TESTIMÓNIU, testimonii, s. n. (Înv.) Mărturie, dovadă; (concr.) act, document doveditor; certificat, adeverință. – Din lat. testimonium.

TESTIMÓNIU, testimonii, s. n. (Latinism înv.) Mărturie, dovadă; (concr.) act, document doveditor; certificat, adeverință. – Din lat. testimonium.

TESTIMÓNIU, testimonii, s. n. 1. (Latinism învechit) Mărturie, dovadă. Asta este un testimoniu de lipsă de cultură națională. CARAGIALE, O. VII 235. Ultimul atac... este un strălucit testimoniu de știință militară. HASDEU, I. V. 158. 2. (Transilv., învechit) Act, document doveditor; atestat, adeverință, certificat (școlar). Începui a traduce testimoniul. SLAVICI, N. I 159.

testimóniu (înv.) [niu pron. niu] s. n., art. testimóniul; pl. testimónii, art. testimóniile (-ni-i-)

testimóniu s. n. [-niu pron. -niu], art. testimóniul; pl. testimónii, art. testimóniile (sil. -ni-i-)

TESTIMÓNIU s. v. adeverintă, certificat, dovadă, indicație, indiciu, mărturie, pildă, probă, semn.

TESTIMÓNIU s.n. (Liv.) Mărturie, dovadă. ♦ (Concr.) Act, document care certifică ceva. [< lat. testimonium].

TESTIMÓNIU s. n. mărturie, dovadă; act, document care certifică ceva. (< lat. testimonium)

TESTIMÓNIU ~i m. 1) livr. Argument care servește la demonstrarea unui adevăr; mărturie; dovadă; probă. 2) Document prin care se confirmă o probă; certificat; adeverință; dovadă. /<lat. testimonium

testimoniu n. certificat: testimoniu de paupertate.

*testimóniŭ n. (lat. testimonium). Mărturie. Atestat, certificat.

testimoniu s. v. ADEVERINȚĂ. CERTIFICAT. DOVADĂ. INDICAȚIE. INDICIU. MĂRTURIE. PILDĂ. PROBĂ. SEMN.