TÉRMIC, -Ă, termici, -ce, adj. De căldură, privitor la căldură, care produce (sau se produce prin) căldură. ◊ Centrală termică = totalitatea clădirilor, instalațiilor și aparatelor în care se produce căldură, centralizat, pentru clădirile situate la o distanță relativ mică. Agent termic = substanță (apă caldă, abur etc.) care produce sau transferă căldură într-o instalație termică. – Din fr. thermique.

TÉRMIC, -Ă, termici, -ce, adj. De căldură, privitor la căldură, care produce (sau se produce prin) căldură. ◊ Centrală termică = totalitatea clădirilor, instalațiilor și aparatelor în care se produce căldura, centralizat, pentru clădirile situate la o distanță relativ mică. Agent termic = substanță (apă caldă, abur etc.) care produce sau transferă căldură într-o instalație termică. – Din fr. thermique.

TÉRMIC, -Ă, termici, -e, adj. Care se referă la căldură, care produce (sau se produce prin) căldură, de căldură. ◊ Centrală termică = centrală generatoare de căldură, servind pentru încălzirea la distanță a unor fabrici, instalații industriale, imobile etc.

térmic adj. m., pl. térmici; f. térmică, pl. térmice

térmic adj. m., pl. térmici; f. sg. térmică, pl. térmice

CONDUCȚIE TÉRMICĂ s. v. termoconducție.

TÉRMIC, -Ă adj. Referitor la căldură. ◊ Centrală termică = centrală folosită pentru producerea căldurii. // Element secund de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) căldură”, „temperatură”. [< fr. thermique, it. termico].

TÉRMICĂ s.f. Parte a fizicii care se ocupă cu studiul căldurii și al legilor ei. [< fr. thermique].

TÉRMIC, -Ă I. adj. referitor la căldură; care produce căldură. ♦ centrală ~ă = termocentrală. II. s. f. 1. parte a fizicii aplicate care studiază căldura și legile ei. 2. (met.) curent vertical declanșat prin termoconvecție. (< fr. thermique)

TÉRMIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de căldură; propriu căldurii. ◊ Centrală ~că centrală care produce căldură pentru încălzirea clădirilor sau în scopuri tehnologice. /<fr. thermique

*térmic, -ă adj. (d. vgr. thermós, cald). Fiz. Relativ la căldură: variațiunĭ termice.

CONDUCȚIE TERMICĂ s. (FIZ.) termoconducție.

BARIERĂ TERMICĂ încălzire puternică a unei aeronave care se deplasează în straturile dense ale atmosferei cu o viteză ce depășește Mach 5 astfel că aceasta trebuie construită din oțeluri aliate cu titan sau să aibă straturi de ceramică pe înveliș pentru a putea rezista temperaturilor înalte rezultate în urma frecării cu masele de aer.

CĂMIN TERMIC coloană de aer cald în urcare alimentând formarea unui nor de tip cumulus.