ticăi definitie

23 definiții pentru ticăi

TICĂÍ1, pers. 3 ticăie, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ceasornice) A emite un sunet ritmic caracteristic în timpul funcționării; a face tic-tac. 2. (Despre inimă) A bate tare (sub efectul unei emoții puternice); a zvâcni, a palpita. – Tic1 + suf. -ăi.
TICĂÍ2, ticăiesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Pop.) A lucra încet, fără spor; a se mocăi. – Et. nec.
TICĂÍ1, pers. 3 ticăie, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ceasornice) A emite un sunet ritmic caracteristic în timpul funcționării; a face tic-tac. 2. (Despre inimă) A bate tare (sub efectul unei emoții puternice); a zvâcni, a palpita. – Tic1 + suf. -ăi.
TICĂÍ2, ticăiesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Rar) A lucra încet, fără spor; a se mocăi. – Et. nec.
TICĂÍ2, ticăiesc, vb. IV. Refl. 1. (Rar) A lucra încet și fără mult spor, a se mocăi. 2. (Învechit și popular) A se zbuciuma, a se frămînta, a se văita. Începu a-și frînge mîinile de durere și a se ticăi, de-i plîngeai de milă. ISPIRESCU, M. V. 31.
TICĂÍ1, ticăiesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre inimă) A bate tare (sub efectul unei emoții puternice); a zvîcni, a palpita. Parcă mie nu-mi ticăie inima? DUMITRIU, P. F. 12. Dar dacă n-o vrea? întrebă Vitalia cu inima ticăind. STĂNOIU, C. I. 206. 2. (Despre ceasornice) A emite un sunet ritmic, caracteristic mașinăriei în funcție; a face tic-tac. Un ceasornic pe un scrin mai ticăia ca o inimă bolnavă. ANGHEL-IOSIF, C. L. 79. – Variantă: tîcîí (ISPIRESCU, L. 60) vb. IV.
ticăí1 (a ~) (a face tic-tac, a palpita) vb., ind. prez. 3 tícăie, imperf. 3 sg. ticăiá; conj. prez. 3 să tícăie
ticăí2 (a ~) (a lucra încet) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticăiésc, imperf. 3 sg. ticăiá; conj. prez. 3 să ticăiáscă
ticăí (a face tic-tac) vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. tícăie, imperf. 3 sg. ticăiá
ticăí (a se mocăi) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticăiésc, imperf. 3 sg. ticăiá; conj. prez. 3 sg. și pl. ticăiáscă
TICĂÍ vb. 1. a tăcăi, a tâcâi. (Ceasul ~.) 2. v. palpita.
TICĂÍ vb. v. mocăi.
TICĂÍ vb. v. chinui, frământa, suferi, zbate, zbuciuma, zvârcoli.
A TICĂÍ ~iésc intranz. 1) (despre ceasornice) A produce un sunet ritmic caracteristic; a face „tic-tac”. 2) (despre inimă) A bate în ritm accelerat și cu putere din cauza unor emoții sau a unui efort; a zvâcni; a palpita. /tic + suf. ~ăi
A SE TICĂÍ mă ~iésc intranz. rar A lucra prea încet și cu multă migală; a se mocăi; a se moșmoni; a se mocoși. /Orig. nec.
ticăì v. a face tic-tac, a palpita: inima începu să-i ticăe. [Onomatopee].
ticăit n. mizer, nenorocit: ticăitul Domn BĂLC. această ticăită de lume Isp. [Participiu dintr’un verb ticăi, de origină necunoscută].
tícăĭ v. intr. V. tîcîĭ.
ticăĭésc v. intr. (cp. cu chitcăĭesc și cu vsl. tykati, a împunge, a împinge). Est. Fam. Mocoșesc, lucrez prea încet și prost. V. refl. Nu te maĭ ticăi atîta! Munt. Mă văĭet.
tî́cîĭ, a v. intr. (d. tîc-tîc). Fam. Fac tîc-tîc: a-țĭ tîcîi inima de frică. – Și tícăĭ (Dolj): le ticăĭa la toțĭ inimile (Doina 2-3, 39). V. bîcîĭ.
TICĂI vb. 1. a tăcăi, a tîcîi. (Ceasul ~.) 2. a bate, a palpita, a pulsa, a tăcăi, a tresări, a se zbate, a zvîcni, (rar) a zvîcîi, (reg.) a bîcîi, a tîcîti. (Inima ~ cu putere.)
ticăi vb. v. CHINUI. FRĂMÎNTA. SUFERI. ZBATE. ZBUCIUMA. ZVÎRCOLI.
TICĂI vb. a migăli, a (se) mocăi, a (se) mocoși, a (se) moșmondi, a (se) moșmoni, (pop.) a tîndăli, (reg.) a migoroși, a moșinci, a moșoi, a moșorogi, a motroși, a mușina, (prin Transilv.) a se mighiti, a (se) moșogăi, (fam.) a moși. (Toată ziua ~ la...)

ticăi dex

Intrare: ticăi (3 -căie)
ticăi 3 -căie verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
Intrare: ticăi (1 -căiesc)
ticăi 1 -căiesc verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a