TÉTEA s. m. (Pop.) Termen pentru tată, bunic sau străbunic; nume pe care și-l dau aceștia vorbind cu copiii, nepoții etc. lor, uneori și cu persoane străine. – Cf. rus. teatea.

TÉTEA s. m. art. (Pop.) Termen pentru tată, bunic sau străbunic; nume pe care și-l dau aceștia vorbind cu copiii, nepoții etc. lor, uneori și cu persoane străine. – Cf. rus. teatea.

TÉTEA s. m. art. Termen popular pentru tată, bunic sau străbunic; nume pe care și-l dau aceștia, vorbind cu copiii lor, uneori și cu persoane străine; tată, taică. O să-ți deie tetea ceai de mintă. CAMILAR, N. I 56. Șade tetea pe tocilă Ca dracul pe rădăcină. SEVASTOS, N. 306. ◊ Expr. De cînd tetea flăcău = de demult, vechi.

!tétea (pop.) s. m., g.-d. tétei/lui tétea

tétea s. m., art. g.-d. art. tétei/lui tétea

TÉTE s. v. bunic, nene, părinte, tată, tată-mare.

TÉTEA s. art. v. subsemnatul.

TÉTEA2 s. m. (Var.) Dadă2. (din țig. dad încrucișat cu tată)

tétea s. m. – Tată. Țig. tetea. Cuvînt care se folosește numai vorbind despre țigani sau vorbind ca ei. Originea cuvîntului țig. este incertă, probabil este o creație spontană, ca tată, sau din gr. τέττα; der. din rom. tată (Graur 192) este improbabilă. Uzul popular al lui tetea (Tiktin) nu pare posibil fără intenții ironice.

tétea m. fără pl., gen. al luĭ, voc. tetea (rus. tĕátĕa). Fam. Iron. Tată (în gura Țiganuluĭ).

tete s. v. BUNIC. NENE. PĂRINTE. TATĂ. TATĂ MARE.

tetea s. art. v. SUBSEMNATUL.