TEURGÍE s. f. (Livr.) Magie albă. [Pr.: te-ur-] – Din fr. théurgie, lat. theurgia.

TEURGÍE s. f. (Livr.) Magie albă. [Pr.: te-ur-] – Din fr. théurgie, lat. theurgia.

teurgíe (livr.) (te-ur-) s. f., art. teurgía, g.-d. teurgíi, art. teurgíei

teurgíe s. f. (sil. te-ur-), art. teurgía, g.-d. teurgíi, art. teurgíei

TEURGÍE s. v. magie albă.

TEURGÍE s.f. (Ant.) Operație magică, proprie ermetismului elenistic, în care se presupunea a stabili un contact cu divinitatea sau cu forțele demonice printr-o evocare, efectuând astfel miracole; magie albă. [Pron. te-ur-, gen. -iei. / cf. fr. théurgie, lat. theurgia, gr. theourgia < theos – zeu, ergon – operă].

TEURGÍE s. f. 1. (ant.) operație magică, proprie ermetismului elenistic, în care se presupunea că se poate stabili un contact cu divinitatea sau cu forțele demonice printr-o evocare. ◊ (în fil. neoplatoniciană) arta de a face ca Dumnezeu să coboare în suflet, creând astfel o stare extatică. 2. gen de magie prin care se pretinde punerea în contact cu divinitatea binefăcătoare; magie albă. 3. știința miracolelor; pretinsă artă de a face minuni. (< fr. théurgie)

TEURGIE s. magie albă.