TEOGÓNIC, -Ă, teogonici, -ce, adj. Care aparține teogoniei, privitor la teogonie. [Pr.: te-o-] – Din fr. théogonique.

TEOGÓNIC, -Ă, teogonici, -ce, adj. Care aparține teogoniei, privitor la teogonie. [Pr.: te-o-] – Din fr. théogonique.

TEOGÓNIC, -Ă, teogonici, -e, adj. Privitor la teogonie. Legende teogonice.

teogónic (te-o-) adj. m., pl. teogónici; f. teogónică, pl. teogónice

teogónic adj. m. (sil. te-o-), pl. teogónici; f. sg. teogónică, pl. teogónice

TEOGÓNIC, -Ă adj. Referitor la teogonie. [< fr. théogonique].

TEOGÓNIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de teogonie; propriu teogoniei. /<fr. théogonique

*teogónic, -ă adj. (vgr. theogonikós). Relativ la teogonie: legendele teogonice ale luĭ Esiod.