TICLUÍ, ticluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A aranja, a așeza; a înjgheba, a întocmi. ♦ Fig. A pune la cale (potrivind, inventând, născocind). ◊ Expr. A o ticlui (bine) = a da unei afirmații mincinoase aparența de adevăr. 2. A compune, a redacta (repede, ușor). – Et. nec.

TICLUÍRE, ticluiri, s. f. Acțiunea de a ticlui și rezultatul ei. – V. ticlui.

TICLUÍ, ticluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A aranja, a așeza; a înjgheba, a întocmi. ♦ Fig. A pune la cale (potrivind, inventând, născocind). ◊ Expr. A o ticlui (bine) = a da unei afirmații mincinoase aparența de adevăr. 2. A compune, a redacta (repede, ușor). – Et. nec.

TICLUÍRE, ticluiri, s. f. Acțiunea de a ticlui și rezultatul ei. – V. ticlui.

TICLUÍ, ticluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A aranja, a așeza, a întocmi, a înjgheba. În curtea lor, sau pe un loc viran, cu răchită adusă din balta de la Fundeni, ticluiau mustăria. PAS, Z. I 170. Cînd au scos afară toată zestrea, flăcăii... ticluiesc lăvicerile ș-apoi pernele. SEVASTOS, N. 161. Să trecem înainte, uitînd miniaturile scălîmbate și ticluite de prin cărțile didactice ale secolului de mijloc. ODOBESCU, S. III 167. ♦ Fig. A pune la cale (potrivind, inventînd, născocind). Fără Lazăr în curtea sa, Filică și-ar fi făcut de cap, și ar fi ticluit și mai bine și mai nestingherit uneltirile. MIHALE, O. 162. Deși ar fi putut să ticluiască un șirag de amănunte... îl rodea totuși ambiția acuma să se documenteze. REBREANU, I. 59. Se înșela singură, ticluind după plac alte gînduri. CONTEMPORANUL, VIII 195. ◊ Expr. A o ticlui (bine) = a-și potrivi spusele pentru a le da aparența de adevăr. E greu să te deprinzi a minți pe alții; după ce te-ai deprins o dată, n-ai să-ți mai bați capul cum s-o ticluiești. SLAVICI, N. II 259. 2. A compune, a redacta (repede, ușor). Aplecat pe-o masă în cancelarie, ticlui pe-o carte poștală următoarele rînduri. MIRONESCU, S. A. 128. Un scriitor de talent poate oricînd să ne ticluiască un bun articol serios. VLAHUȚĂ, O. A. II 234. Deocamdată, însă, Huțu nu era decît scriitor la consistoriu, ticluia circulări, aduna date. SLAVICI, N. I 201.

TICLUÍRE, ticluiri, s. f. Acțiunea de a ticlui și rezultatul ei; întocmire, așezare, rînduire. Meșterul modern a așternut peste sterpele și nedibacele ticluiri ale vătafului de zidari Manea un strat neted, solid și elegant. ODOBESCU, S. II 515.

ticluí (a ~) (ti-clu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticluiésc, imperf. 3 sg. ticluiá; conj. prez. 3 să ticluiáscă

ticluíre (ti-clu-) s. f., g.-d. art. ticluírii; pl. ticluíri

ticluí vb. (sil. -clu-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticluiésc, imperf. 3 sg. ticluiá; conj. prez. 3 sg. și pl. ticluiáscă

ticluíre s. f. (sil. -clu-), g.-d. art. ticluírii; pl. ticluíri

TICLUÍ vb. 1. v. aranja. 2. v. scorni.

TICLUÍRE s. v. scornire.

ticluí (-uésc, -ít), vb. – 1. A compune, a pune în ordine, a ordona. – 2. A crea, a inventa. Origine incertă. Probabil de la titlu › *titlui, cu sensul de „a inventa titluri, a falsifica documente autentice”; schimbul fonetic ar fi normal. Sau poate de la tîlcui „a interpreta” cu metateză (Scriban); s-ar putea porni de la ideea de „a compune” o scrisoare „interpretînd” dorințele unei persoane care nu știe să scrie. Legătura cu piclui „a cerne” (Tiktin) nu este convingătoare.

A TICLUÍ ~iésc tranz. 1) A întocmi în mod iscusit. ~ o plângere. 2) fig. A crea în imaginație; a născoci; a izvodi; a inventa; a broda; a fabrica. [Sil. ti-clu-] /Orig. nec.

ticluĭésc v. tr. (din tîlcuĭesc, de unde s’a făcut tilc-, apoĭ ticl-. Cp. cu tescuĭesc, tixesc). Potrivesc, așez, rînduĭesc: a ticlui bine lucrurile în ladă, (fig.) a ticlui o nuntă, o mincĭună.

TICLUI vb. 1. a aranja, a potrivi, (pop. și fam.) a drege, (pop.) a (o) brodi. (A ~ astfel lucrurile încît...) 2. a inventa, a născoci, a plăsmui, a scorni, (pop.) a scoate, a stîrni, (reg.) a scornoci, (înv.) a băsni, (fig.) a țese, a urzi, (fig. rar) a tăia, (fig. înv.) a ascuți. (A ~ ceva pe socoteala cuiva.)

TICLUIRE s. inventare, născocire, plăsmuire, scornire, (fig.) urzire. (~ unei minciuni.)

a o ticlui bine expr. a da unei afirmații mincinoase aparența de adevăr.

ticlui, ticluiesc v. t. (pop.) 1. a aranja; a înjgheba, a întocmi 2. a pune la cale (născocind ceva)