testamentar definitie

12 definiții pentru testamentar

TESTAMENTÁR, -Ă, testamentari, -e, adj. Privitor la un testament, care este prevăzut într-un testament sau rezultă dintr-un testament. – Din fr. testamentaire, lat. testamentarius.
TESTAMENTÁR, -Ă, testamentari, -e, adj. Privitor la un testament, care este prevăzut într-un testament sau rezultă dintr-un testament. – Din fr. testamentaire, lat. testamentarius.
TESTAMENTÁR, -Ă, testamentari, -e, adj. Care se referă la un testament; care e prevăzut într-un testament sau rezultă dintr-un testament. Moștenitor testamentar. Dispoziție testamentară. ◊ Executor testamentar v. executor.
testamentár adj. m., pl. testamentári; f. testamentáră, pl. testamentáre
testamentár adj. m., pl. testamentári; f. sg. testamentáră, pl. testamentáre
TESTAMENTÁR adj. (JUR.) (înv.) dietar. (Clauză ~.)
TESTAMENTÁR, -Ă adj. Referitor la un testament; stabilit printr-un testament. [Cf. lat. testamentarius, fr. testamentaire].
TESTAMENTÁR, -Ă adj. referitor la un testament; stabilit printr-un testament. (< fr. testamentaire, lat. testamentarius)
TESTAMENTÁR ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de testamente; propriu testamentelor. 2) Care este prevăzut de testament. Moștenitor ~. Executor ~. /<fr. testamentaire, lat. testamentarius
testamentar a. privitor la testament: clauze testamentare; executor testamentar, cel însărcinat de testator a aduce la îndeplinire testamentul.
*testamentár, -ă adj. (testamentarius). Relativ la testament: dispozițiunĭ testamentare. Executor testamentar, cel însărcinat cu execuțiunea testamentuluĭ.
TESTAMENTAR adj. (JUR.) (înv.) dietar. (Clauză ~.)

testamentar dex

Intrare: testamentar
testamentar adjectiv