tezaur definitie

13 definiții pentru tezaur

TEZÁUR, tezaure, s. n. 1. Cantitate mare de monede, bijuterii, pietre scumpe sau alte obiecte de preț, strânse și păstrate în loc sigur; p. ext. avere, bogăție. ♦ Loc unde se păstrează obiectele de preț. ♦ Bani sau obiecte prețioase ascunse de multă vreme în pământ și care au fost descoperite întâmplător; comoară. 2. Totalitatea aurului și a altor metale prețioase, efecte etc. care se găsesc în depozitul unei bănci de emisie, constituind acoperirea biletelor de bancă sau a bancnotelor emise. ♦ Totalitatea bunurilor de care dispune statul la un moment dat. ♦ Locul unde se păstrează depozitele de metale prețioase, bani sau efecte ale statului sau ale unei bănci; visterie. 3. Fig. Ceea ce este foarte iubit și prețuit; odor. ♦ Patrimoniu cultural (material și spiritual) al unei societăți, al unei epoci. [Pr.: -za-ur] – Din lat. thesaurus.
TEZÁUR, tezaure, s. n. 1. Cantitate mare de bani, bijuterii, pietre scumpe sau alte obiecte de preț, strânse și păstrate în loc sigur; p. ext. avere, bogăție. ♦ Loc unde se păstrează obiectele de preț. ♦ Bani sau obiecte prețioase ascunse de multă vreme în pământ și care au fost descoperite întâmplător; comoară. 2. Totalitatea aurului și a altor metale prețioase, efecte etc. care se găsesc în depozitul unei bănci de emisie, constituind acoperirea biletelor de bancă sau a bancnotelor emise. ♦ Totalitatea bunurilor de care dispune statul la un moment dat. ♦ Locul unde se păstrează depozitele de metale prețioase, bani sau efecte ale statului sau ale unei bănci; visterie. 3. Fig. Ceea ce este foarte iubit și prețuit; odor. ♦ Patrimoniu spiritual al unei societăți, al unei epoci. [Pr.: -za-ur] – Din lat. thesaurus.
TEZÁUR, tezaure, s. n. 1. Cantitate mare de bani, bijuterii, pietre scumpe sau obiecte reprezentînd valori spirituale, strînse și păstrate în loc sigur; p. ext. avere, bogăție (mare). Dacă cercetăm uneori tezaurele mănăstirii, o facem dintr-un imbold deșert de curiozitate. GALACTION, O. I 222. S-a oprit îndelung la vitrina cubică de cristal, din mijloc, unde se află tezaurele regilor goți. C. PETRESCU, A. 319. Am aruncat cu pumnul întregul meu tezaur, Voind să-ntind pe cale-i un lung covor de aur. ALECSANDRI, T. II 135. ◊ Fig. Poate să te vadă cineva fără să te iubească, cînd nutrește în piept un tezaur de amor? NEGRUZZI, S. III 70. ♦ Loc (ținut sub cheie) unde se păstrează obiecte de preț. Și el e emirul, și are-n tezaur Movile înalte de-argint și de aur. MACEDONSKI, I 142. ♦ Cantitate de bani sau de obiecte prețioase, ascunse de multă vreme în pămînt și descoperite întîmplător; comoară. Apele Oltului scot din adîncimile de piatră ale munților, în fundul cărora oamenii și-au închipuit totdeauna că stau zăvorîte fabuloase tezaure, adierea fără de preț a tinereții eterne. BOGZA, C. O. 109. 2. Totalitatea aurului și a altor metale prețioase, efecte etc. care se găsesc în depozitul unei bănci de emisie, constituind acoperirea biletelor de bancă sau a bancnotelor emise. ♦ (Mai ales determinat prin «public», «al țării», «al statului») Patrimoniul, averea, totalitatea bunurilor unui stat. ◊ Bon de tezaur v. bon (2). ♦ Locul unde se păstrează depozitele de metale prețioase, patrimoniul în bani sau în efecte al statului sau al unei bănci; vistierie, trezorerie. 3. Fig. Ceea ce este socotit ca foarte prețios și folositor, ceea ce este foarte iubit și prețuit; comoară, odor. Pe lume, tu mi-ești singurul tezaur, Tu, artă fără pîine, poezie. IOSIF, T. 113. Ea de mult devenise tezaurul căsniciei lui. EMINESCU, N. 83. ♦ Patrimoniu spiritual rezultat din munca culturală desfășurată într-un lung interval de întreaga omenire, de o anumită societate sau de un grup de cercetători într-un anumit domeniu de preocupări. Nimenea nu avea ca el dragoste pentru trecut, pentru datorie, pentru pitorescul nostru popular, pentru tot ce constituie tezaurul nostru și justificarea noastră. SADOVEANU, E. 177. Aceste balade, doine și hore, care Alecsandri, găsindu-le în fragmente pe ici pe colea, a știut a le întocmi și a le reproduce atît de bine, sînt un tezaur pentru literatura romînească. BOLINTINEANU, O. 358. Aveți de apărat tezaurul cel mai scump ce ați moștenit de la strămoși, limba. ALECSANDRI, S. 50.
tezáur (-za-ur) s. n., pl. tezáure
tezáur s. n. (sil. -za-ur), pl. tezáure
TEZÁUR s. 1. v. comoară. 2. v. vistierie.
TEZÁUR s.n. 1. Cantitate mare de aurărie, de bani, de bijuterii etc.; (p. ext.) avere, bogăție. ♦ Locul unde se găsește depozitată această bogăție. 2. Totalitatea aurului, a metalelor prețioase, a efectelor etc. aflate în depozitul unei bănci de emisie. 3. (Fig.) Ceea ce este foarte prețios, bun, folositor; comoară. ♦ Patrimoniu spiritual rezultat din munca culturală desfășurată de-a lungul veacurilor. [Pron. -za-ur. / < lat. thesaurus, cf. gr. thesauros].
TEZÁUR s. n. 1. cantitate mare de bani, de bijuterii, aurărie etc.; (p. ext.) avere, bogăție. 2. totalitatea metalelor prețioase, a efectelor etc. aflate în depozitul unei bănci de emisie. ◊ loc unde se păstrează un asemenea depozit; vistierie. ◊ bani sau obiecte prețioase descoperite întâmplător în pământ; comoară. 3. (fig.) tot ceea ce este foarte prețios, iubit, prețuit. ◊ patrimoniu spiritual acumulat de-a lungul veacurilor. 4. totalitatea cuvintelor unei limbi. (< fr., lat. thesaurus)
tezáur (-re), s. n. – Comoară, vistierie, patrimoniu. – Var. înv. tesaur. Mr. θisavru. Lat. thesaurus (sec. XIX), mr. din ngr. θυσαυρός. – Der. tezauriza, vb. (a strînge obiecte de preț).
TEZÁUR ~e n. 1) Cantitate mare de monede, pietre scumpe, metale prețioase sau de obiecte de preț adunate împreună. 2) Totalitate de bani sau de obiecte prețioase ascunse de mult timp (în pământ) și descoperite întâmplător; comoară. 3) Ansamblu de mijloace financiare efective care se află în depozitul unei bănci de emisie. 4) Loc unde se păstrează finanțele statului sau ale unei bănci; vistierie. 5) fig. Lucru sau ființă prețioasă și dragă; comoară. 6) Patrimoniu spiritual al unei societăți sau al unei epoci acumulat pe parcursul istoriei de o anumită comunitate de oameni. 7) Operă culturală de mare valoare și de proporții deosebite (enciclopedie sau dicționar). [Sil. -za-ur] /<lat. thesaurus
tezaur n. 1. comoară; 2. (public) cassa Statului; 3. titlul unor opere de erudițiune lexicală: Tezaurul limbei grecești de Henricus Stephanus.
*tezáur n., pl. e (lat. thesaurus, d. vgr. thesaurós). Comoară. Vistierie, depozitu de banĭ al statuluĭ saŭ al uneĭ băncĭ (V. temniță). Carte saŭ persoană plină de erudițiune: tezauru limbiĭ latine (dicționar) de Robert Estienne (1531), al limbiĭ greceștĭ de Enric Estienne (1572), acest om e un tezaur.
TEZAUR s. 1. comoară. (Un ~ găsit în pămînt.) 2. vistierie, (înv.) culă, hazna, tezaurariat, cămară domnească. (~ domniei.)

tezaur dex

Intrare: tezaur
tezaur substantiv neutru
  • silabisire: -za-ur