Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

12 defini╚Ťii pentru terbiu

TÉRBIU s. n. Element chimic din grupa lantanidelor.- Din fr. terbium.
T├ëRBIU s. n. Element chimic din familia lantanidelor. ÔÇô Din fr. terbium.
TÉRBIU s. n. Element din familia metalelor din pămînturile rare.
t├ęrbiu [biu pron. biu] s. n., art. t├ęrbiul; simb. Tb
t├ęrbiu s. n. [-biu pron. -biu], art. t├ęrbiul; simb. Tb
TÉRBIU s.n. Element din familia pământurilor rare. [Pron. -biu. / < fr. terbium].
TÉRBIU s. n. element chimic metalic din grupa lantanidelor. (< fr. terbium)
T├ëRBIU n. Metal lucitor, din familia p─âm├ónturilor rare, ai c─ârui compu╚Öi sunt ├«ntrebuin╚Ťa╚Ťi la ob╚Ťinerea aliajelor. /<fr. terbiums
*t├ęrbi┼ş, V. ytterbi┼ş.
*ytt├ęrbi┼ş n. Chim. Un metal neizolat ├«nc─â, presupus c─â se afl─â ├«n silicatele (gadolinit─â) de la Ytterby, ├«n Suedia. Are o greutate atomic─â de 173. ÔÇô ╚śi terbi┼ş.[1]
Tb, simbol chimic pentru terbiu.
TÉRBIU (< fr. {i}; {s} Ytterby) s. n. Element chimic (Tb; nr. at. 65, m. at. 158,92) din grupa a III-a, face parte din lantanoide. Metal alb-argintiu, a fost descoperit de Carl Gustav Mosander (1797-1858), în 1843.

Terbiu dex online | sinonim

Terbiu definitie

Intrare: terbiu
terbiu substantiv neutru (numai) singular
  • pronun╚Ťie: -b─şu
Tb simbol