teză definitie

15 definiții pentru teză

TÉZĂ, teze, s. f. 1. Afirmație expusă și susținută într-o discuție; idee principală dezvoltată și demonstrată într-o operă, într-o cuvântare etc. ◊ Loc. adv. (Înv.) În teză generală = în general. 2. Idee formulată concis, susținută ca temei al unei concepții filosofice, juridice, politice etc. 3. Lucrare scrisă, făcută de elevi în clasă sub supravegherea profesorului, la sfârșitul unei perioade de studiu sau la un examen. ◊ Teză de licență (sau doctorat) = lucrare științifică prezentată de un candidat pentru obținerea titlului de licențiat (sau de doctor în științe). – Din fr. thèse, lat. thesis.
TÉZĂ, teze, s. f. 1. Afirmație expusă și susținută într-o discuție; idee principală dezvoltată și demonstrată într-o operă, într-o cuvântare etc. ◊ Loc. adv. (Înv.) În teză generală = în general. ♦ (Fil.) Idee, propoziție care formează primul termen al unei antonimii (în filozofiile raționaliste de tip kantian) sau al unei contradicții de tip dialectic (în filozofiile hegeliană și marxistă). 2. Lucrare scrisă, făcută de elevi în clasă sub supravegherea profesorului, la sfârșitul unei perioade de studiu sau la un examen. ◊ Teză de licență (sau doctorat) = lucrare științifică prezentată de un candidat pentru obținerea titlului de licențiat (sau de doctor în științe). – Din fr. thèse, lat. thesis.
TÉZĂ, teze, s. f. 1. Aserțiune expusă și susținută într-o discuție; idee principală dezvoltată și demonstrată într-o operă, într-o cuvîntare etc. Principiul conducător al întregii concepții marxiste despre lume și al întregii activități a partidelor marxiste îl constituie teza despre unitatea dintre teoria și practica revoluționară, formulată de întemeietorul comunismului științific – Karl Marx. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 9, 24. Drama poate să fie... scrisă pentru dovedirea unei anumite teze. GHEREA, ST. CR. II 249. ◊ Loc. adv. (Învechit) În teză generală = în linie generală, în general; privind lucrurile în general, în mare. În teză generală... să nu uităm că năravul din fire nu are lecuire. ODOBESCU, S. III 48. 2. Lucrare scrisă, făcută de elevi în clasă, sub supravegherea profesorului, pentru a-și dovedi cunoștințele la sfîrșitul unei perioade de studiu sau la un examen. Toți ceilalți profesori am socotit că se poate acorda unui elev eminent alt termen pentru teza de mai. SADOVEANU, N. F. 175. Premiantul întîi la toate, – zece la teză, zece la oral. C. PETRESCU, Î. II 127. Mi-a pus pe o teză cu subiect liber nota 10. I. BOTEZ, ȘC. 58. ◊ Teză de licență (sau de doctorat) = lucrare științifică prezentată de un candidat pentru obținerea titlului de licențiat (sau de doctor).
téză s. f., g.-d. art. tézei; pl. téze
téză s. f., g.-d. art. tézei; pl. téze
TÉZĂ s. 1. v. concepție. 2. (în logica simbolică) teză logică, tautologie, expresie identic-adevărată, expresie validă, lege logică.
TÉZĂ s.f. 1. Afirmație, propoziție care trebuie demonstrată. ♦ Susținere; idee principală dezvoltată într-o scriere oarecare, într-o cuvântare. 2. (În filozofia lui Hegel) Prima etapă a triadei, care este negată de antiteză (3) [în DN]. 3. Lucrare scrisă, trimestrială, semestrială etc. dată de elevi în clasă în prezența profesorilor. ♦ Lucrare scrisă, făcută în vederea susținerii unui examen de licență, de doctorat etc. [< fr. thèse, cf. lat., gr. thesis].
TÉZĂ1 s. f. 1. afirmație expusă și susținută într-o discuție; idee principală dezvoltată într-o scriere, într-o cuvântare. 2. idee, concepție, teorie prestabilită în care un artist încadrează forțat elementele realității. ◊ (la Hegel) prima etapă a triadei, care este negată de antiteză (2). 3. lucrare scrisă, trimestrială, semestrială etc. făcută de elevi în clasă în fața profesorilor. ◊ lucrare științifică prezentată de un candidat pentru obținerea titlului de doctor sau de licență. (< fr. thèse, lat. thesis)
-TÉZĂ2 elem. „așezare”, „susținere, prezentare”. (< fr. -thèse, cf. lat., gr. thesis)
téză (-ze), s. f. – Afirmație bazată pe o concepție. Fr. thèse.
TÉZĂ ~e f. 1) Afirmație enunțată într-o discuție sau într-o lucrare. 2) mai ales la pl. Idee principală a unei concepții, formulată concis, urmând a fi dezvoltată și demonstrată. 3) la pl. Culegere care inserează astfel de idei. 4) log. Enunț care urmează să fie demonstrat. 5) Lucrare științifică prezentată pentru a fi susținută public în vederea obținerii unui grad științific; disertație. 6) Lucrare scrisă de elevi la sfârșitul unei perioade de studiu. /<fr. these, lat., ngr. thesis
teză f. 1. propozițiune enunțată cu intențiunea de a o susține; 2. subiect de discuțiune publică într’o Facultate: teză de licență, de doctorat; 3. broșura sau volumul în care e tipărită.
*téză f., pl. e (vgr. thésis, punere. V. pros- și sin-teză). Propozițiune (temă) enunțată care trebuĭe susținută: o pĭesă teatrală cu teză. Lucrare scrisă pe lîngă examinu oral saŭ lucrare pe care o fac din cînd în cînd supt pază eleviĭ școalelor secundare ca un fel de examin: a da teză. Subĭect de discusiune publică la universitate: teză de licență, de doctorat. Broșura care conține acest subĭect. În teză generală, vorbind în general. A schimba teza, a schimba chestiunea, starea lucrurilor.
TE s. 1. concepție, teorie. (O nouă ~ în biologie.) 2. (în logica simbolică) teză logică = tautologie, expresie validă, lege logică.
-TEZĂ „așezare, susținere, prezentare”. ◊ gr. thesis „poziție, punere” > fr. -thèse, germ. id. > rom. -teză.

teză dex

Intrare: teză (suf.)
teză suf.
Intrare: teză (subst.)
teză subst. substantiv feminin