TICĂIÁLĂ, ticăieli, s. f. Muncă fără spor; mocăială. – Ticăi2 + suf. -eală.

TICĂIÁLĂ s. f. (Rar) Muncă fără spor; mocăială. – Ticăi2 + suf. -eală.

TICĂIÁLĂ s. f. Migăleală, încetineală în muncă. Șterse cu ticăiala din totdeauna sticla ochelarilor. C. PETRESCU, C. V. 11.

ticăiálă s. f., g.-d. art. ticăiélii; pl. ticăiéli

ticăiálă s. f., g.-d. art. ticăiélii; pl. ticăiéli

TICĂIÁLĂ s. v. mocăială.

TICĂIALĂ s. migăleală, mocăială, mocoșeală, mocoșire, moșmondeală, (pop.) tîndăleală, tîndălitură.