tetralogie definitie

9 definiții pentru tetralogie

TETRALOGÍE, tetralogii, s. f. Serie de patru piese de teatru (trei tragedii și o dramă satirică) pe care poeții greci o prezentau la concursuri. ♦ P. ext. Serie de patru opere literare sau muzicale unite printr-o idee comună. – Din fr. tétralogie.
TETRALOGÍE, tetralogii, s. f. Serie de patru piese de teatru (trei tragedii și o dramă satirică) pe care poeții greci o prezentau la concursuri. ♦ P. ext. Serie de patru opere literare sau muzicale unite printr-o idee comună. – Din fr. tétralogie.
TETRALOGÍE, tetralogii, s. f. 1. (În antichitate) Reunire a patru piese de teatru, formată din trei tragedii și o dramă satirică, pe care poeții greci o prezentau la concursuri. 2. Serie de patru opere literare sau muzicale unite printr-o idee comună. Tetralogia «Inelul Nibelungilor» a lui Richard Wagner.
tetralogíe (te-tra-) s. f., art. tetralogía, g.-d. art. tetralogíei; pl. tetralogíi, art. tetralogíile
tetralogíe s. f. (sil. -tra-), art. tetralogía, g.-d. art. tetralogíei; pl. tetralogíi, art. tetralogíile
TETRALOGÍE s.f. (Ant.) Reunire de patru piese (trei tragedii și o dramă satirică), pe care poeții greci le prezentau la concursurile publice instituite cu ocazia diverselor sărbători. ♦ Serie de patru opere literare sau muzicale legate între ele printr-o idee comună. [Gen. -iei. / < fr. tétralogie, cf. gr. tetralogia < tetra – patru, logos – vorbire].
TETRALOGÍE s. f. 1. (ant.) reunire de patru piese (trei tragedii și o dramă satirică) pe care poeții tragici greci le prezentau la concursurile publice. 2. serie de patru opere literare sau muzicale legate între ele printr-o temă comună. 3. tetradă (1). (< fr. tétralogie)
TETRALOGÍE ~i f. 1) Ansamblu de patru opere literare sau muzicale care aparțin aceluiași autor și sunt legate prin subiect, idee principală, eroi comuni. 2) (în Grecia antică) Serie de patru piese de teatru (trei tragedii și o dramă satirică) prezentată la concursurile publice. [G.-D. tetralogiei; Sil. te-tra-] /<fr. tétralogie
TETRA- „patru, de patru ori, împătrit”. ◊ gr. tetras „patru” > fr. tétra-, it. id., engl. id., germ. id. > rom. tetra-. □ ~centru (v. -centru), adj., cu patru pinteni; ~cer (v. -cer1), adj., cu patru coarne; ~ciclic (v. -ciclic), adj., care este compus din patru cicluri sau verticile de piese florale; ~cite (v. -cit), s. n. pl., cele patru celule haploide rezultate din diviziunea reducțională a unei celule diploide; ~coc (v. -coc), adj., cu patru bace; ~cromatic (v. -cromatic), adj., compus din patru elemente cromatice; ~cromie (v. -cromie), s. f., 1. Ansamblu de patru culori. 2. Tipar în patru culori; ~dactil (v. -dactil), adj., (despre animale) care prezintă cîte patru degete la fiecare picior; ~dactilie (v. -dactilie), s. f., stare caracterizată prin prezența a patru degete la unul sau la mai multe membre; ~didim (v. -didim), adj., cu patru perechi; ~dinam (v. -dinam), adj., cu patru stamine mai lungi și cu două mai scurte; ~edru (v. -edru), s. n., poliedru cu patru fețe triunghiulare; ~fil (v. -fil2), adj., cu patru frunze sau foliole; ~filetic (v. -filetic), adj., (despre hibrizi) derivat din patru specii deosebite; ~fonie (v. -fonie1), s. f., tehnică de înregistrare și redare muzicală bazată pe folosirea a patru surse acustice; ~genic (v. -genic), adj., 1. (Despre organisme) Care prezintă patru gene diferite pe un locus specific. 2. (Despre caractere) Care este controlat de patru gene; ~gin (v. -gin), adj., (despre flori) cu patru carpele sau patru pistile; ~gon (v. gon2), s. n. poligon cu patru unghiuri și cu patru laturi; ~gonocarp (v. gono-, v. -carp), adj., cu fructe tetragonale; ~gramă (v. -gramă), s. f., nume compus din patru litere; ~lofodont (v. lof/o-, v. -odont), adj., care are patru creste pe același dinte molar; ~logie (v. -logie1), s. f., 1. Ansamblu de patru piese dramatice, prezentate în continuare una după alta, la vechii greci. 2. Serie de patru opere literare sau muzicale legate între ele printr-o idee comună; ~mer (v. -mer), adj., 1. Constituit din patru părți. 2. Care se divide în patru; ~metru (v. -metru1), s. m., vers clasic greco-latin compus din patru unități ritmice; ~mite (v. -mite), s. f. pl., grup de patru cromatide conjugate în cadrul primei profaze meiotice; ~morf (v. morf), adj., cu patru forme diferite; ~pareză (v. -pareză), s. f., diminuare a forței musculare la cele patru membre; ~petal (v. -petal), adj., cu patru petale; ~pil (v. -pil1), s. n., portic cu patru intrări; ~piren (v. -piren), adj., (despre fructe) cu patru sîmburi osoși; ~plegie (v. -plegie), s. f., paralizie afectînd cele patru membre; ~pod (v. -pod), adj., cu patru picioare; ~pode (v. -pod), s. n. pl., supraclasă de vertebrate cu patrii membre adaptate pentru deplasarea în mediu acvatic, terestru sau aerian; sin. patrupede; ~podie (v. -podie), s. f., metru ritmic în prozodia greacă, constînd din două dipodii de același fel; ~pter (v. -pter), adj., cu patru aripi; ~silab (v. -silab), adj., s. m., (cuvînt) compus din patru silabe; ~sperm (v. -sperm), adj., (despre fructe) cu patru semințe; ~spor (v. -spor), s. m., grup de patru spori obligatorii formați în sporange; ~sporange (v. spor/o-, v. -ange), s. m., sporange care conține tetraspori; ~sporofit (v. sporo-, v. -fit), s. n., sporofit care produce tetraspori; ~stemon (v. -stemon), adj., cu patru stamine; ~stih (v. -stih), adj., 1. (Despre strofe) De patru versuri. 2. (Despre organe vegetale) Dispus pe patru rînduri sau serii; ~stil (v. -stil), adj., s. n., 1. adj., s. n., (Edificiu) cu patru coloane. 2. adj., (Despre flori) Care are patru stile; ~termă (v. -term), s. f., temperatură medie a celor patru luni mai calde din sezonul de vegetație forestieră; ~tip (v. -tip), s. n., 1. Ască cu tipuri de spori, două parentale și două recombinate. 2. Tetradă constituită din patru genotipuri diferite; ~valent (v. -valent), adj., 1. Care are valența patru. 2. Prevăzut cu patru cromozomi; ~zom (v. -zom), s. m., formațiune alcătuită din patru cromozomi omologi; ~zomie (v. -zomie), s. f., stare a unui organism diploid care prezintă doi cromozomi omologi supranumerari.

tetralogie dex

Intrare: tetralogie
tetralogie substantiv feminin
  • silabisire: -tra-