tic definitie

3 intrări

26 definiții pentru tic

TIC2, ticuri, s. n. Mișcare convulsivă, bruscă, spasmodică și repetată, rezultată din contractarea involuntară a unuia sau a mai multor mușchi. ♦ Deprindere (neplăcută, ridiculă etc.) pe care o capătă cineva în mod inconștient. – Din fr. tic.
TIC1 interj. (De obicei repetat) Cuvânt care redă sunetul ritmic al ceasornicului, bătăile inimii etc.; tic-tac. – Onomatopee.
TIC1 interj. (De obicei repetat) Cuvânt care imită sunetul ritmic al ceasornicului, bătăile inimii etc., tic-tac. – Onomatopee.
TIC2, ticuri, s. n. Mișcare convulsivă, bruscă, spasmodică și repetată, rezultată din contractarea involuntară a unuia sau mai multor mușchi. ♦ Deprindere (neplăcută, ridiculă etc.) pe care o capătă cineva în mod inconștient. – Din fr. tic.
TIC, ticuri, s. n. Mișcare convulsivă și repetată care rezultă din contractarea involuntară a unuia sau a mai multor mușchi; gest automat (urît) pe care îl deprinde cineva în mod inconștient (de obicei prin imitație). Obrazul îi tresărea într-un tic nervos. DUMITRIU, B. F. 79. Prinseseși ticurile redactorilor și reporterilor, care purtau pălării cu boruri mari, lavaliere și baston pe mînă. PAS, Z. I 285. Semănau una cu alta și la gesturi și la ticuri. ANGHEL-IOSIF, C. L. 74.
tic1/tic-tíc interj.
tic2 s. n., pl. tícuri
tic-tíc v. tic
tic interj.
tic s. n., pl. tícuri
tic-tíc (tic, tíc) interj.
TIC s. v. bot, cioc, rât.
TIC s.n. Mișcare convulsivă și repetată rezultată din contractarea involuntară a unor mușchi; deprindere, mai mult sau mai puțin ridicolă, pe care o capătă cineva în mod inconștient. [< fr. tic].
TIC s. n. 1. mișcare convulsivă și repetată din contractarea involuntară a unor mușchi. 2. deprindere, mai mult sau mai puțin ridicolă, pe care o capătă cineva în mod inconștient. 3. ~ verbal = cuvânt, expresie care revine inconștient, inutil și supărător în vorbirea cuiva, ca urmare a unei deprinderi. (< fr. tic)
tic interj. – Exprimă ideea de mișcare ritmică sau de pulsație. – Var. tîc(a), tica (-tica), tic-tac. Creație expresivă, cf. tac, pic, germ. ticken, rus. tikati; ultima var. reproduce fr. tic-tac. – Der. tic, s. n. (Banat, cioc; Olt., bot), pentru al cărui semantism cf. cioc; ticăi (var. tăcăi, tîcîi), vb. (a pulsa, a palpita), cf. tăcăi < tac; tîcîială, s. f. (bătaie); ticăi (var. înv. ticăci), vb. (a lucra încet și fără spor, a rasoli; a se desface, a se fărîmița; refl., a suferi, a se chinui, a se zbuciuma, a se frămînta), cf. mogăi (după Cihac, II, 408, din sl. tykati „a înțepa”, după Graur 192, se leagă de țig. tika „sărăcie”, tikalo „ticălos”); ticăit, adj. (lent, calm, amorțit; sărac, nenorocit); ticăință (var. ticăiție), s. f. (mizerie, suferință, chin), se.c XVII, înv.; ticăitură, s. f. (bătaie ușoară); ticală, s. f. (înv., mizerie, nenorocire), cu l expresiv; ticălos, adj. (mizerabil, nenorocit; pervers, rău); ticăloși, vb. (înv., a fi de plîns, a se nenoroci; a perverti, a se netrebnici, a corupe, a prostitua; refl., a se perverti, a decădea); ticăloșie (var. ticăloșenie), s. f. (mizerie, sărăcie; nelegiuire, perfidie, perversitate); ticăloșește, adv. (mizerabil). Țig. tika, tikalo trebuie să provină din rom.
TIC1 interj. (se folosește, de obicei repetat, pentru a reda sunetul ritmic al ceasornicului). /Onomat.
TIC2 ~uri n. 1) Contracție musculară involuntară și repetată, provocată de tulburări organice sau funcționale ale sistemului nervos. 2) Deprindere supărătoare sau ridicolă care se manifestă în mod involuntar. /<fr. tic, germ. Tick
tic2, tícuri, s.n. (reg.) 1. putină (de brânză). 2. putinei. 3. oală de lapte, brânză. 4. lădiță, cutie de lemn.
țic s.n. (reg.) 1. nume de jocuri de copii. 2. ciocănitoare. 3. bibilică. 4. cantitate, măsură, fărâmă mică. 5. vârf, ridicătură, deal.
tic n. 1. mișcare convulsivă contractată din deprindere; 2. fig. apucătură ridiculă: are un tic (= fr. tic).
țic (de-a țicul) n. Mold. un joc cu mingea între patru băieți cu un băț încovoiat. [Cf. serb. ȚIK, detunătură].
1) tic n., pl. urĭ (cp. cu vsl. tykati, a împunge). Ban. Olt. Bot (rît, cĭoc).
2) *tic n., pl. urĭ (fr. tic, poate d. it. ticchio, capriciŭ). Mișcare convulsivă orĭ nu devenită obișnuită la uniĭ oamenĭ (precum: ridicarea din umerĭ, scuturarea din cap, scărpinarea în acelașĭ loc ș. a.). V. tabet.
tic/tic-tíc interj.
tic s. v. BOT. CIOC. RÎT.
TIC, var. la subst. tătic. (com. Cristurean), cf. și ipoc., act. Ticu < Constantin (Partea I) și Dimitrie (ib.) 1. Ticul (17 B II 101); -escu. 2. Ticuță, V. (An Pl 134). 3. Ticab (16 B VI 159); Tică fam. act. 4. Tican; – M. 5. + -aș, -an: Ticășan (16 B VI 374). 6. Ticea, olt. (16 B V 55). 7. Ticiul (17 B III 444). 8. + -șa: Ticșa vătaf (16 B IV 289). 9. Ticșul (17 B II 81). 10. Tichilești s. 11. Tic/u, -oș, -ușul ss. 12. Cf. Techeci, M., mold., act., cu e < i fon. mold., v. și Tigheci.

tic dex

Intrare: tic
tic interjecție substantiv neutru
Intrare: țic
țic
Intrare: Tic
Tic