Dicționare ale limbii române

8 definiții pentru tetrarhie

TETRARHÍE, tetrarhii, s. f. Sistem politic (instituit de Dioclețian) potrivit căruia administrarea Imperiului Roman era împărțită în patru părți, cu patru conducători. ♦ Timpul cât guverna un tetrarh. – Din fr. tétrarchie.
TETRARHÍE, tetrarhii, s. f. Sistem politic (instituit de Dioclețian) potrivit căruia administrarea Imperiului Roman era împărțită în patru părți, cu patru conducători. ♦ Timpul cât guverna un tetrarh. – Din fr. tétrarchie.
TETRARHÍE, tetrarhii, s. f. Sistem politic (instituit de Dioclețian) potrivit căruia administrarea supremă a imperiului roman era împărțită în patru părți, cu patru conducători (puterea supremă avînd-o Dioclețian).
!tetrarhíe (te-trar-) s. f., art. tetrarhía, g.-d. art. tetrarhíei; pl. tetrarhíi, art. tetrarhíile
tetrarhíe s. f. (sil. mf. te-trar-), art. tetrarhía, g.-d. art. tetrarhíei; pl. tetrarhíi, art. tetrarhíile
TETRARHÍE s.f. Formă de guvernământ în Imperiul roman (instituită de Dioclețian), în care autoritatea era împărțită între patru conducători, fiecare având teritoriul său propriu de guvernare. ♦ Subdiviziune a falangei macedonene. ♦ A patra parte dintr-o țară, supusă autorității unui tetrarh. [Gen. -iei. / < lat. tetrarchia].
TETRARHÍE s. f. 1. a patra parte dintr-o țară, supusă autorității unui tetrarh (1). 2. formă de guvernământ în Imperiul Roman (instituită de Dioclețian), în care autoritatea era împărțită între patru conducători, fiecare având teritoriul său propriu de guvernare. 3. subdiviziune a falangei macedonene. (< fr. tétrarchie)
TETRARHÍE ~i f. (în Imperiul Roman) Formă de conducere în care puterea de stat era împărțită între patru conducători, fiecare având teritoriul său de guvernare. [G.-D. tetrarhiei; Sil. tetr-] /<fr. tétrarchie

Tetrarhie dex online | sinonim

Tetrarhie definitie

Intrare: tetrarhie
tetrarhie substantiv feminin
  • silabisire: tetr-