tentativă definitie

14 definiții pentru tentativă

TENTATÍVĂ, tentative, s. f. Acțiune întreprinsă în scopul de a realiza ceva, fără siguranța izbânzii; încercare (neizbutită). ♦ (Jur.) Încercare de a săvârși o infracțiune. – Din fr. tentative.
TENTATÍVĂ, tentative, s. f. Acțiune întreprinsă în scopul de a realiza ceva, fără siguranța izbânzii; încercare (neizbutită). ♦ (Jur.) Încercare de a săvârși o infracțiune. – Din fr. tentative.
TENTATÍVĂ, tentative, s. f. Acțiune întreprinsă cu scopul de a realiza ceva sau de a ajunge la ceva, fără siguranță deplină de succes; încercare (neizbutită). Să reprime orice tentativă a acuzaților de a tulbura liniștea publică. CAMIL PETRESCU, T. II 605. Înainte de-a pune capul pe pernă, repetă o tentativă neizbutită să aducă oarecare rînduială în părul cîlțos și rebel. C. PETRESCU, Î. II 52. Orice tentativă de congres a fost înăbușită vreme de 20 de ani. SAHIA, U.R.S.S. 203.
tentatívă s. f., g.-d. art. tentatívei; pl. tentatíve
tentatívă s. f., g.-d. art. tentatívei; pl. tentatíve
TENTATÍVĂ s. încercare. (O ~ de record.)
TENTATÍVĂ s.f. Acțiune întreprinsă în scopul de a realiza ceva, fără a avea însă siguranța izbândei; încercare (neizbutită). ♦ (Jur.) Încercare de a săvârși o infracțiune. [Cf. fr. tentative, it. tentativo].
TENTATÍVĂ s. f. 1. acțiune întreprinsă în scopul de a realiza ceva, fără siguranța izbânzii; încercare (neizbutită). 2. (jur.) încercare de a săvârși o infracțiune. (< fr. tentative)
TENTATÍVĂ ~e f. 1) Acțiune prin care se încearcă să se ajungă la un rezultat; încercare. 2) jur. Încercare de a comite o infracțiune. /<fr. tentative
tentativă f. încercare de a face să reușească ceva.
*tentatívă f., pl. e (fr. tentative, d. mlat. tentativa). Încercare: tentativă de furt.
TENTATI s. încercare. (O ~ de record.)
tentativă, tentative s. f. (deț.) deținut care se străduiește să obțină o poziție cât mai convenabilă în penitenciar.
tentativă de sarmale expr. (deț.) amestec de arpacaș cu varză.

tentativă dex

Intrare: tentativă
tentativă substantiv feminin