termin definitie

2 intrări

21 definiții pentru termin

TERMINÁ, términ, vb. I. 1. Tranz. A duce o acțiune până la capăt; a isprăvi, a sfârși. ◊ Loc. adv. Pe terminate = aproape de a se termina, pe sfârșite. 2. Refl. A lua sfârșit, a se încheia. ♦ A avea o terminație, a se sfârși în... Cuvântul „masă ” se termină cu o vocală. ◊ Expr. (Fam.) A se termina cu cineva, se spune când cineva nu mai are nicio șansă de scăpare. [Prez. ind. acc. și: termín] – Din fr. terminer, lat. terminare.
TERMINÁ, términ, vb. I. 1. Tranz. A duce o acțiune până la capăt; a isprăvi, a sfârși. ◊ Loc. adv. Pe terminate = aproape de a se termina, pe sfârșite. 2. Refl. A lua sfârșit, a se încheia. ♦ A avea o terminație, a se sfârși în... Cuvântul „masă” se termină cu o vocală. ◊ Expr. (Fam.) A se termina cu cineva, se spune când cineva nu mai are nici o șansă de scăpare. [Prez. ind. acc. și: termín] – Din fr. terminer, lat. terminare.
TERMINÁ, términ, vb. I. 1. Tranz. A duce o acțiune pînă la capăt; a sfîrși, a isprăvi. Îmi cam terminasem treburile p-aici pe lîngă casă. PREDA, Î. 79. Mai mulți juni romîni ce-și terminase studiile in străinătate, înturnîndu-se în țară își propuseseră a da un impuls literaturii lîncezînde. NEGRUZZI, S. I 334. 2. Refl. A se sfîrși, a se încheia. Dar ce anume a fost și cum s-a terminat povestea, nu mai știa. C. PETRESCU, C. V. 106. ◊ Expr. (Familiar) A se termina cu cineva, se spune cînd cineva nu mai are nici o scăpare. În curînd își va aduce aminte de prea multe. Și atunci sînt pierdută. Atunci s-a terminat cu mine. DUMITRIU, N. 133. ♦ A avea o terminație, a se sfîrși cu... Cuvîntul «masă» se termină cu o vocală. – Accentuat și: (prez. ind.) termín.
terminá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. términ, 3 términă; conj. prez. 3 să términe; imperf. 2 sg. términă
terminá vb., ind. prez. 1 sg. términ, 3 sg. și pl. términă; conj. prez. 3 sg. și pl. términe; imper. 2 sg. términă
TERMINÁ vb. 1. a (se) isprăvi, a (se) încheia, a (se) sfârși, (livr.) a (se) fini, (rar) a (se) epiloga, (pop.) a (se) dovedi, a (se) găta, a (se) găti, a (se) istovi, a (se) mântui, (prin vestul Transilv.) a (se) sculi, (înv.) a (se) săvârși. (A ~ treaba; spectacolul s-a ~.) 2. a finaliza, a isprăvi, a încheia, a sfârși, (înv.) a fini. (A ~ o lucrare începută.) 3. v. desăvârși. 4. a epuiza, a isprăvi, a încheia, a sfârși, (astăzi rar) a slei, (pop.) a găta, a mântui. (A ~ tot ce avea de spus.) 5. v. încheia. 6. v. ieși. 7. a se încheia, a se sfârși, (înv. și pop.) a se petrece, (înv. și reg.) a se obârși. (Toate trec și se ~.) 8. v. absolvi. 9. v. solda. 10. v. lichida. 11. v. sfârși. 12. v. expira. 13. v. consuma. 14. v. înceta.
A (se) termina ≠ a începe
TÉRMIN s.m. v. termen.
TERMINÁ vb. I. tr., refl. A (se) sfârși, a (se) isprăvi. ♦ refl. A avea o terminație, a se sfârși în... [P.i. términ, conj. -ne, imper. -nă. / < fr. terminer, lat. terminare].
TERMINÁ vb. I. tr., refl. a (se) sfârși, a (se) isprăvi. II. refl. a avea o terminație, a se sfârși în... (< fr. terminer, lat. terminare)
A TERMINÁ términ tranz. (acțiuni) 1) A duce până la capăt; a sfârși; a încheia. 2) A face să se termine. /<fr. terminer, lat. terminare
A SE TERMINÁ pers. 3 se términă intranz. 1) (despre acțiuni, intervale de timp etc.) A ajunge până la capăt; a se sfârși; a se încheia; a se isprăvi; a dovedi. 2) A avea drept terminație; a se sfârși; a se încheia. /<fr. terminer, lat. terminare
terminà v. 1. a isprăvi, a duce la capăt: a termina o lucrare; 2. a fi la capăt: floarea termină planta; 3. a ajunge la capăt: s’a terminat; 4. Gram. a avea o dezinență oarecare.
2) *términ, a v. tr. (lat. término, -náre; fr. terminer). Sfîrșesc, isprăvesc, mîntuĭ, duc la capăt: a termina o lucrare. Îs la capăt, încheĭ: floarea care termină planta. V. refl. Gram. Am desinența cutare: cuvîntu umbros se termină în os.
1) *términ n., pl. e (lat. términus, hotar; it. términe, fr. terme). Hotar, sfîrșit: terminu vĭețiĭ. Timp hotărît p. o acțiune (de ex., o plată), soroc, vadea, diorie: a plăti la termin. Suma de plată la termin: a fi dator un termin (de chirie). S. m. Cuvînt propriŭ uneĭ științe, uneĭ meseriĭ: „carină” e un termin de marină. Pl. Cuvinte, expresiunĭ, mod de a vorbi: a te exprima în terminĭ urbanĭ. A fi în terminĭ bunĭ saŭ răĭ cu cineva, a fi în relațiunĭ bune saŭ rele cu cineva. Log. Fie-care din elementele propozițiuniĭ, comparațiuniĭ, silogizmuluĭ. Alg. Fie-care din cantitățile uneĭ expresiunĭ algebrice separate pin semnu + orĭ -. – Fals termen.
TERMINA vb. 1. a (se) isprăvi, a (se) încheia, a (se) sfîrși, (livr.) a (se) fini, (rar) a (se) epiloga, (pop.) a (se) dovedi, a (se) găta, a (se) găti, a (se) istovi, a (se) mîntui, (prin vestul Transilv.) a (se) sculi, (înv.) a (se) săvîrși. (A ~ treaba; spectacolul s-a ~.) 2. a finaliza, a isprăvi, a încheia, a sfîrși, (înv.) a fini. (A ~ o lucrare începută.) 3. a desăvîrși, a încheia, a sfîrși. (A ~ opera începută de alții.) 4. a epuiza, a isprăvi, a încheia, a sfîrși, (astăzi rar) a slei, (pop.) a găta, a mîntui. (A ~ tot ce avea de spus.) 5. a isprăvi, a încheia, a închide, a sfîrși. (Să ~ discuția.) 6. a ieși, a se isprăvi, a se sfîrși. (Cum s-o ~, să se ~.) 7. a se încheia, a se sfîrși, (înv. și pop.) a se petrece, (înv. și reg.) a se obîrși. (Toate trec și se ~.) 8. a absolvi, a isprăvi, a sfîrși. (A ~ liceul.) 9. a se încheia, a se sfîrși, a se solda. (Disputa s-a ~ cu un eșec.) 10. a încheia, a lichida, a sfîrși. (Să ~ toate socotelile.) 11. a se duce, a se încheia, a (se) sfîrși, a trece. (S-a ~ și vacanța.) 12. a expira, a se isprăvi, a se încheia, a se sfîrși. (S-a ~ termenul de garanție.) 13. a (se) consuma, a (se) epuiza, a (se) isprăvi, a (se) sfîrși, (reg.) a (se) găti, a (se) topi. (Au ~ toate proviziile.) 14. a conteni, a se curma, a înceta, a se opri, a se potoli, a se sfîrși, a sta, (înv. și pop.) a se ostoi, (prin Ban.) a se prorupe, (Mold.) a tinchi, (înv.) a se precurma. (Vijelia, ploaia s-a ~.)
Termin = Terminus.
DESINIT IN PISCEM (lat.) termină în (coadă de) pește – Horațiu, „Ars poetica”, 4: „Desinit in piscem mulier formosa superne” („Termină o femeie frumoasă în coadă de pește”). Horațiu compară opera de artă lipsită de coerență stilistică sau de idei cu o astfel de reprezentare plastică.
a se termina în coadă de pește expr. (d. o acțiune, o narațiune etc.) a avea un sfârșit neconvingător / neclar; a se termina sub așteptările pe care le justifică începutul.
S-A TERMINAT! aleluia!, amin!, a înțărcat bălaia!
termina, termin I. v. t. 1. a omorî, a ucide. 2. a ruina, a distruge. II. v. i. a ajunge la orgasm; a ejacula.

termin dex

Intrare: termin
termin
Intrare: termina
termina conjugarea I grupa I verb