Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

15 defini╚Ťii pentru teuton

TEUT├ôN, -─é, teutoni, -e, s. m. ╚Öi f., adj. 1. S. m. ╚Öi f. Persoan─â care f─âcea parte dintr-un ordin monaho-cavaleresc german. 2. Adj. Care apar╚Ťine teutonilor (1), privitor la teutoni; p. gener. german, nem╚Ťesc; teutonic. [Pr.: te-u-] ÔÇô Din fr. teuton.
TEUT├ôN, -─é, teutoni, -e, s. m. ╚Öi f., adj. 1. S. m. ╚Öi f. Persoan─â care f─âcea parte dintr-un ordin monaho-cavaleresc german. 2. Adj. Care apar╚Ťine teutonilor (1), privitor la teutoni; p. gener. (depr.) german, nem╚Ťesc; teutonic. [Pr.: te-u-] ÔÇô Din fr. teuton.
TEUTÓN2, -Ă, teutoni, -e, s. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-unul din triburile germanice din antichitate.
TEUT├ôN1, -─é, teutoni, -e, adj. Care apar╚Ťine teutonilor, ├«n felul teutonilor. O legend─â teuton─â poveste╚Öte de un rege c─â... a poruncit s─â-i a╚Öeze un clopot de argint ├«n ├«naltul unui turn. ANGHEL, PR. 77. ÔŚŐ Cavalerii teutoni = ordin c─âlug─âresc (╚Öi militar) ├«n Germania ╚Öi ├«n unele ╚Ť─âri limitrofe (foarte puternic ├«n evul mediu).
teut├│n (te-u-) adj. m., s. m., pl. teut├│ni; adj. f., s. f. teut├│n─â, pl. teut├│ne
teut├│n s. m., adj. m. (sil. te-u-), pl. teut├│ni; f. sg. teut├│n─â, g.-d. art. teut├│nei, pl. teut├│ne
TEUTÓN adj. teutonic.
TEUT├ôN, -─é adj., s.m. ╚Öi f. (Membru) care apar╚Ťine ordinului teutonic. ÔÖŽ (Peior.) German, germanic. [< fr. teuton].
TEUT├ôN, -─é adj., s. m. f. 1. (locuitor) din vechea Germanie. ÔŚŐ (s. f.) limb─â germanic─â din evul mediu; gotica veche. 2. (membru) care apar╚Ťinea ordinului teutonic. (< fr. teuton)
TEUT├ôN ~─â (~i, ~e) ╚Öi substantival 1) Care apar╚Ťine sau este caracteristic pentru unul dintre triburile germanice din antichitate. 2) depr. Care apar╚Ťine germanilor; de origine german─â; nem╚Ťesc; german. [Sil. te-u-] /<fr. teuton
teuton a. german: ╚Ť─âri teutone, rom├óne ╚Öi maghiare AL.
Teutoni m. pl. numele vechilor popoare germane de pe ╚Ť─ârmurii Balticei. Ei invadar─â Galia odat─â cu Cimbrii ╚Öi fur─â ├«nvin╚Öi de Mariu.
*Teut├│n, -─â s. (lat. T├ęutoni ╚Öi T├ęutones, germ. Deutsch). Locuitor din vechea Germanie. Adj. Teutonic.
TEUTON adj. teutonic.
teut├│n, -─â, teutoni, -e s. m. pl., adj. 1. S. m. pl. Denumire dat─â membrilor ordinului monaho-cavaleresc german creat ├«n Palestina ├«n 1190-1191, numi╚Ťi la ├«nceput ÔÇ×Fra╚Ťii Spitalului Sf├ónta Maria a TeutonilorÔÇŁ, av├ónd ca scop ├«ngrijirea bolnavilor ╚Öi a r─âni╚Ťilor din timpul cruciadelor. ├Än 1211 regele Ungariei Andrei II ├«i prime╚Öte ├«n ╚Üara B├órsei ca s-o apere de invazia cumanilor, dar, nerespect├ónd condi╚Ťiile impuse, sunt alunga╚Ťi ├«n 1225 ╚Öi se stabilesc ├«n Prusia. Au fost ├«nvin╚Öi de uniunea polono-lituanian─â ╚Öi de c─âl─âre╚Ťii moldoveni, trimi╚Öi de Alexandru cel Bun, ├«n lupta de la Gr├╝nwald din 1410. 2. Adj. Teutonic. ÔÇô Din fr. teuton.

Teuton dex online | sinonim

Teuton definitie

Intrare: teuton (s.m.)
teuton substantiv masculin
  • silabisire: te-u-
Intrare: teuton (adj.)
teuton adjectiv
  • silabisire: te-u-