terminație definitie

13 definiții pentru terminație

TERMINÁȚIE, terminații, s. f. 1. Parte terminală a unui lucru. 2. Sunet sau grup de sunete care se află la sfârșitul unui cuvânt; terminare (2). ♦ (Rar) Desinență. – Din lat. terminatio.
TERMINÁȚIE, terminații, s. f. 1. Parte terminală a unui lucru. 2. Sunet sau grup de sunete care se află la sfârșitul unui cuvânt; terminare (2). ♦ (Rar) Desinență. – Din lat. terminatio.
TERMINÁȚIE, terminații, s. f. 1. Parte terminală I a unui lucru. Terminații nervoase. 2. Sunet sau grup de sunete care se află la sfîrșitul unui cuvînt. Expresia formală a deosebirilor de gen este terminația substantivelor. IORDAN, L. R. 284. Terminații... care sunau rău la urechea noastră. NEGRUZZI, S. I 338.
termináție (-ți-e) s. f., art. termináția (-ți-a), g.-d. art. termináției; pl. termináții, art. termináțiile (-ți-i-)
termináție s. f. (sil. -ți-e), art. termináția (sil. -ți-a), g.-d. art. termináției; pl. termináții, art. termináțiile (sil. -ți-i-)
TERMINÁȚIE s. v. desinență.
TERMINÁȚIE s.f. 1. Partea terminală a unui lucru. 2. (Lingv.) Sunet (sau grup de sunete) care se află la sfârșitul unui cuvânt. ♦ (Rar) Desinență. [Gen. -iei. / cf. lat. terminatio, fr. terminaison].
TERMINÁȚIE s. f. 1. partea terminală a unui lucru. 2. (lingv.) sunet care se află la sfârșitul unui cuvânt. ◊ (rar) desinență. 3. (muz.) concluzie melodică. (< lat. terminatio)
TERMINÁȚIE ~i f. 1) Parte terminală; extremitate. ~ nervoasă. 2) lingv. Element morfologic variabil, care se adaugă la tema cuvintelor flexibile pentru a exprima formele unei paradigme flexionare; desinență. [G.-D. terminației] /<lat. terminatio
terminați(un)e f. ultima parte a unei vorbe.
*terminațiúne f. (lat. terminátio, -ónis). Gram. Desinență, ultima parte a uneĭ vorbe, sufix: -an e o terminațiune augmentativă: bețiv-an. – Și -áție.
terminație s. v. DESINENȚĂ.
TERMINÁȚIE s. f. (cf. lat. terminatio, fr. terminaison): (în terminologia lingvistică mai veche) partea finală a unui cuvânt (de după rădăcină), reprezentată printr-unul sau mai multe sunete echivalente cu o desinență, cu un sufix sau cu un sufix + o desinență, ca în exemplele -ar din strungar, -iște din porumbiște, -i din pomi, -uri din becuri; -ă din bună, -e din bune, -esc din românesc; -a din cânta, -ăm din plecăm, -eți din tăceți etc.

terminație dex

Intrare: terminație
terminație substantiv feminin
  • silabisire: -ți-e