terminat definitie

34 definiții pentru terminat

TERMINÁ, términ, vb. I. 1. Tranz. A duce o acțiune până la capăt; a isprăvi, a sfârși. ◊ Loc. adv. Pe terminate = aproape de a se termina, pe sfârșite. 2. Refl. A lua sfârșit, a se încheia. ♦ A avea o terminație, a se sfârși în... Cuvântul „masă ” se termină cu o vocală. ◊ Expr. (Fam.) A se termina cu cineva, se spune când cineva nu mai are nicio șansă de scăpare. [Prez. ind. acc. și: termín] – Din fr. terminer, lat. terminare.
TERMINÁT1 s. n. Terminare (1). – V. termina.
TERMINÁT2, -Ă, terminați, -te, adj. 1. (Despre acțiuni) Care a fost dus până la capăt; sfârșit. 2. (Fam.; despre oameni) Pentru care nu mai există șanse de revenire la situația mai bună de dinainte; sfârșit din punct de vedere material, fizic sau moral. – V. termina.
TERMINÁ, términ, vb. I. 1. Tranz. A duce o acțiune până la capăt; a isprăvi, a sfârși. ◊ Loc. adv. Pe terminate = aproape de a se termina, pe sfârșite. 2. Refl. A lua sfârșit, a se încheia. ♦ A avea o terminație, a se sfârși în... Cuvântul „masă” se termină cu o vocală. ◊ Expr. (Fam.) A se termina cu cineva, se spune când cineva nu mai are nici o șansă de scăpare. [Prez. ind. acc. și: termín] – Din fr. terminer, lat. terminare.
TERMINÁT1 s. n. Terminare (1). – V. termina.
TERMINÁT2, -Ă, terminați, -te, adj. 1. (Despre acțiuni) Care a fost dus până la capăt; sfârșit. 2. (Fam.; despre oameni) Pentru care nu mai există șanse de revenire la situația mai bună de dinainte; sfârșit din punct de vedere material, fizic sau moral. – V. termina.
TERMINÁ, términ, vb. I. 1. Tranz. A duce o acțiune pînă la capăt; a sfîrși, a isprăvi. Îmi cam terminasem treburile p-aici pe lîngă casă. PREDA, Î. 79. Mai mulți juni romîni ce-și terminase studiile in străinătate, înturnîndu-se în țară își propuseseră a da un impuls literaturii lîncezînde. NEGRUZZI, S. I 334. 2. Refl. A se sfîrși, a se încheia. Dar ce anume a fost și cum s-a terminat povestea, nu mai știa. C. PETRESCU, C. V. 106. ◊ Expr. (Familiar) A se termina cu cineva, se spune cînd cineva nu mai are nici o scăpare. În curînd își va aduce aminte de prea multe. Și atunci sînt pierdută. Atunci s-a terminat cu mine. DUMITRIU, N. 133. ♦ A avea o terminație, a se sfîrși cu... Cuvîntul «masă» se termină cu o vocală. – Accentuat și: (prez. ind.) termín.
TERMINÁT s. n. Terminare (1). ◊ Expr. Pe terminate = aproape să se termine; pe sfîrșite, pe isprăvite. Era pe terminate cu locul lui Badea. Trebuise să oprească de mai multe ori... ca să se mai răcorească motorul. DUMITRIU, V. L. 133. – Formă gramaticală: (în expr.) terminate.
terminá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. términ, 3 términă; conj. prez. 3 să términe; imperf. 2 sg. términă
!terminát s. n.
termináte (pe ~) loc. adv.
terminá vb., ind. prez. 1 sg. términ, 3 sg. și pl. términă; conj. prez. 3 sg. și pl. términe; imper. 2 sg. términă
terminát s. n. (pl. termináte în loc. pe ~)
terminát adj. m., pl. termináți; f. sg. terminátă, pl. termináte
TERMINÁ vb. 1. a (se) isprăvi, a (se) încheia, a (se) sfârși, (livr.) a (se) fini, (rar) a (se) epiloga, (pop.) a (se) dovedi, a (se) găta, a (se) găti, a (se) istovi, a (se) mântui, (prin vestul Transilv.) a (se) sculi, (înv.) a (se) săvârși. (A ~ treaba; spectacolul s-a ~.) 2. a finaliza, a isprăvi, a încheia, a sfârși, (înv.) a fini. (A ~ o lucrare începută.) 3. v. desăvârși. 4. a epuiza, a isprăvi, a încheia, a sfârși, (astăzi rar) a slei, (pop.) a găta, a mântui. (A ~ tot ce avea de spus.) 5. v. încheia. 6. v. ieși. 7. a se încheia, a se sfârși, (înv. și pop.) a se petrece, (înv. și reg.) a se obârși. (Toate trec și se ~.) 8. v. absolvi. 9. v. solda. 10. v. lichida. 11. v. sfârși. 12. v. expira. 13. v. consuma. 14. v. înceta.
TERMINÁT s. v. terminare.
TERMINÁT adj. 1. v. isprăvit. 2. v. finit.
A (se) termina ≠ a începe
Terminat ≠ nesfârșit, neterminat
TERMINÁ vb. I. tr., refl. A (se) sfârși, a (se) isprăvi. ♦ refl. A avea o terminație, a se sfârși în... [P.i. términ, conj. -ne, imper. -nă. / < fr. terminer, lat. terminare].
TERMINÁ vb. I. tr., refl. a (se) sfârși, a (se) isprăvi. II. refl. a avea o terminație, a se sfârși în... (< fr. terminer, lat. terminare)
A TERMINÁ términ tranz. (acțiuni) 1) A duce până la capăt; a sfârși; a încheia. 2) A face să se termine. /<fr. terminer, lat. terminare
A SE TERMINÁ pers. 3 se términă intranz. 1) (despre acțiuni, intervale de timp etc.) A ajunge până la capăt; a se sfârși; a se încheia; a se isprăvi; a dovedi. 2) A avea drept terminație; a se sfârși; a se încheia. /<fr. terminer, lat. terminare
terminà v. 1. a isprăvi, a duce la capăt: a termina o lucrare; 2. a fi la capăt: floarea termină planta; 3. a ajunge la capăt: s’a terminat; 4. Gram. a avea o dezinență oarecare.
2) *términ, a v. tr. (lat. término, -náre; fr. terminer). Sfîrșesc, isprăvesc, mîntuĭ, duc la capăt: a termina o lucrare. Îs la capăt, încheĭ: floarea care termină planta. V. refl. Gram. Am desinența cutare: cuvîntu umbros se termină în os.
TERMINA vb. 1. a (se) isprăvi, a (se) încheia, a (se) sfîrși, (livr.) a (se) fini, (rar) a (se) epiloga, (pop.) a (se) dovedi, a (se) găta, a (se) găti, a (se) istovi, a (se) mîntui, (prin vestul Transilv.) a (se) sculi, (înv.) a (se) săvîrși. (A ~ treaba; spectacolul s-a ~.) 2. a finaliza, a isprăvi, a încheia, a sfîrși, (înv.) a fini. (A ~ o lucrare începută.) 3. a desăvîrși, a încheia, a sfîrși. (A ~ opera începută de alții.) 4. a epuiza, a isprăvi, a încheia, a sfîrși, (astăzi rar) a slei, (pop.) a găta, a mîntui. (A ~ tot ce avea de spus.) 5. a isprăvi, a încheia, a închide, a sfîrși. (Să ~ discuția.) 6. a ieși, a se isprăvi, a se sfîrși. (Cum s-o ~, să se ~.) 7. a se încheia, a se sfîrși, (înv. și pop.) a se petrece, (înv. și reg.) a se obîrși. (Toate trec și se ~.) 8. a absolvi, a isprăvi, a sfîrși. (A ~ liceul.) 9. a se încheia, a se sfîrși, a se solda. (Disputa s-a ~ cu un eșec.) 10. a încheia, a lichida, a sfîrși. (Să ~ toate socotelile.) 11. a se duce, a se încheia, a (se) sfîrși, a trece. (S-a ~ și vacanța.) 12. a expira, a se isprăvi, a se încheia, a se sfîrși. (S-a ~ termenul de garanție.) 13. a (se) consuma, a (se) epuiza, a (se) isprăvi, a (se) sfîrși, (reg.) a (se) găti, a (se) topi. (Au ~ toate proviziile.) 14. a conteni, a se curma, a înceta, a se opri, a se potoli, a se sfîrși, a sta, (înv. și pop.) a se ostoi, (prin Ban.) a se prorupe, (Mold.) a tinchi, (înv.) a se precurma. (Vijelia, ploaia s-a ~.)
TERMINAT s. isprăvire, isprăvit, încheiere, sfîrșire, sfîrșit, terminare, (pop.) gătare, istovire, mîntuire, (înv.) săvîrșire. (~ tuturor lucrărilor.)
TERMINAT adj. 1. gata, isprăvit, încheiat, sfîrșit, (înv.) săvîrșit. (Un lucru ~.) 2. finit. (Produs ~.)
tras-terminát s. Tragere la mașină și încheiere (a încălțămintei) ◊ „Instalarea de benzi rulante la secțiile de tras-terminat la fabricile «Carmen», «Flacăra Roșie».” I.B. 7 II 61 p. 1 (din tras + terminat; Fl. Dimitrescu în LR 4/62 p. 394)
DESINIT IN PISCEM (lat.) termină în (coadă de) pește – Horațiu, „Ars poetica”, 4: „Desinit in piscem mulier formosa superne” („Termină o femeie frumoasă în coadă de pește”). Horațiu compară opera de artă lipsită de coerență stilistică sau de idei cu o astfel de reprezentare plastică.
a se termina în coadă de pește expr. (d. o acțiune, o narațiune etc.) a avea un sfârșit neconvingător / neclar; a se termina sub așteptările pe care le justifică începutul.
S-A TERMINAT! aleluia!, amin!, a înțărcat bălaia!
termina, termin I. v. t. 1. a omorî, a ucide. 2. a ruina, a distruge. II. v. i. a ajunge la orgasm; a ejacula.
terminat, -ă, terminați, -te adj. 1. omorît, ucis. 2. ruinat, distrus. 3. (fig.) falit.

terminat dex

Intrare: terminat (adj.)
terminat 1 adj. adjectiv
Intrare: terminat (s.n.)
terminat 2 s.n. substantiv neutru (numai) singular
Intrare: termina
termina conjugarea I grupa I verb