TEOLOGÍE s. f. Disciplină care se ocupă cu expunerea și fundamentarea teoretică a izvoarelor și a dogmelor unei religii; p. restr. parte a dogmaticii având ca obiect exclusiv pe Dumnezeu. ◊ Teologie pastorală = domeniu al teologiei având drept scop pregătirea viitorilor preoți în practica bisericească pe baza studierii Noului Testament. [Pr.: te-o-] – Din fr. théologie.

TEOLOGÍE s. f. Disciplină care se ocupă cu expunerea și fundamentarea teoretică a izvoarelor și dogmelor unei religii. [Pr.: te-o-] – Din fr. théologie.

TEOLOGÍE s. f. Disciplină care se ocupă cu studiul problemelor religioase.

teologíe (te-o-) s. f., art. teología, g.-d. teologíi, art. teologíei

teologíe s. f. (sil. te-o-), art. teología, g.-d. art. teologíei; pl. teologíi

TEOLOGÍE s. (BIS.) (înv.) bogoslovie.

TEOLOGÍE s.f. Disciplină care se ocupă cu expunerea și fundamentarea teoretică a izvoarelor și învățăturilor unei religii. ♦ Studiu asupra lui Dumnezeu. ♦ Tratare speculativă care, din interiorul fiecărei religii, studiază divinitatea, puterile și atributele acesteia. [Gen. -iei. / cf. fr. théologie, it., lat., gr. theologia < theos – zeu, logos – studiu].

TEOLOGÍE s. f. disciplină care se ocupă cu expunerea și fundamentarea teoretică a izvoarelor și dogmelor unei religii. ♦ ~ dialectică = curent teologic protestant modern care folosește în domeniul cunoașterii religioase metoda dialectică sub forma unui dialog între Dumnezeu și om. (< fr. théologie, gr., lat. theologia)

teologíe (-íi), s. f. – Studiul dogmelor unei religii, doctrină a bisericii. – Var. înv. teologhie și der. Gr. θεολογία (sec. XVII) și modern din fr. théologie. – Der. teolog, s. m., din fr. théologue; teologic, adj., din fr. thélogique; teologal, adj., din fr. théologal.

TEOLOGÍE f. Disciplină care se ocupă cu expunerea și fundamentarea teoretică a izvoarelor și învățăturilor unei religii. [G.-D. teologiei; Sil. -te-o-] /<fr. théologie

teologie f. 1. știința dogmelor religioase; 2. curs de studii teologice: studiază teologia; 3. operă teologică.

*teologíe f. (vgr. theologia, d. theós, Dumnezeŭ, și lógos, cuvînt. V. -logie. Știința religiuniĭ: teologia creștinească. Carte relativă la această știință: a tipări o teologie.

TEOLOGIE s. (BIS.) (înv.) bogoslovie.

TEO- „zeu, divinitate”. ◊ gr. theos „zeu, zeitate” > fr. théo-, germ. id., engl. id., it. teo- > rom. teo-. □ ~botanologie (v. botano-, v. -logie1), s. f., studiu al plantelor menționate în lucrările ecleziastice; ~centric (v. centric), adj., care situează pe Dumnezeu în centrul experienței religioase; ~crat (v. -crat), s. m., membru al unei teocrații; ~crație (v. -crație), s. f., formă de guvernămînt caracteristică orînduirii sclavagiste, în care autoritatea, considerată ca emanînd de la divinitate, este exercitată de către casta sacerdotală; ~fanie (v. -fanie), s. f., apariție sau manifestare a divinității; ~foric (v. -foric), adj., s. n., (nume) de zeu; ~gamie (v. -gamie), s. f., împerechere a unui zeu cu o muritoare, prin care se acredita ideea descendenței divine a copilului dobîndit; ~gonie (v. -gonie), s. f., totalitate a miturilor avînd ca temă originea și genealogia zeilor; ~latrie (v. -latrie), s. f., adorație a unui zeu; ~logie (v. -logie1), s. f., disciplină care se ocupă cu expunerea și fundamentarea teoretică a izvoarelor și dogmelor unei religii; ~mahie (v. -mahie), s. f., luptă mitică între zei; ~manie (v. -manie), s. f., stare patologică religioasă contemplativă; ~morf (v. -morf), adj., cu înfățișare de zeu; ~zofie (v. -zofie), s. f., doctrină filozofică și religioasă de origine orientală, care susține ideea unei pretinse cunoașteri nemijlocite a esenței divinității.