tehuiu a. și adv. Mold. 1. căpiat; 2. zăpăcit, năuc. [Tr. terhuiu, de origină necunoscută],

terhuiu a. Tr. V. tehuiu.

tehúĭ, tihúĭ și căhúĭ, -úĭe adj., pl. m. și f. uĭ (cp. cu ung. tahonja, trîndav, și cu rom. haĭhuĭ). Est. Zăpăcit, năuc, nebun. – În Trans. terhuĭ și năhuĭ, în Suc. și Bucov. tăhuĭ. Forma căhuĭ în Nț. (rev. I. Crg. 2, 277) și’n sudu Mold. În Cov. și cheahuĭ (ea dift.), în Munt. cărăúĭ. V. și zblehuĭat.

terhúĭ, V. tehuĭ.