva) o tiflă = a face gestul descris mai sus; fig. a disprețui, a desconsidera. Îi aruncai [vieții] o tiflă și-o palmă în obraz. PAS, Z. I 10. Punînd sticla în zarea lumînării, se uită prin ea lung și tăcut; apoi, dîndu-i o tiflă: Na!... că nu mai ești bună de nimic! HOGAȘ, M. N. 145. Omul meu îmi dă cu tifla, se scoală și pleacă grăbit. CARAGIALE, M. 179. (Rar) A cădea tifla peste cineva = a da în mod neașteptat norocul peste cineva. Unde dă dumnezeu să cază o asemenea tiflă peste mine! Mi-aș sătura sălașul întreg. ISPIRESCU, L. 87.
tíflă (ti-flă) s. f., g.-d. art. tíflei; pl. tífle
tíflă s. f. (sil. -flă), g.-d. art. tíflei; pl. tífle
TÍFLĂ s. (Mold.) bleandă, flișcă. (A-i da o ~.)
tíflă (-le), s. f.1. Gest batjocoritor constînd din apropierea degetului mare de vîrful nasului mișcînd în acest timp celelalte degete. – 2. (Înv.) Noroc, belșug, prosperitate. Ngr. τύφλα, cu primul sens (Roesler 577; Cihac, II, 706; Tiktin; Pascu, II, 56; Candrea; Gáldi 261). Sensul al doilea se explică prin semnificația ngr. „orbire, halucinație”.
TÍFLĂ ~e f. Gest batjocoritor la adresa cuiva făcut prin apropierea degetului mare de vârful nasului și prin mișcarea celorlalte desfăcute. ◊ A da cuiva cu ~a a) a arăta cuiva acest gest; b) a desconsidera pe cineva. [Sil. ti-flă] /<ngr. tífla
tiflă f. 1. (ironic) noroc orb: să cază o asemenea tiflă peste mine ISP.; 2. fam. gest de dispreț cu palma: de geaba îmi dai tifla AL. [Cf. gr. mod. TYFLA, orbire].
tíflă f., pl. e (ngr. týfla, orbire, subînț. is ta mátia su, în ochi tă). Fam. Iron. Gest de dispreț făcut cu palma întinsă asupra ochilor cuĭva ca cum ĭ-aĭ astupa privirea saŭ alt-fel ca să-ĭ arățĭ că-ĭ prost saŭ că nu-țĭ pasă de el: a da cuĭva cu tifla. Munt. vest. Noroc orb: a dat tifla peste el.
TIFLĂ s. (Mold.) bleandă, flișcă. (A-i da o ~.)
a da cu tifla expr. a disprețui, a sfida.
tiflă, tifle s. f. 1. gest de batjocură constând în fluturarea mâinii cu degetul mare lipit de vârful nasului. 2. (intl.) informator, denunțător.

tiflă dex

Intrare: tiflă
tiflă substantiv feminin
  • silabisire: -flă