ticăit definitie

44 definiții pentru ticăit

TICĂÍ1, pers. 3 ticăie, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ceasornice) A emite un sunet ritmic caracteristic în timpul funcționării; a face tic-tac. 2. (Despre inimă) A bate tare (sub efectul unei emoții puternice); a zvâcni, a palpita. – Tic1 + suf. -ăi.
TICĂÍ2, ticăiesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Pop.) A lucra încet, fără spor; a se mocăi. – Et. nec.
TICĂÍT2, -Ă, ticăiți, -te, adj. (Despre oameni) 1. Care lucrează încet, fără spor; mocăit. 2. (Pop.) Nenorocit, necăjit; sărman, năpăstuit. – V. ticăi2.
TICĂÍT1, ticăituri, s. n. Faptul de a ticăi1; bătaie, sunet ritmic al ceasornicului; zvâcnire, palpitare a inimii. – V. ticăi1.
TICĂÍ1, pers. 3 ticăie, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ceasornice) A emite un sunet ritmic caracteristic în timpul funcționării; a face tic-tac. 2. (Despre inimă) A bate tare (sub efectul unei emoții puternice); a zvâcni, a palpita. – Tic1 + suf. -ăi.
TICĂÍ2, ticăiesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Rar) A lucra încet, fără spor; a se mocăi. – Et. nec.
TICĂÍT2, -Ă, ticăiți, -te, adj. (Despre oameni) 1. Care lucrează încet, fără spor; mocăit. 2. (Pop.) Nenorocit, necăjit; sărman, năpăstuit. – V. ticăi2.
TICĂÍT1, ticăituri, s. n. Faptul de a ticăi1; bătaie, sunet ritmic al ceasornicului; zvâcnire, palpitare a inimii. – V. ticăi1.
TICĂÍ2, ticăiesc, vb. IV. Refl. 1. (Rar) A lucra încet și fără mult spor, a se mocăi. 2. (Învechit și popular) A se zbuciuma, a se frămînta, a se văita. Începu a-și frînge mîinile de durere și a se ticăi, de-i plîngeai de milă. ISPIRESCU, M. V. 31.
TICĂÍ1, ticăiesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre inimă) A bate tare (sub efectul unei emoții puternice); a zvîcni, a palpita. Parcă mie nu-mi ticăie inima? DUMITRIU, P. F. 12. Dar dacă n-o vrea? întrebă Vitalia cu inima ticăind. STĂNOIU, C. I. 206. 2. (Despre ceasornice) A emite un sunet ritmic, caracteristic mașinăriei în funcție; a face tic-tac. Un ceasornic pe un scrin mai ticăia ca o inimă bolnavă. ANGHEL-IOSIF, C. L. 79. – Variantă: tîcîí (ISPIRESCU, L. 60) vb. IV.
TICĂÍT2, -Ă, ticăiți, -te, adj. 1. Care lucrează încet (și fără spor); mocăit. Sculîndu-se, Mihu era mai ursuz decît totdeauna și se mișca ticăit și fără nici o treabă prin casă. SLAVICI, N. I 106. Am văzut destui bărbați mult mai ticăiți... decît cea mai bicisnică femeie. CREANGĂ, P. 141. 2. (Învechit și popular) Nenorocit, necăjit; sărman, năpăstuit. Se puse pe gînduri și cugetă la această ticăită de lume. ISPIRESCU, U. 21. Să n-aibi milă, că nici de tine nimeni nu va avea milă, cînd te vor vedea înfrînt și ticăit! ODOBESCU, S. I 67. Căutară să ajute pe ticăiții lor frați. BĂLCESCU, O. II 126. ◊ (Substantivat) Cum îmi prăpădiși floarea împărăției mele, ticăitule și becisnicule? ISPIRESCU, M. V. 31. Ticăita, vai de ea, Șade într-un vîrf de nuia, Nu se teme c-o cădea (Aluna). GOROVEI, C. 11.
TICĂÍT1, ticăituri, s. n. Faptul de a ticăi1; zvîcnire, palpitare a inimii. Și-a ascultat fără voie ticăitul spornic al inimii. GALAN, Z. R. 230. Bătaia ceasornicului. Atunci vedea pentru întîia oară un ceasornic. Îi ascultă ticăitul. ARDELEANU, D. 56.
ticăí1 (a ~) (a face tic-tac, a palpita) vb., ind. prez. 3 tícăie, imperf. 3 sg. ticăiá; conj. prez. 3 să tícăie
ticăí2 (a ~) (a lucra încet) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticăiésc, imperf. 3 sg. ticăiá; conj. prez. 3 să ticăiáscă
ticăít1 (mocăit) adj. m., pl. ticăíți; f. ticăítă, pl. ticăíte
ticăít2 (tic-tac) s. n., pl. ticăíturi
ticăí (a face tic-tac) vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. tícăie, imperf. 3 sg. ticăiá
ticăí (a se mocăi) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticăiésc, imperf. 3 sg. ticăiá; conj. prez. 3 sg. și pl. ticăiáscă
ticăít (mocăit) adj. m., pl. ticăíți; f. sg. ticăítă, pl. ticăíte
ticăít (tic-tac) s. n., pl. ticăíturi
TICĂÍ vb. 1. a tăcăi, a tâcâi. (Ceasul ~.) 2. v. palpita.
TICĂÍ vb. v. mocăi.
TICĂÍ vb. v. chinui, frământa, suferi, zbate, zbuciuma, zvârcoli.
TICĂÍT adj. v. mocăit.
TICĂÍT adj. v. biet, nenorocit, nevoiaș, sărac, sărman.
TICĂÍT adj., s. v. abject, infam, josnic, mișel, mizerabil, mârșav, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, ticălos.
TICĂÍT s. 1. v. tic-tac. 2. v. palpitație.
A TICĂÍ ~iésc intranz. 1) (despre ceasornice) A produce un sunet ritmic caracteristic; a face „tic-tac”. 2) (despre inimă) A bate în ritm accelerat și cu putere din cauza unor emoții sau a unui efort; a zvâcni; a palpita. /tic + suf. ~ăi
A SE TICĂÍ mă ~iésc intranz. rar A lucra prea încet și cu multă migală; a se mocăi; a se moșmoni; a se mocoși. /Orig. nec.
TICĂÍT ~uri n. Zgomot ritmic produs de un obiect care ticăie (ceasornic, inimă etc.). /v. a ticăi
ticăì v. a face tic-tac, a palpita: inima începu să-i ticăe. [Onomatopee].
ticăit n. mizer, nenorocit: ticăitul Domn BĂLC. această ticăită de lume Isp. [Participiu dintr’un verb ticăi, de origină necunoscută].
ticăit n. fapta de a ticăi: ticăitul inimei. [V. ticăi].
tícăĭ v. intr. V. tîcîĭ.
ticăĭésc v. intr. (cp. cu chitcăĭesc și cu vsl. tykati, a împunge, a împinge). Est. Fam. Mocoșesc, lucrez prea încet și prost. V. refl. Nu te maĭ ticăi atîta! Munt. Mă văĭet.
ticăít, -ă adj. Vechĭ. Azĭ vest. Nenorocit: se văĭcărea în sine ticăita de ștucă (VR. 1913, 7-8, 51). Păcătos. Est. Mocoșit, mocăit, încet și prost la lucru.
tî́cîĭ, a v. intr. (d. tîc-tîc). Fam. Fac tîc-tîc: a-țĭ tîcîi inima de frică. – Și tícăĭ (Dolj): le ticăĭa la toțĭ inimile (Doina 2-3, 39). V. bîcîĭ.
TICĂI vb. 1. a tăcăi, a tîcîi. (Ceasul ~.) 2. a bate, a palpita, a pulsa, a tăcăi, a tresări, a se zbate, a zvîcni, (rar) a zvîcîi, (reg.) a bîcîi, a tîcîti. (Inima ~ cu putere.)
ticăi vb. v. CHINUI. FRĂMÎNTA. SUFERI. ZBATE. ZBUCIUMA. ZVÎRCOLI.
TICĂI vb. a migăli, a (se) mocăi, a (se) mocoși, a (se) moșmondi, a (se) moșmoni, (pop.) a tîndăli, (reg.) a migoroși, a moșinci, a moșoi, a moșorogi, a motroși, a mușina, (prin Transilv.) a se mighiti, a (se) moșogăi, (fam.) a moși. (Toată ziua ~ la...)
ticăit adj. v. BIET. NENOROCIT. NEVOIAȘ. SĂRAC. SĂRMAN.
TICĂIT adj. mocăit, mocoșit, moșmondit, (Mold.) chițcăit. (Prea e ~!)
ticăit adj., s. v. ABJECT. INFAM. JOSNIC. MIȘEL. MIZERABIL. MÎRȘAV. NEDEMN. NELEGIUIT. NEMERNIC. NETREBNIC. TICĂLOS.
TICĂIT s. 1. tictac, tîcîială. (~ al ceasului.) 2. bătaie, palpitare, palpitație, pulsație, tresărire, zbatere, zvîcneală, zvîcnet, zvîcnire, zvîcnit, zvîcnitură, (rar) tresăritură, (înv.) palpit, răsăritură, săltare. (~ al inimii.)

ticăit dex

Intrare: ticăi (3 -căie)
ticăi 3 -căie verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
Intrare: ticăi (1 -căiesc)
ticăi 1 -căiesc verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: ticăit (fapt)
ticăit fapt; -uri substantiv neutru
Intrare: ticăit (adj.)
ticăit adj. adjectiv