tentacul definitie

10 definiții pentru tentacul

TENTÁCUL, tentacule, s. n. Fiecare dintre apendicele mobile, nearticulate, musculoase și sensibile ale unor animale (acvatice), care servește la pipăit, la apucat prada și uneori la deplasare. – Din fr. tentacule, lat. tentaculum.
TENTÁCUL, tentacule, s. n. Fiecare dintre apendicele mobile, nearticulate, musculoase și sensibile ale unor animale (acvatice), care servește la pipăit, la apucat prada și uneori la deplasare. – Din fr. tentacule, lat. tentaculum.
TENTÁCUL, tentacule, s. n. Apendice mobil, nearticulat care servește unor animale ca organ tactil, ca organ de apucare sau de mișcare. Melcul are patru tentacule. ◊ Fig. Spaima își înfigea tentaculele nenumărate în cetele zguduite de focul soldaților, împingîndu-le într-o goană zvăpăiată spre sat. REBREANU, R. II 257. – Variantă: tentáculă (CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 7/3) s. f.
tentácul s. n., pl. tentácule
tentácul s. n., pl. tentácule
TENTÁCUL s.n. Fiecare dintre apendicele mobile și nearticulate ale unor animale, care servesc ca organ tactil, de prindere și de mișcare. [< fr. tentacule, cf. lat. tentaculum].
TENTÁCUL s. n. fiecare dintre apendicele mobile, nearticulate ale unor animale acvatice, care servesc ca organ tactil, prehensil și de mișcare. (< fr. tentacule, lat. tentaculum)
TENTÁCUL ~e n. (la unele animale acvatice) Organ alungit, musculos și mobil, care servește la pipăit, la prinderea hranei și la mișcare. /<fr. tentacule
tentacul n. apendice mobil la unele animale, servindu-le de organ tactil.
*tentácul n., pl. e (lat. științific tentáculum, d. lat. tentare, a pipăi, a încerca; fr. tentacule). Zool. Un fel de prelungirĭ (de mustățĭ) cu care multe animale (molusce, infuzoriĭ) pipăĭe saŭ apucă.

tentacul dex

Intrare: tentacul
tentacul substantiv neutru