teozofie definitie

11 definiții pentru teozofie

TEOZOFÍE s. f. Termen desemnând diferite doctrine care susțin ideea unei cunoașteri superioare a esenței lui Dumnezeu, cu ajutorul unei intuiții mistice sui-generis. [Pr.: te-o-] – Din fr. théosophie.
TEOZOFÍE s. f. Doctrină filozofică-religioasă de origine orientală, care susține teoria cunoașterii nemijlocite a esenței divinității. [Pr.: te-o-] – Din fr. théosophie.
TEOZOFÍE s. f. Doctrină filozofică-religioasă de origine orientală, care susține teoria reîncarnării sufletului în nenumărate vieți, pînă la intrarea lui în nirvana.
teozofíe (te-o-) s. f., art. teozofía, g.-d. teozofíi, art. teozofíei
teozofíe s. f. (sil. te-o-), art. teozofía, g.-d. teozofíi, art. teozofíei
TEOZOFÍE s.f. Doctrină filozofică-religioasă care susține ideea pretinsei cunoașteri nemijlocite a divinității pe calea legăturii cu așa-numita lume transcendentală. V. mistică. [Gen. -iei, var. teosofie s.f. / cf. fr. théosophie, gr. theosophia < theos – zeu, sophia – înțelepciune].
TEOZOFÍE s. f. doctrină filozofico-religioasă care susține ideea cunoașterii nemijlocite a divinității pe calea legăturii cu lumea transcendentală. (< fr. théosophie)
TEOZOFÍE f. Doctrină filozofico-religioasă care declară înțelepciunea divină obiect al cunoașterii, iar intuiția mistică drept izvor al acesteia. [G.-D. teozofiei] /<fr. théosophie, germ. Theosophie
*teosofíe și (după fr.) -zofíe f. (vgr. theosophia, d. theós, zeŭ, și sophia, înțelepciune). Doctrina unor misticĭ care pretind că comunică cu Dumnezeŭ și că primesc de la el inspirațiunĭ.
TEO- „zeu, divinitate”. ◊ gr. theos „zeu, zeitate” > fr. théo-, germ. id., engl. id., it. teo- > rom. teo-. □ ~botanologie (v. botano-, v. -logie1), s. f., studiu al plantelor menționate în lucrările ecleziastice; ~centric (v. centric), adj., care situează pe Dumnezeu în centrul experienței religioase; ~crat (v. -crat), s. m., membru al unei teocrații; ~crație (v. -crație), s. f., formă de guvernămînt caracteristică orînduirii sclavagiste, în care autoritatea, considerată ca emanînd de la divinitate, este exercitată de către casta sacerdotală; ~fanie (v. -fanie), s. f., apariție sau manifestare a divinității; ~foric (v. -foric), adj., s. n., (nume) de zeu; ~gamie (v. -gamie), s. f., împerechere a unui zeu cu o muritoare, prin care se acredita ideea descendenței divine a copilului dobîndit; ~gonie (v. -gonie), s. f., totalitate a miturilor avînd ca temă originea și genealogia zeilor; ~latrie (v. -latrie), s. f., adorație a unui zeu; ~logie (v. -logie1), s. f., disciplină care se ocupă cu expunerea și fundamentarea teoretică a izvoarelor și dogmelor unei religii; ~mahie (v. -mahie), s. f., luptă mitică între zei; ~manie (v. -manie), s. f., stare patologică religioasă contemplativă; ~morf (v. -morf), adj., cu înfățișare de zeu; ~zofie (v. -zofie), s. f., doctrină filozofică și religioasă de origine orientală, care susține ideea unei pretinse cunoașteri nemijlocite a esenței divinității.
teozofíe s. f. Nume dat diferitelor doctrine filozofice-religioase care susțin posibilitatea cunoașterii nemijlocite a „esenței lui Dumnezeu” cu ajutorul unei „iluminări” și al unei intuiții mistice aparte, printre ai cărui reprezentanți se numără Paracelsus, J. Böhme, Van Helmont, R. Steiner ș.a.; mistică. – Din fr. théosophie.

teozofie dex

Intrare: teozofie
teozofie substantiv feminin
  • silabisire: te-o-